G4Media.ro

PNL Alba a depus listele de candidaţi: Florin Roman, pe prima poziţie…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

PNL Alba a depus listele de candidaţi: Florin Roman, pe prima poziţie la Camera Deputaţilor, iar primarul din Zlatna, Silviu Ponoran, pe prima poziție la Senat

Partidul Naţional Liberal (PNL) Alba a depus vineri la Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţeană Nr.1 dosarele de candidaturi pentru alegerile parlamentare, transmite Agerpres.

Prima poziţie pe listă la Camera Deputaţilor este ocupată de deputatul Florin Roman, care candidează pentru cel de-al treilea mandat, iar la Senat, de edilul din Zlatna Silviu Ponoran, al cărui nou mandat de primar a fost recent invalidat, în primă instanţă.

La Camera Deputaţilor, Florin Roman este urmat de Alexandru Radu, un consilier local din Sebeş, de fostul social-democrat Daniel Breaz, rectorul Universităţii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, de fostul lider al PMP Alba Clement Negruţ, reîntors în vară în partid după mai mulţi ani, şi de trei nume puţin cunoscute opiniei publice, Mariana Pereanu, Cristian Barb şi Alexandru Vereş.

Lista pentru Senat este deschisă de unul dintre cei mai vechi primari din judeţ, Silviu Ponoran, ales pentru prima dată în 1992, cu şapte mandate de primar la activ.

Acesta este urmat de Claudiu Răcuci, fost secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, de Corina Rotar, cadru didactic universitar şi consilier local în Alba Iulia, şi Cristian Costea, primar într-o comună din Apuseni.

„Pentru depunerea candidaturilor, PNL Alba a strâns peste 61.000 de semnături. Le mulţumim, şi pe această cale, cetăţenilor care şi-au pus încrederea în Partidul Naţional Liberal şi în oamenii pe care formaţiunea noastră politică îi propune la alegeri pentru Camera Deputaţilor şi Senatul României”, a transmis PNL Alba.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.