G4Media.ro

PNL: Este momentul ca oamenii politici pro-europeni, împreună cu societatea civilă, să…

PNL: Este momentul ca oamenii politici pro-europeni, împreună cu societatea civilă, să vorbească mai ferm, fără echivoc, să contreze mai puternic aceste campanii tot mai virulente şi sofisticate, parte a războiului hibrid declanşat de Rusia

Partidul Naţional Liberal transmite, joi, că este momentul ca oamenii politici pro-europeni, împreună cu societatea civilă, să vorbească mai ferm, fără echivoc, să contreze mai puternic aceste campanii tot mai virulente si sofisticate, parte a războiului hibrid declansat de Rusia lui Putin împotriva Lumii libere, transmite News.ro.

”Răspunsul dat de români propagandei agresive a putiniştilor şi izolaţioniştilor: procent record de susţinere apartenenţei României la NATO. Ataşamentul românilor faţă de instituţiile euroatlantice a crescut puternic, în ciuda intensificării propagandei putiniste şi izolaţioniste. 88,1% dintre români resping ideea ieşirii României din NATO, constată un sondaj realizat de INSCOP Research în a doua parte a lui decembrie 2024. Acest nivel fără precedent de adeziune la organizaţia nord-atlantică arată eşecul de până acum al virulentei campanii a forţelor ostile României contra orientării euroatlantice a ţării, o campanie ale cărei dezinformări agresive au provocat o reacţie de respingere din partea românilor”, arată PNL într-o postare.

PNL precizează că a lansat recent un apel la unitate şi solidaritate naţională pentru apărarea democraţiei şi a parcursului euroatlantic în faţa dezinformărilor şi a interferenţelor străine. ”Procentul românilor favorabili apartenenţei la NATO a crescut semnificativ, cu 11,9%, în decembrie 2024 faţă de cel înregistrat în ianuarie 2022, luna dinaintea atacării Ucrainei de către Rusia. 88,1% dintre respondenţii sondajului INSCOP din decembrie anul trecut nu sunt de acord cu ieşirea României din NATO. Acum doi ani, procentul celor care respingeau ideea părăsirii NATO era de 76,2%. În schimb, comparativ cu situaţia de acum doi ani, a scăzut la mai bine de jumătate procentul celor favorabili ieşirii din NATO: de la 18,7% în ianuarie 2022, la doar 8,1% în decembrie 2024”, arată liberalii.

”Cea mai importantă observaţie este că frustrările nu au legătură cu ataşamentul românilor faţă de UE şi NATO. Acesta a crescut şi chiar foarte puternic după alegerile prezidenţiale ratate. Agresiunile informaţionale au provocat reacţia inversă a populaţiei, ceea ce e o dovadă clară de rezilienţă a populatiei României. (…) NU, românii NU vor ieşirea din NATO. Părerea românilor este mai clară ca niciodată. Şi când spun ”ca niciodată”, mă refer la faptul că aproape 90% dintre români resping ideea ieşirii din NATO. Adică, niciodată nu am avut un nivel de adeziune atât de ridicat al românilor faţă de organizaţia Nord-Atlantică.”, conchide sociologul Remus Ştefureac, directorul INSCOP, institutul care a realizat sondajul. Partidul Naţional Liberal transmite, într-un apel, că ”românii au rezistat campaniilor ostile, societatea românească a dovedit rezilienţa”.

”Este de acum momentul ca oamenii politici pro-europeni, împreună cu societatea civilă, să vorbească mai ferm, fără echivoc, să contreze mai puternic aceste campanii tot mai virulente si sofisticate, parte a războiului hibrid declansat de Rusia lui Putin împotriva Lumii libere. Altfel, românii, care susţin covârşitor NATO şi apartenenţa ţării la Lumea liberă, nu se vor simţi suficient de reprezentaţi şi de apăraţi”, arată PNL.

PNL aminteşte că a lansat recent un apel partidelor politice şi societăţii civile, de a-şi crea mecanisme de consultare şi coordonare pe tema apărării democraţiei de interferenţe străine şi de dezinformarea care vizează subminarea încrederii publice în instituţii şi în avantajele strategice ale poziţionării României în cadrul UE şi NATO.

”PNL subliniază că este necesar un adevărat front de comunicare politică pentru apărarea democraţiei şi destinului euroatlantic al ţării faţă de interferenţele oameni politici români, aflaţi, din păcate, în deplină rezonanţă cu propaganda estică desfăşurată pe teritoriul naţional. Din 1848 încoace patriotismul nostru este definit de dorinţa de a fi parte a Vestului, a Lumii libere. Destinul nostru e legat de cel al Vestului, al comunităţii euroatlantice unde am întrat cu mari sacrificii. Cine doreşte scoaterea României din lumea unde sunt marile democraţii şi ne sunt apărate siguranţa şi libertatea nu are legătură cu patriotismul românesc adevărat, este anti-România şi împotriva interesului naţional”, menţionează liberalii.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Este de asemenea momentul sa va asumati ce ati facut oina acum:
    1. l-ati adus pe presedintele Iohanis si nu aveti nicio responsabilitate
    2. ati terminat justitia si se fura ca in codru (ultima cu povestea de la Baneasa pe unde e ikea si afi)
    3. ati politizat toate institutiile statului din judete pentru a va crea un climat local favorabil oamenilor vostri cu incalcari grave ale statului de drept si ale justitiei
    4. nu dati doi bani pe cetateni si ii mintiti constant
    5. nu va asumati nicio responsabilitate a ceea ce ati facut
    6. va asumati titlul de proatlantic ca si cum numai voi sinteti asta si cine nu accepta hotia si coruptia dv , nu e proatlantic.
    7. Proatlantic nu inseamna sa fii hot, corupt si ipocrit

  2. Asta-i ipocrizie mocirloasa, de cea mai joasa speta! pnl-ul (n-am gresit in scriere…) este parte a vinovatilor pentru ceea ce se-ntampla azi in Romania, si inainte de orice ar trebui sa explice suma aia de peste 300000 euro cheltuiti din contul pnl (alimentat de la bugertul mare din taxe si impozite…) pentru campania lui CG; impostorul candidat n-a picat din cer, si am mai spus-o chiar din noiembrie, nici-un hibrid nu are sanse fara contributia/colaborarea tradatorilor de tara din dotarea natiei! In R. Moldova n-a avut sanse…nu stiu pana cand. In privinta tradatorilor incep sa apara dovezi cu gradatii rezervisti (oare or fi si printre activi?), asta ca tot la inceputul anului, nu stiu ce sindicat al rezervistilor gradati dadea un comunicat indignat ca romanii se indoiesc de onoarea lor….Culmea e ca-i si mai platim pana mor.

  3. Ei cred că ar putea vorbi cu noi!Dacă ești rupt de realitate, crezi orice!

  4. Ei cred că ar putea vorbi cu noi!Dacă ești rupt de realitate, crezi orice!

  5. Voi și cu stăpânii voștri de la PSD i-ați promovat pe Georgescu, Simion și pe prietenii lor.

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.