G4Media.ro

PMP se dezice de Cristian Diaconescu și dezaprobă ideea fuziunii cu PNL:…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

PMP se dezice de Cristian Diaconescu și dezaprobă ideea fuziunii cu PNL: ”Înţelegem disperarea liberalilor care se apropie în sondaje de pragul de o cifră”

Reprezentanţii PMP au dezminţit „fumigene” apărute în spaţiul public potrivit cărora partidul ar fi în discuţii pentru o fuziune cu PNL. Partidul Mişcarea Populară vrea să fie parte a unei soluţii alternative la binomul toxic PSD – PNL, mai spun aceştia. „Din această perspectivă, există toată deschiderea către dialog cu formaţiunile politice democratice din zona Opoziţiei: Uniunea Salvaţia România şi Forţa Dreptei”, mai arată sursa citată de News.ro.

„PMP nu discută fuziunea cu PNL. În urma apariţiei unor intoxicări în presă conform cărora Partidul Mişcarea Populară ar discuta o alianţă sau o fuziune cu PNL, facem următoarele precizări: Liberalii sunt, în acest moment, doar chelnerii de la masa PSD. Nu se pune problema vreunei alianţe cu aceste două partide depăşite de vremuri, al căror singur scop este perpetuarea la Putere de dragul propriilor privilegii şi în favoarea propriei clientele politice. În acest moment, majoritatea parlamentară actuală (PSD – PNL) este adevăratul duşman al României europene şi democratice”, arată o postare de luni, de pe pagina de Facebook a partidului.

Sursa amintită mai spune că Cristian Diaconescu nu mai este membru al Partidului Mişcarea Populară.

„Dacă PNL, dându-şi seama că se afundă politic, îşi imaginează că domnul Diaconescu poate să-i ajute, n-au decât să-l transfere pe persoană fizică. S-a plimbat prin atât de multe partide, ce ar mai conta încă unul. Reamintim că nu demult, Cristian Diaconescu voia să facă fuziune cu AUR. Deci, din această perspectivă, pasiunea domniei sale de a vinde ceva care nu-i aparţine este cunoscută la Bucureşti. Dacă doresc, cei din PNL nu au decât să-l pună pe post de emblemă”, au completat reprezentanţii PMP.

PMP vrea „să fie parte a unei soluţii alternative la binomul toxic PSD – PNL”.

„Din această perspectivă, există toată deschiderea către dialog cu formaţiunile politice democratice din zona Opoziţiei: Uniunea Salvaţia România şi Forţa Dreptei. Împreună, putem oferi nu doar o opţiune celor care s-au săturat de Iohannis, Ciolacu şi Ciucă şi nu vor să audă de AUR-ul cu reflexii ruseşti, ci putem chiar să propunem o echipă care să câştige alegerile din 2024 şi să ofere viitorul Preşedinte al României. Ne dorim o construcţie politică de natură să genereze speranţă, să fie curată şi să aibă principii oneste şi clar exprimate. PMP este un nume prea important ca să fie vândut ca la piaţă aşa cum pare să-şi dorească domnul Cristian Diaconescu”, conform sursei menţionate.

Reprezentanţii PMP adaugă că înţeleg disperarea liberalilor care se aproprie de pragul cu o cifră, în sondajele de opinie, însă este momentul să plătească pentru trădarea lor.

„Înţelegem disperarea liberalilor care se apropie în sondaje de pragul de o cifră, după ce au guvernat România trei ani şi jumătate neîntrerupt, dar a venit momentul să plătească pentru trădarea lor. Au promis românilor o guvernare responsabilă fără PSD şi au sfârşit scufundându-se în abisul propriei lor erori. Să nu-şi imagineze cumva că, în momentul în care Ciolacu&Co îi vor evacua total din zona Puterii, vor mai avea vreo legitimitate să susţină că ei sunt adversari ideologici ai PSD. Asemenea fumigene nu vor reuşi să acopere în vreun fel dezastrul economic şi social generat de pachetul fiscal – bugetar pe care Guvernul vrea să-şi angajeze răspunderea într-un mod total nedemocratic având în vedere larga majoritatea parlamentară pe care PSD şi PNL o constituie”, conchide sursa menţionată.

sursa: News.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. „PMP este un nume prea important…”. Chiar atât de jos credeți că a ajuns mințile românilor?

  2. * au ajuns

  3. Forta Dreptei sunt dubiosi, plin de politicieni/hoti vechi veniti din PNL. In plus de asta, se mai declara si conservatori. Ce sa faca USR cu FD? Principial, partidele astea 2 sunt in opozitie unul fata de celalalt.