UPDATE Clotilde Armand anunță că proiectul privind tichetele de 1.000 de lei pentru toți locuitorii Sectorului 1 a fost votat de consilierii PSD și PNL după ce aceștia au anunțat că se opun și vor propune alt proiect/ Consilierii au depus amendamente
Reprezentanţii PNL şi PSD Sector 1 se opun iniţiativei primarului Clotilde Armand privind tichetele anticriză de câte 1.000 de lei pe persoană şi propun un proiect privind acordarea între 1.000 şi 3.000 de lei pe gospodărie, transmite Agerpres.
UPDATE 12:25 Primarul Clotilde Armand a anunțat, printr-un mesaj publicat pe Facebook, că proiectul pentru tichetele de masă a fost votat de consilierii PSD și PNL după ce aceștia au anunțat că se opun. Ambele partide au adus modificări proiectului inițial:
- ”Proiectul privind tichetele anticriză a trecut de votul Consiliului Local al Sectorului 1 cu 25 votru PENTRU și 1 ABȚINERE. PNL % PSD au adus modificări prin amendamente. Amintesc că tot ei au spus într-o conferință de presă comună susținută azi dimineață că acest proiect este mită electorală. Acum au votat prentu așa-zisa mită. Iată ipocrizia uselistă în forma ei deplină, iată cum s-au făcut de râs singuri”, a transmis Clotilde Armand.
știrea inițială
Preşedintele PNL Sector 1, Sebastian Burduja, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că proiectul lui Clotilde Armand privind tichetele anticriză constituie „o iniţiativă pur electorală” şi că acela al PNL şi PSD sector 1 este „corect, echitabil, transparent” şi vizează nevoile oamenilor.
„Practic, vorbim de sumă acordată per gospodărie, nu per votant, cum doreşte Armand. Vorbim despre termene mult mai scurte. Până la 30 aprilie anul viitor trebuie plătite aceste sume către cetăţeni, nu până la alegerile locale, cum dorea doamna primar să lungească lucrurile”, a punctat Sebastian Burduja.
La rândul său, preşedintele PSD Sector 1, Florin Manole, a explicat că proiectul propus de PNL şi PSD ţine cont de diferenţele de nevoi dintre cetăţenii acestei zone administrativ-teritoriale.
„Propunem pentru aceia dintre cetăţeni care au un venit mediu pe gospodărie mai mic decât salariul minim pe economie o sumă de 3.000 de lei per gospodărie (…) Aceia dintre cetăţeni care au un venit mediu per gospodărie până la inclusiv salariu mediu beneficiază prin proiectul nostru de o sumă de 2.000 de lei per gospodărie, iar toţi ceilalţi cetăţeni care au venituri mult mai mari rămân în marja de 1.000 de lei”, a spus Florin Manole.
El a atras atenţia asupra lipsei de investiţii în sectorul 1.
„De unde sunt banii (pentru proiectul PNL şi PSD n.r.)? Vă spuneam mai devreme, din lipsa de investiţii. Nu se face execuţie bugetară pe investiţii în sectorul 1 decât pe puţine proiecte şi alea proiecte ale PSD sau PNL depuse acum nişte luni de zile sau ani de zile şi banii există. Excedentul Primăriei Sectorului unu pe anul trecut numai a fost de peste 400 de milioane de lei, este ridicol”, a adăugat Florin Manole.
La rândul său, primarul Clotilde Armand a scris, pe Facebook, că tichetele anticriză reprezentau ceea ce a economisit autoritatea locală de la companiile aduse în primărie de PNL şi PSD.
„PNL şi PSD Sector 1 au apărut de braţ împreună într-o conferinţă de presă să ne anunţe că nu vor vota proiectul pentru tichete, fiindcă primăriţa este rea, mită electorală etc. Veşnica povestire. Alături de televiziunile pentru care dau bani din subvenţie. În schimb, tot PNL şi PSD ne anunţă că depun ei alt proiect prin care se vor între 2.000 şi 3.000 lei pentru toate gospodăriile. Nu cum am făcut noi… Da, aţi citit bine. Asta nu mai e mită electorală pentru ei şi sunt măsuri de ‘politici publice’. Cu această ocazie vă invit să-i priviţi în toată splendoarea lor pe liderii uselismului de la Sector 1 străpunşi de disperarea că nu mai pot fura nimic de la această primărie. În proiectul depus de noi pentru tichetele anticriză banii folosiţi de noi pentru această măsură erau ceea ce am economisit de la companiile aduse în primărie de PNL şi PSD şi ne-au facturat servicii fictive”, a afirmat Clotilde Armand
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
23 comentarii