PNL a atacat la Curtea Constituțională varianta PSD a legii amânării ratelor la bănci, precum și suspendarea plății utilităților și a contribuțiilor sociale / Legile, cu impact economic major, au fost adoptate săptămâna trecută și doar liberalii au votat împotrivă
PNL a atacat luni la Curtea Constituțională (CCR) cele două legi inițiate de PSD, ALDE și Pro România și adoptate la finalul săptămânii trecute de Camera Deputaților, care prevăd amânarea cu nouă luni a tuturor ratelor la bănci, fără niciun criteriu, precum și scutirea vreme de trei luni de la plata utilităților și a contribuțiilor sociale a celor ale căror venituri au scăzut cu minimum 15% din cauza crizei provocate de coronavirus.
Anunțul sesizării la Curtea Constituțională a fost făcut de liderul deputaților PNL, Florin Roman, care a explicat că cele două legi au fost adoptate fără dezbatere parlamentară reală și fără avize din partea comisiilor de specialitate ale Legislativului și din partea Consiliului Economic și Social și fărăr punctul de vedere al Guvernului. De asemenea, a mai subliniat Roman, celor două inițiative le lipsește și impactul socio-economic, juridic și bugetar.
”În cazul suspendării ratelor la bănci, măsura propusă nu face diferența între rău platnici și buni platnici, propunerea PSD tratând la fel pe cei cu plata la zi a ratelor și pe cei care nu au plătit de 3 luni. În cazul facilităților fiscale, în care PSD propune amânarea plăților la utilități, în comunicarea publică, populiștii au “uitat” să amintească de măsura acoperirii golului la operatorii de distribuție, din credite, ceea ce înseamnă ca după 3 luni, PSD le face cadou romanilor facturi greu împovărătoare. La fel și în cazul CAS și CASS. În forma propusă, cele doua proiecte nu sunt doar neserioase, ci și amatoriste și populiste”, a declarat Florin Roman.
Liderul deputaților liberali îi acuză pe cei de la USR, ”oamenii noi în politică”, de faptul că au votat cot la cot cu PSD și Pro România, ”din perspectivă pur electorală, în contradicție totală cu funcționarea unei economii funcționale, oricum șubrezită de criza pandemică”.
Citește integral:
- Sesizare de neconstituționalitate lege facilitati fiscale în starea de urgență.docx
- Sesizare privind legea pentru suspendarea rambursării creditelor, stare de urgență.docx
Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a adoptat vineri, în cadrul unei şedinţe online, mai multe proiecte de lege, printre care cele pentru suspendarea rambursării creditelor, suspendarea plății utilităților şi suspendarea plății contribuțiilor sociale pentru persoanele fizice şi juridice, acte normative inițiate de PSD, ALDE și Pro România și adoptate deja de Senat în procedură de urgență.
Legea privind suspendarea ratelor la credite a fost adoptată cu 214 voturi „pentru”, 86 de voturi „împotrivă” (PNL) și 26 de abțineri (USR).
De asemenea, legea privind suspendarea plății utilităților și a contribuțiilor sociale a fost adoptată cu 243 de voturi ”pentru”, 81 de voturi ”împotrivă” (PNL) și 3 abțineri.
Deși Guvernul a adoptat deja o ordonanță de urgență privind suspendarea plății ratelor la credite pentru acele persoane ale căror venituri au fost afectate pe perioada crizei, PSD, ALDE și Pro România au venit cu propria lege în Parlament. Spre deosebire de OUG-ul guvernului, legea social-democraților dă posibilitatea tuturor, persoane fizice sau firme, indiferent dacă au fost afectate sau nu de criză, să își amâne cu nouă luni plata ratelor la credite (vezi prevederile inițiativei aici).
Un alt act normativ promovat de PSD, ALDE și Pro România, susținut și de USR, vizează suspendarea plății facturilor la utilități – apă-canal, energie, gaze, salubritate, servicii telefonice și de internet, cablu TV, cu excepția serviciilor de voce și date mobile. De asemenea, același proiect prevede suspendarea plății contribuțiilor sociale datorate atât de angajați, cât și de angajatori pentru veniturile din salarii. Potrivit proiectului:
- La cererea contribuabilului operator economic, a cărui activitate a fost oprită sau a căror venituri sau încasări s-au diminuat cu minimum 15% în luna în curs raportat la media celor două luni anterioare, se amână virarea contribuţiilor de asigurări sociale calculate și retinute de angajator aferente veniturilor din salarii şi veniturilor asimilate salariilor, aşa cum sunt definite la art. 146 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, pentru o perioadă de 3 luni, începând cu luna martie 2020 (amendament susținut de PSD, Pro România, USR, UDMR și ALDE).
- La cererea beneficiarului, persoană fizică, afectată direct sau indirect de măsurile impuse de autoritățile competente, pe perioada stării de urgență sau a operatorului economic, a cărui activitate a fost oprită sau a căror venituri sau încasări s-au diminuat cu minimum 15% în luna în curs raportat la media celor două luni anterioare, se amână la plată, pentru o perioada de 3 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, plata serviciilor de utilităţi: apă-canal, energie, gaze, salubritate, servicii telefonice și de internet, cablu TV, cu excepția serviciilor de voce și date mobile (amendament PSD) – vezi integral prevederile inițiativei.
Foto: Inquam Photos / George Călin
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
14 comentarii