G4Media.ro

PNL cere CCR să suspende judecarea cererii pe completurile specializate pe corupție,…

Sursa foto: Raluca Turcan / Facebook

PNL cere CCR să suspende judecarea cererii pe completurile specializate pe corupție, depusă de Florin Iordache după sesizarea avocaților lui Liviu Dragnea

PNL a solicitat vineri Curții Constituționale a României să suspende procedura de judecată a cererii depuse de Florin Iordache, vicepreședinte al Camerei Deputaților, în perioada în care îl înlocuia pe șeful lui de partid, devenind Președinte al Camerei, arată Raluca Turcan într-un comunicat de presă.

Mai mult, PNL a înaintat tot vineri la CCR o sesizare de neconstituționalitate față de articolul din Regulamentul Camerei Deputaților în baza căruia Iordache a depus cererea la Curtea Constituțională.

Reamintim că CCR trebuie să se pronunțe în chestiunea completurilor specializate pe corupție de la ICCJ pe 10 aprilie, fix cu 5 zile înainte de ultimul termen din procesul lui Dragnea, când liderul PSD va fi audiat și apoi instanța va rămâne în pronunțare. Potrivit surselor G4Media.ro, Dragnea mizează acum totul pe decizia CCR, care ar urma să se pronunțe în 10 aprilie asupra sesizării privind legalitatea constituirii completului care l-a condamnat în primă instanță la 3 ani și jumătate.

”Motivul pentru care am înaintat această cerere Curții ține de faptul că articolul din Regulament în temeiul căruia a fost înaintată cererea este în dezacord cu prevederile legii fundamentale”, arată Raluca Turcan în comunicatul citat.

Comunicatul integral:

