G4Media.ro

PNL solicită dezbaterea în regim de urgență a inițiativei legislative de abrogare…

sursa foto: Facebook

PNL solicită dezbaterea în regim de urgență a inițiativei legislative de abrogare a pensiilor speciale ale parlamentarilor. Florin Roman: Solicităm tuturor partidelor să susțină solicitarea PNL

Liderul deputaților PNL, Florin Roman, a anunțat marți că a solicitat dezbaterea în regim de urgență a inițiativei legislative care prevede abrogarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, despre care a spus că este blocată de PSD.

”Din punctul de vedere al PNL, singura soluție pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor o reprezintă abrogarea capitolului XI din statutul senatorilor și deputaților. Azi am depus o solicitare de convocare a Birourilor Permanente Reunite la ora 10:00, așteptăm să trimită la comisia de statut proiectul PNL, care e blocat din luna iunie, pentru a fi dezbătut și votat azi în plen. PNL a depus inițiativa în luna mai. Tot azi solicităm tuturor partidelor să susțină solicitarea PNL și să dăm un vot în comisie și în plen pentru abrogarea acestor indemnizații pentru limita de vârstă”, a declarat Florin Roman.

El a susținut că, în cazul această inițiativă nu va fi votată, angajamentul PNL este ca în prima zi de lucru a noii legislaturi prima lege pe care o va abroga va fi cea referitoare la pensiile speciale ale parlamentarilor.

”Legea spune în ce fel se poate renunța la pensia specială, sunt doar trei situații: condamnare penală, renunțarea prin cerere scrisă venită din partea parlamentarului și abrogarea legii. PNL susține abrogarea în integralitate”, a mai spus liderul deputaților liberali.

Întrebat de ce nu elimină guvernul Orban prin ordonanță de urgență pensiile speciale ale parlamentarilor, Florin Roman a spus că un astfel de act normativ ar putea fi atacat la Curtea Constituțională de Avocatul Poporului, Renate Weber.

”Aceste privilegii care au fost introduse prin lege, nu pot fi eliminate decât prin lege”, a subliniat el.

În parlament există două inițiative legislative care prevăd abrogarea pensiilor speciale ale parlamentarilor. Prima a fost depusă de USR în septembrie 2017, iar cea de-a doua a fost depusă de Florin Roman în mai 2020. Ambele propuneri legislative sunt blocate în comisii. Ele vizează abrogarea articolelor 49 și 50 din legea privind statutul senatorilor și deputaților, care prevăd acordarea pensiilor speciale pentru parlamentari.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

40 comentarii

  1. Repede ca e campanie electorala! Sa nu-si dea seama lumea ce mizerii ticaloase alcatuiesc PNL!

    E tarziu, baieti, tarziu.

  2. Uite aici populism electoral, marca Florin Roman !

    • Oh da, ca la USR si PSD nu tot populism electoral este. Nu, la ei e din convingere.

    • Pare ca e morcovu’ cu tot cu vanator, intrat … 😨

    • Atat poate tomberonistul asta de Roman. Un gunoi.

  3. Mai bine eliminați finanțarea publică a partidelor politice.

  4. Iata populismul electoral in toata frumusetea lui dezvaluita de PNL prin intermediul lui Florin Roman !

    • La USR si PSD e exact la fel. Doar ca din opozitie poti sa zici orice, ca nu te doare gura. Sa-i vedem la treaba. Abia astept, imi iau popcorn si astept sa vad marea competenta a USR-istilor dupa alegeri.

    • @Julien sa nu mori de atata asteptare p(r)ostache.

  5. Buna asta.. în regim de urgență. Dacă nu putem acum, o vom face dupa ce ne votați. Asa cum am promis si ca daca venim la guvernare le anulam, dar am uitat subiectul pana la următoarele alegeri..

  6. Ieri aici pe g4 cineva il jignea pe Hrebe vorbind despre Florin Roman ca despre „Hrebenciucul liberalilor” !

    PS. Cata lipsa de respect la adresa lui Vio, acest monstru sacru al combinatorismului parlamentar romanesc, retras prea devreme din activitate datorita unui grav accident de pe vremea cand juca la PSD echipa unde s-a lansat in activitate !

    • Interesanta admiratia si prietenia din ultima vreme la nivelul USR si PSD, inclusiv la nivelul trolilor/postacilor lor. Se inteleg de minune, se sustin reciproc, isi preiau din mesaje unii de la altii.
      USR ocupa tot spatiul online, prin agresivitatea postacilor lor, care o depaseste chiar si pe cea a postacilor sputnikari/rusi/PSDisti.
      Abia astept sa ii vad pe USRisti si PSDisti la putere dupa alegeri, sa imi iau niste popcorn si sa vad cum se descurca ei cu pandemia, economia, vaccinarea samd. De pe margine e usor, PNL e vinovat de orice, incepand de la infrangerea lui CFR Cluj in meciul cu UTA pana la incalzirea globala. Sa va vedem dupa alegeri, baieti!! POPCORN!!

    • Julien, admirabila energia cu care aperi guvernarea PNL. Dar doar atat. Argumentatia e de doi bani, intelegerile USRPlus cu PSD exista doar in capul comunicatorilor PNL, ca altfel nu le crede nimeni. Nici macar scribii de la newsweek nu mai pot scrie cu convingere pe subiectul asta.

      Dar vezi ca aici un articol care arata reportajul recorder „Singur impotriva partidului” Despre cum un director de la Apele Romane e fortat de corpul de control al ministrului liberal sa isi dea demisia. Iar in loc e pus, prin delegare, soferul parlamentarului liberal Chirtes, sau cam asa ceva. Om care nu are habar pe ce lume este, nu stie nici macare ce numar are Legea Apelor. Ia, mergi si priveste. Si nu e vreun caz exceptional, sunt minim 13 judete in care PNL a procedat fix la fel.

      Voi, astia de la PNL vorbiti de PSD de rau? Pai ati ajuns exact, dar exact la fel ca ei. Sanatate!

  7. Mircea, fă-te ca lucrezi că vin alegerile acuși și nu ne putem lauda cu nimic.
    Evident că nu o să treacă în parlament, că PSD și aripile lor (inclusiv pnl) o să se opună. E un exercițiu steril de imagine.
    Problema se rezolva după alegeri și numai cu condiția ca USR să fie la guvernare și cu o majoritate în parlament (cu aliați), printr-un vot public, nu secret. De la PNL nu ne putem aștepta decât să se lase târât spre progres.

    • Si USR, si PSD tot campanie electorala fac. Dar, nu-i asa, Orban si PNL sunt vinovati si pentru viteza redusa de rotatie a Pamantului in jurul Soarelui. Ca asa e in campanie.

    • Julien, Orban si PNL nu sunt vinovati de toate, sa fim corecti.

      PNL e vinovat de un singur lucru: ca a ajuns sa fie aproape identic cu PSD-ul. Doar culorile ce ii mai separa. In rest, zero diferente.

      Aceiasi politizare stupida pana la plasele, cu soferi, amanta si caratori de geanta, aceiasi combinatorica jegoasa (500 de primari importati de la PSD/ALDE? 15 parlamentari PSD/ALDE pe listele lor? ), aceiasi dorinta de a controla in liniste banul public (vezi ce procurori sefi numeste Predoiu), aceiasi dorinta bolnava de a controla presa (40 de milioane de euro ajutor pentru presa inainte de alegeri?).

      In rest, PNL e ok, eu nu am altceva cu ei.

  8. nu numai a parlamentarilor. statul roman nu poate suporta pensii mari indiferent de ce fel de pensii vorbim. intre pensia minima si pensia maxima nu poate fi un raport mai mare de 1,5, indiferent ca vorbim de pensii militare, speciale sau normale. la fel si la veniturile salariale. asa este in toata europa civilizata.

  9. PNL-ul abroga din nou pensiile speciale !

    • Pariu ca nu le abroga. Asta e iarasi doar o petarda de presa marca Florin Roman, acest nou Viorel Hrebenciuc (zis si Combinatorul) din Parlamentul Romaniei

  10. Interesant acest chicken game, în care v-ați angajat, băieți. Ciolacu a început licitația, voi mai puneți cu o lopată, poate până-n 5 Decembrie ajungeți la bere gratis. ))

  11. PNL a votat cu 2 maini pensiile speciale alaturi de PSD
    Sa nu uitam ca Falca facea campanie printre parlamentari pentru sustinerea pensiilor speciale la primari, pensii care au fost si votate in parlament de PSD si PNL, pentru ca sa fie apoi trantita la CCR de sesizarea facuta de USR si Iohanis
    PNL aceeasi mizerie

    • PNL s-a bucurat si la legile justitiei de ce macel au facut cei de la PSD, au mimat opozitia, pentru a profita de indignarea populatiei

      de asta la OUG13 presedintele ROMANICA-NORMALA-EDUCATA a tacut, de asta acum avem Sectie Speciala, de asta referendumul nu a rezolvat ABSOLUT NIMIC, de asta numirile procurorilor au fost facute IN STIL PSD, si din istoria recenta avem un alt episod numir „martea neagra” 10 decembrie 2013 marca USL !!!!!

