PNL anunță suprataxarea ”intermediarilor” din piața energiei. Ordonanța de urgență va fi prezentată miercuri
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, a anunțat marți că liderii coaliției de guvernare au ajuns la un acord pentru o nouă ordonanță de urgență privitoare la plafonarea prețurilor la energie.
El a spus că în noul act normativ, care va fi prezentat miercuri, va fi inclusă suprataxarea ”intermediarilor” din piața energiei.
”Există un acord pentru OUG, va fi prezentată cel mai probabil mâine. Mâine va fi avansat public textul ordonanței, probabil de către premier. Sunt lucruri pe care noi liberalii le-am considerat bune: principiul plafonării prețurilor, ținem foarte mult la stabilirea prețurilor, există principiul că trebuie taxați toți intermediarii de pe piața energiei”, a declarat Ionuț Stroe.
Reamintim că actuala legislație a impus plafoane de preț pentru consumatori, respectiv 0,68 lei/kWh pentru un consum mediu lunar mai mic sau egal cu 100 de kWh, și 0,8 lei/kWh pentru un consum mediu lunar cuprins între 100 și 300 kWh, pentru energie electrică. Pentru gaze, prețul maxim este de 0,31 lei/kWk, indiferent de cantitatea consumată. Plafoanele includ TVA și se aplică distribuitorilor care alimentează consumatorii finali.
Ordonanța veche, adoptată în luna martie 2022, a introdus și un impozit de 80% pentru venitul suplimentar realizat de producătorii de energie electrică.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
9 comentarii