PNL a solicitat astăzi Curții Constituționale a României să suspende procedura de judecată a cererii depuse de Florin Iordache, vicepreședinte al Camerei Deputaților, în perioada în care îl înlocuia pe șeful lui de partid, devenind Președinte al Camerei (Dosarul nr.642E/2019, cu termen la data de 10 aprilie 2019).
Motivul pentru care am înaintat această cerere Curții ține de faptul că articolul din Regulament în temeiul căruia a fost înaintată cererea este în dezacord cu prevederile legii fundamentale. PNL a înaintat tot astăzi CCR o sesizare de neconstituționalitate, cu acest subiect.
După cum știți, Curtea Constituțională a primit recent o sesizare privind un conflict denumit oficial ”de natură juridică între Parlament şi Înalta Curte de Casație și Justiție”, semnat de Florin Iordache, înlocuitor temporar al lui Liviu Dragnea la Conducerea Camerei Deputaților. Conflictul real este de fapt de natură penală și este între condamnatul Liviu Dragnea și instanțele care au îndrăznit să dea sentințe împotriva lui. Adevărații autori ai sesizării: avocații lui Liviu Dragnea.
Cum s-a putut ajunge în situația ca Președintele Camerei Deputaților, un infractor aflat (ÎNCĂ!) în funcție publică să depună la Curtea Constituțională, cu mâna unui subaltern, o sesizare al cărei obiect este albirea propriului dosar? Din nefericire, chiar Regulamentul Camerei Deputaților a permis acest lucru, printr-un articol al său, art. 35 alin. (1)-(3) conform căruia Președintele Camerei poate delega vicepreședinților toate atribuțiile sale, inclusiv pe cele constituționale. Prevederile articolului 35 încalcă dispozițiile mai multor articole din Constituție (art. 1 alin. (5), art. 64 alin. (1) și (2), art. 66 alin. (3), art. 89 alin. (1), art. 98 alin. (1), art. 146 lit. a), b), c) și e), art. 147 alin. (4)), care fac o distincție clară între atribuțiile și importanța pe care legea fundamentală o conferă Președintelui Camerei și cele ale vicepreședinților. O lectură juridică atentă a acestor articole arată că legea fundamentală impune anumite limite ale delegării atribuțiilor dinspre Președinte către vicepreședinți și că delegarea nu poate viza aspecte de natură constituțională.
Rolul vicepreședinților, așa cum este trasat în Constituție, este de a acorda sprijin în exercitarea atribuțiilor de către președintele Camerei, de a asigura continuitatea conducerii funcționale a Camerei, prin îndeplinirea unor sarcini nominalizate de către Biroul permanent. Atribuțiile constituționale ale președintelui Camerei nu pot fi exercitate decât de el însuși și nu pot fi încredințate altei persoane, fiindcă el este ales prin votul majorității deputaților prezenți, iar nu prin negociere politică. O delegare a acestor atribuții ar trebui realizată doar cu acordul celor care l-au ales, respectiv plenul Camerei Deputaților.
Lipsa unei limitări a delegării în textul Regulamentului Camerei poate genera situații aberante precum cea în care un vicepreședinte de Birou permanent, căruia președintele Camerei i-a delegat în mod arbitrar atribuțiile sale constituționale, ar putea deveni chiar și Președintele interimar al României!
Mai mult, prevederile Regulamentului Camerei încalcă Decizia Curții Constituționale nr. 45/1994, care a stabilit că natura juridică a Regulamentului Camerei Deputaților este aceea de hotărâre care reglementează organizarea proprie şi internă a Camerei, prevederile sale nu pot stabili drepturi şi obligații decât pentru deputați, precum şi pentru autoritățile, demnitarii şi funcționarii publici, în funcție de raporturile constituționale pe care le au cu Camera.
Sesizarea PNL depusă la CCR explică pe larg viciile Regulamentului și caracterul său neconstituțional. Ea este însoțită de solicitarea de a suspenda judecarea dosarului depus de Florin Iordache, pentru a afla mai întâi dacă el avea într-adevăr, conform Constituției, căderea să depună această sesizare.
Prin demersul nostru, cerem Curții Constituționale să verifice constituționalitatea acelui cadru legislativ care poate permite ca interesele de partid și solidaritatea de tip mafiot emblematice pentru PSD să deturneze hotărâri ale instanțelor.
Avem nevoie de o garanție că legea din România este împotriva infractorilor și nu la mâna infractorilor. Nu putem lăsa instituții ale statului precum Camera Deputaților sau Curtea Constituțională să fie folosite în acțiunea de albire a dosarelor pesediste. România a depășit demult limita toleranței față de aceste abuzuri ale actualei puteri. Avem nevoie ca instituțiile garant – cum este și Curtea Constituțională – să intervină pentru a spune stop corupției și ilegalităților devenite literă de lege în timpul guvernării PSD.

Citește și:

”Glonțul de aur” al lui Dragnea. Ce se întâmplă dacă CCR admite pe 10 aprilie sesizarea lui Iordache privind inexistența completurilor specializate pe corupție la Înalta Curte

SURSE Dragnea a schimbat strategia. Mizează totul pe decizia CCR din 10 aprilie, după ce Guvernul Dăncilă a refuzat să-l salveze cu un OUG pe modificarea Codurilor

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Dacă Avocatul Poporului nu își poate delega dreptul de sesizare a CC, de ce poate președintele camerei deputaților

  2. Ați gresit adresa.

  3. Cum dacă ceva nu îmi convine în o sentința de judecată trimit avocatul la parlament ls d-l ciordache să binevoiasca sa schimbe legea că ceva nu-mi convine….n-am știut că așa merge justiția in momentul de față in România! !? Fraților când aveți un inconvenient in justiției ultima soluție la ciordache el e omul minune în probleme de justiție el rezolvă orice caz penal apelați la el că vă rezolvă ..

  4. Mergeți la dragnea că vă rezolvă el mintenaș problemele penale mai ales de furt și corupție apel la ciordache și le rezolvă problema ……deci stimați cetățeni cu dosare penale salvatorul minune e dragnea cu ajutorol lui ciordache…apelați cu încredere !!!