Ploiești: După aproape 3 luni de când a fost întreruptă apa caldă, noua societate Termo Ploieşti anunță că începe probele pentru repornirea sistemului de alimentare / Sistemul de termoficare a fost preluat de Primărie
Scandalul din Ploiești generat de societatea de termoficare pare să se apropie de sfârșit, după ce Consiliul Local a aprobat înfiinţarea unei societăţi comerciale, având ca unic acţionar municipiul Ploieşti. Este vorba despre societatea nou înființată Termo Ploiești, care va gestiona întreg serviciul de termoficare în sistem centralizat din oraş.
După săptămâni întregi în care n-au avut apă caldă, după proteste și dezbateri, situație s-ar fi remediat pentru locuitorii municipiului Ploiești, relatează presa locală, dat fiind că societatea Termo Ploieşti a emis un prim comunicat oficial, anunțând că din 19 octombrie începe probele pentru repornirea sistemului de alimentare cu apă caldă, în blocurile racordate la Centralele Termice 23 August și Bucov.
„În ceea ce priveşte reluarea distribuţiei de apă caldă în celelalte zone ale oraşului, va informăm că angajaţii societăţii acţionează pentru umplerea sistemului SACET cu apă, efectuarea probelor de retea si la toate punctele termice/module termice din cartiere inclusiv retea secundara şi aducerea agentului termic la o temperatura ce poate asigura furnizarea de apa calda menajera. În acest moment, în funcţie de probleme tehnice identificate, estimăm că, până la sfârşitul acestei săptămâni, distribuţia apei calde va putea fi reluată în tot oraşul. Rugăm toţi abonaţii să se asigure că lucrările la instalaţiile interioare din imobile vor fi finalizate în timp util, astfel încât să fie evitate incidentele (inundaţii în apartamente sau în subsolurile blocurilor) ce pot apărea odată cu încărcarea acestora. Vom reveni periodic cu informaţii de interes public până la reluarea distribuţiei de apă caldă şi caldură în tot oraşul”, se precizează în comunicatul transmis.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii