PNL solicită Biroului Electoral Central măsuri concrete pentru prevenirea fraudelor la referendum
PNL a solicitat vineri Biroului Electoral Central (BEC) emiterea unor decizii și instrucțiuni necesare asigurării corectitudinii desfășurării referendumului și prevenirii fraudelor.
Solicitările PNL:
- procesul verbal încheiat în seara zilei de sâmbătă, 6 octombrie, care trebuie să cuprindă inclusiv numărul alegătorilor care s-au prezentat la urne în prima zi a referendumului, să fie unul tipizat/standard obligatoriu a fi încheiat în forma prestabilită, cu menționarea numărului persoanelor care au participat la vot pe liste permanente separat de numărul persoanelor care au participat la vot pe liste suplimentare. În acest moment, tipizatul menționat nu este înscris în anexele ghidului electoral.
- interpretarea normei care prevede verificarea „integrității” materialelor electorale, înaintea începerii procesului de votare în dimineața zilei de duminică, 7 octombrie, în sensul verificării listelor electorale și confruntării acestora cu procesul verbal încheiat în seara zilei de 6 octombrie.
- prevederea referitoare la posibilitatea votării pe liste suplimentare să fie interpretată strict în sensul Legii 3/2000, articolul 21, respectiv aceea potrivit căreia președintele biroului electoral al secției de votare este cel care înscrie în listele suplimentare, pe baza actului de identitate, alegătorii care votează în altă localitate decât cea de domiciliu. Astfel, solicităm BEC emiterea unei instrucțiuni care să interzică altor membri ai secției de votare de a gestiona listele suplimentare.
- în virtutea respectării principiului constituțional privind organizarea de alegeri libere și corecte și ținând cont de precedente în materia scrutinelor cu circumscripție națională (în cazul cărora este posibilă votarea la orice secție pentru cei care nu se află în localitatea de domiciliu), solicităm Biroului Electoral Central instituirea obligativității completării declarației pe propria răspundere, în cazul alegătorilor care votează pe listele suplimentare, în care să se menționeze că nu și-au mai exercitat votul la o altă secție de votare.
”Menționăm faptul că toți reprezentanții PNL în secțiile de votare au sarcina de a solicita în seara zilei de 6 octombrie copia procesului verbal încheiat după sigilarea secțiilor de votare, în seara zilei de 7 octombrie copia procesului verbal de numărare a voturilor, precum și copia listelor electorale permanente și suplimentare pentru a certifica corectitudinea desfășurării scrutinului”, mai precizează liberalii.
Expert Forum a avertizat joi asupra unor modificări în legislație care pot vicia rezultatul referendumului. Astfel, potrivit unei modificări legislative, numărul participanților la referendum poate fi mai mare sau egal cu suma voturilor valabil exprimate (DA, NU, nule). În vechea reglementare, numărul participanților trebuia să fie egal cu numărul de voturi valabil exprimate. Nu e clar de ce s-ar înregistra cineva fără să voteze și există suspiciunea că o astfel de modificare în lege ar putea ajuta la asigurarea numărului de participanți pentru ca referendumul să fie valid (30% din numărul persoanelor cu drept de vot).
Citește și:
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii