G4Media.ro

BREAKING: PNL a cerut Biroului Electoral Central să spună dacă președintele Iohannis…

Sursa foto: Inquam Photos / Daniel_Stoenciu

BREAKING: PNL a cerut Biroului Electoral Central să spună dacă președintele Iohannis poate candida la alegerile parlamentare fără să mai fie nevoie de schimbarea legii, așa cum susține Consiliul Legislativ condus de Florin Iordache (ex-PSD)

PNL a cerut luni Biroului Electoral Central (BEC) să spună dacă președintele Iohannis poate candida la alegerile parlamentare fără să mai fie nevoie de schimbarea legii, așa cum a susținut Consiliul Legislativ condus de Florin Iordache (fostul ministru al Justiției în guvernele Dragnea – PSD) în avizul transmis săptămâna trecută, potrivit unui anunț al liberalilor.

Consiliul Legislativ a avizat vineri cu observaţii propunerea PNL, arătând că nu e nevoie de acest amendament pentru ca președintele Iohannis să poată candida la alegerile parlamentare cât timp este încă în funcția de șef al statului. Consiliul Legislativ a arătat că ”preşedintele României are dreptul de a candida pentru funcţia de senator sau de deputat pe lista unui partid politic, unei alianţe politice sau alianţe electorale, chiar şi în lipsa normei preconizate”. Vezi aici avizul integral al Consiliului Legislativ

Ca urmare a acestei cereri către BEC, PNL nu va pune pe ordinea de zi a biroului permanent al Senatului dezbaterea amendamentului până când nu va primi un răspuns din partea BEC, potrivit anunțului PNL.

Un proiectul de lege depus săptămâna trecută de PNL, care conține un singur amendament la legislația electorală, îi dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis, încă în funcţie, să candideze ca independent pe lista PNL la alegerile parlamentare din 1 decembrie.

Liberalii au nevoie de majoritate pentru a trece proiectul de lege, în regim de urgenţă, prin Parlament, pentru ca prevederile sale să se aplice la alegerile parlamentare din acest an.

Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a declarat sâmbătă că în opinia sa nu este nevoie de o modificare legislativă pentru ca preşedintele să candideze.

G4Media a scris că liderii PSD vor decide luni în ședința Biroul Permanent Național să voteze împotriva amendamentului care i-ar permite președintelui Iohannis să candideze pe listele PNL la Senat, au declarat surse politice pentru G4Media. Marcel Ciolacu, președintele PSD, a declarat săptămâna trecută că partidul va lua luni decizia în funcție de răspunsul electoratului de stânga.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. ce oameni de slaba calitate !