PMP, dat în judecată de 96 de ori pentru o datorie de 1 milion de euro
O firmă care a tipărit, în 2014, materiale electorale pentru Partidul Mișcarea Populară (PMP) a intentat, luna trecută, 96 de procese pentru a obține recuperarea unei datorii de 4,6 milioane de lei de la această formațiune politică. ”Nu vor să-mi plătească”, explică demersul patronul societății.
În 2014, firma Amma Print SRL a tipărit materiale electorale pentru PMP în campania prezidențialelor, candidatul acestui partid fiind atunci Elena Udrea. Ulterior, formațiunea nu a achitat facturile, așa că, în 2017, societatea patronată de Mihail Volintiru a dat în judecată partidul și a obținut o sentință care a obligat pârâtul să îi achite suma de 619.384 lei cu titlu de preţ, precum şi penalităţi de întârziere, aferente sumei sus-menţionate, în cuantum de 0,3% pe zi de întârziere calculată de la data scadenţei fiecărei facturi în parte şi până la data plăţii efective. Decizia a rămas definitivă în septembrie 2019. ”Nu ne-au plătit nici un leu, deși le-am propus 3-4 variante de stingere a debitului. Singura lor ofertă a fost să ne achite 25% din sumă și să încheiem litigiul”, spune Volintiru care estimează că, în prezent, suma totală datorată de PMP, cu tot cu penalități, este de circa 4,6 milioane de lei.
La începutul lunii aprilie, văzând că plata nu a fost făcută, Amma Print a depus la Judecătoria Sectorului 1 din București 96 de acțiuni cu obiect ”validare poprire”. Din cauza Stării de Urgență, nici una nu a primit, deocamdată, termen de judecată.
Patronul Amma Print SRL explică numărul mare de procese prin faptul că a dat în judecată, în scop de poprire pe conturi, toate filialele PMP din țară, București și diaspora, precum și pe președinții acestora (exemple: Corneliu Bichineț, Petru Movilă, Lucian Cătălin Iliescu, Claudiu Palaz). ”Vrem să ne obținem banii din cotizațiile plătite de membri, deoarece legea interzice să procedăm astfel cu subvențiile primite de partide de la buget. Acestea nu pot fi executate silit”, afirmă Volintiru. Acesta și-a exprimat uimirea față de refuzul PMP de a-și achita restanțele financiare de vreme ce, după calculele sale, formațiunea a încasat din subvenții (pe legea nouă) circa 22 de milioane de lei, iar din cotizații (după 2014, anul contractului dintre cele două părți), circa 4 milioane de lei.
Referitor la acest demers al Amma Print, președintele PMP, Eugen Tomac, declară că ”Este o chestiune care durează de mulți ani. Ne vom apăra, avem suficiente argumente să corectăm lucrurile, inclusiv la sumă. Sunt și aspecte care țin de bucătăria noastră internă”.
Conform unei situații publicate recent de Monitorul Oficial, în 2019, PMP a încasat din cotizații, pe țară, aproape 680.000 de lei.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
13 comentarii