PNL pune condiții pentru acordul politic propus de USR și PLUS / Turcan: Să susțină proiectul de revizuire a Constituției elaborat de PNL, să spună dacă sunt necondiționat pro-europeni și pro-americani
Prim-vicepreședintele PNL Raluca Turcan a pus joi o serie de condiții pentru susținerea de către liberali a acordului politic propus de USR și PLUS, solicitându-le celor două formațiuni să facă o serie de clarificări: să spună dacă susțin proiectul de revizuire a Constituției elaborat de liberali, să precizeze dacă sunt necondiționat pentru strângerea relațiilor cu UE și SUA și să asume obiective precise pentru guvernare în domenii precum Educație, Sănătate, investiții străine și reducere a birocrației.
”Un semnal puternic poate fi dat semnând proiectul de modificare a Constituției pentru transpunerea rezultatului referendumului, așa cum a fost asumat la Cotroceni alaturi de președintele Klaus Iohannis. Săptămâna viitoare, in sesiunea extraordinara, putem depune acest proiect de lege care sa plece apoi la CCR pentru verificarea de constitutionalitate”, a precizat Raluca Turcan într-un comunicat transmis G4Media.ro.
Prim-vicepreședintele PNL le-a mai transmis liderilor USR și PLUS că un acord politic nu trebuie să înceapă cu negocieri de funcții, ci cu o discuție despre valori și obiective comune.
”Eu personal aș vrea să știu dacă discutăm despre o viitoare guvernare de dreapta, necontaminată de teme false și ferită de orice temeri cu privire la ce e de făcut. O guvernare fermă, care să își asume obiective foarte precise de modernizare a sănătății, a educației, de stimulare a investițiilor străine masive, de reducere a birocrației în relația cu statul, pe lângă multele măsuri de corectare a nenorocirilor făcute de PSD și ALDE în economie și justiție”, a subliniat Turcan.
”Așteptările sunt foarte mari și istoric România a depășit etapa jumătăților de măsură. Nu în ultimul rând, cred că e important să știm dacă avem aceeași înțelegere asupra relațiilor externe, în sensul în care și colegii de la USR Plus sunt necondiționat în favoarea strângerii relațiilor atât în interiorul Uniunii Europene cât și cu Statele Unite ale Americii, partenerul strategic al României”, a adăugat ea.
Raluca Turcan a mai spus că doar o guvernare clară de dreapta, orientată spre dezvoltare, creștere și modernizare poate genera resursele necesare ”după ce PSD-ul a secat țara de bani și a abramburit toate domeniile”.
”Este binevenită orice dorință de coordonare politică pentru a da României o guvernare puternică începând cu 2020. Susțin de mulți ani că fragmentarea opoziției a fost cel mai mare ajutor pentru PSD și proxy-ul său ALDE. Ar merita însă să ne asigurăm că înțelegem cu toții răul imens pe care PSD și ALDE îl fac României. PSD și ALDE vor lăsa țara înglodată în datorii, cu probleme grave în toate domeniile, cu o administrație politizată, împovărată de mii de firme de partid, firme căpușă ale baronilor care parazitează bugetele publice. Țara va avea nevoie de bani după o guvernare de prăduitori”, a conchis Raluca Turcan.
Dacian Cioloș și Dan Barna au lansat joi un apel de colaborare pentru toate forțele politice, academice și din societatea civilă pentru o colaborare care să ducă la ”găsirea de soluții corecte în urma actului de guvernare eșuat al actualei majorități parlamentare și pentru pregătirea unei alternative viabile de guvernare în 2020”.
Scrisoarea, care nu este adresată explicit unui partid sau unei alte entități, face apel la colaborare la următoarele tururi de alegeri, dar nu dă detalii despre propuneri concrete de colaborare politică. Singurul indiciu al unei tactici politice e menționat la capitolul dedicat alegerilor locale, documentul arătând că ”opoziția trebuie să negocieze și să găsească o soluție de echilibru între oamenii politici pe care îi va propune pentru aceste funcții”.
În schimb, apelul celor doi lideri trece în revistă o serie de politic publice asupra cărora forțele politice sunt invitate să își dea acordul.
- Citește integral: Dacian Cioloș și Dan Barna lansează proiectul ”România Unită”: acord de colaborare cu toate forțele politice pentru pregătirea guvernării în 2020
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
18 comentarii