G4Media.ro

PNL: Deocamdată, sistemul de pensii din România nu este unul sustenabil, adică…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

PNL: Deocamdată, sistemul de pensii din România nu este unul sustenabil, adică cât contribuim noi nu ajunge să plătim pensiile în vigoare, de asta există transferul de la bugetul de stat

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat marţi că deocamdată, sistemul de pensii din România nu este unul sustenabil, adică cât contribuim noi nu ajunge să plătim pensiile în vigoare, de asta există transferul de la bugetul de stat, an de an. El a afirmat că România în momentul de faţă se află pe primul loc în Europa la sărăcie, iar oeste 34% dintre români sunt expuşi riscului de sărăcie şi două treimi dintre pensionarii României au pensii sub 2.000 de lei, relatează news.ro

”Este cât se poate de clar pentru toţi şi trebuie să fim oneşti, faptul că bugetul asigurărilor sociale, an de an, este suplimentat de la bugetul de stat prin transfer. Deocamdată, sistemul de pensii din România nu este unul sustenabil, adică cât contribuim noi nu ajunge să plătim pensiile în vigoare în momentul de faţă, de asta există transferul de la bugetul de stat”, a spus purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, în emisiunea Proiect de ţară: România, de la Prima News.

Stroe a precizat că pe de altă parte, trebuie păstrată puterea de cumpărare a pensionarilor, pentru că suntem ţara cu cei mai mulţi defavorizaţi, cu cele mai multe persoane cu pensii sub 2000 de lei.

”Trebuie într-un fel sau altul să creşti pensiile în raport cu inflaţia astfel încât puterea de cumpărare a pensionarilor să se menţină cât de cât. De asta se fac transferuri, suplimentări de la bugetul de stat, an de an, care să întregească acest buget al asigurărilor sociale de stat. E absolut normal ca şi la anul să facem acest lucru dar, dacă creştem colectare, dacă eliminăm evaziunea, dacă aducem de exemplu bani de investiţii suplomentari, s-ar putea să găsim bani pe care să îi transferăm la pensii”, a mai spus Stroe.

Deputatul liberal a arătat că ”România în momentul de faţă se află pe primul loc în Europa la sărăcie”.

”Peste 34% dintre români sunt expuşi riscului de sărăcie şi două treimi dintre pensionarii României au pensii sub 2.000 de lei, e statistică oficială”, a mai afirmat Stroe, adăugând că e absolut normal s există măsuri pentru susţinerea acestui segment de populaţie, relatează news.ro

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

11 comentarii

  1. Partidul Sarac Democrat.

  2. Deocamdata nu e sustenabil? In conditiile in care scade numarul celor care cotizeaza cum o sa devina sustenabil?

  3. Deci, fiecare angajat contribuie obligatoriu la fondul de pensii, lunar, proportional cu salariul incasat.
    Prin urmare, ca sistemul sa fie sustenabil, adica pentru ca pensionarii sa fie bogati si fericiti, trebuie ca angajatii sa fie multi si bogati si fericiti. Cu cat angajatii de la privat sunt mai multi si mai bogati, cu atat devine sustenabil fondul de pensii si se pot vira pensii mai mari, deci cu atat mai multi pensionari vor fi bogati si fericiti.
    Restul este vrajeala.
    De privat se ocupa PNL, PMP, USR, Forta Dreptei.
    La polul opus se afla mafiile AUR si PSD, adica cei cu vrajelile si cu pomenile electorale.
    Deci acum intrebarea mea este, de ce inca mai voteaza unii pensionari cu PSD+AUR, dupa 33+ de ani?
    Cati ani ii trebuie unui om sa priceapa ceva atat de simplu?
    Ca toata lumea trebuie sa voteze cu partidele care incurajeaza privatul. Altfel cum? Fura Buzatu din fondul de pensii? Nu.
    De aia suntem saraci, ca nu pricepem lucruri atat de simple si mergem pe fentele pesedisto-auriste.

    • Pensionarul nu stie decat ca „”psd-ul ne da, ne mareste””, nu ajunge la „”subtilitati”” de-astea cu sustenabilitatea fondului de pensii.

    • „De privat se ocupă PNL …” 😀😀😀
      Hai că esti amuzant! 🤡

  4. De ce plătiți indemnizația minima sociala din bugetul de pensii și nu din bugetul de stat?

  5. Transferuri care provin din împrumuturi purtătoare de dobânzi uriașe pentru că sunteți voi deștepți și țineți morțiș să mențineți Pilonul 2!