    • O observatie interesanta:

      Au fost N legi puturoase care au trecut prin parlament cu ajutorul PSD si PNL, unde USR a vota impotriva si a facut gura.

      In final, cei care s-au agitat sa corecteze au fost USRPlus, prin contestare la CCR, sau Iohannis, prin retrimitere in parlament sau contestare la CCR. Legea de mai sus, respingerea OUG 79 emisa de guvernul Ciolos/Vlad Voiculescu de blocare a politizarii la numirile de sefi de spital, legea de politizare ANCOM si asa mai departe.

      Cumva, Iohannis stie cam cu ce armata defileaza, dar a ales tabara PNL si nu poate da inapoi. Am inteles ca Iohannis se lupta cam singur cu „tabara ardeleana” din PNL in privinta unui guvern comun PNL-USRPlus. Iohannis zice ca e musai, Falca, Blaga si compania nici nu vor sa auda.

      Ar fi bine sa mergem la vot, poate PNL va auzi finalmente ce vrem sa ii spunem.

  12. Asteptapti măi să îşi dea demisia cei de la USR-Plus ca să nu mai aveţi motive să aruncaţi vina pe ei dacă nu va trece legea că PNL cu PSD aveţi destule voturi să treacă legea.
    Cred că veţi face votul la vedere nu la secret ca să nu mai aruncaţi iarăşi vina pe USR-Plus, bine?

  13. Intră Florin Roman în greva foamei până la prânz!

  14. gretos personaj acest Roman, un fel de Codrin Stefanescu din PNL, slinos pana in maduva

  15. noul GUZAN-ROZALIU-COMBINATORUL-FLORIN-ROMAN

    hai sa vedem urmatorii pasi, asa cu calendar .. nu dupa alegeri … ca nu stiu ce .. ca din cauza USR+ nu s-a votat …

    USR+ sa nu cada iar in capcana COMBINATORULUI !!!!! sa-si dea demisia asa cum au propus, oricum e vb de ~40 de parlamentari de la USR+ VS 600 parlamentari USL care pot repara

    LEGEA ASTA A TRECUT CU AJUTORUL PSD PNL PMP UDE.MEREU PROMANICA SI EI SA O REPARE!!!!
    E DE DATORIA LOR

  16. Nasol ca usr deja au demisionat!

    • „intradevar USR+ a facut legea asta”, nu restul de 600 de parlamentari de la PNL PSD PMP UDE.MEREU PROMANICA
      intadevar in cei ~40 de parlamentari USR+ e responsabiliatea , nu a celor ~600 de la USL

  17. Unde mai pui, nu erau suficiente pensiile speciale pentru parlamentari și alte caste de putori, începând cu 1 ianuarie intră în vigoare pensiile speciale pentru aleșii locali. Ăstea au fost adoptate de ciuma roșie, iar pdl-ul, așa șmecherește, a venit și le-a amânat intrarea în vigoare până în ianuarie 2021, după alegeri. ce și-au zis escrocii, puteți lătra după, chiar nu mai contează. Mă întreb și eu, ce om zdravăn la cap mai poate vota astfel de scursuri, bine, evident, exceptând lingătorii de clanțe ai celor două mizerii de partide, pentru ei, fără excepție, gașca susținută reprezintă binele suprem și lumina întruchipată.

  18. Scoateti penalii din functii publice de conducere – Justitie, MAI, Parlament, Dezvoltare, Sanatate, Economie, etc – daca vreti dezvoltare, cinste si onoare in Romania.

  19. Domnule Roman, sunteți un fățarnic pervers. Ați fi cât de cât credibil, dacă ați avea un proiect legislativ care să abroge toate legile care au permis, ca aceste pensii TICĂLOASE (speciale) să existe. Nimeni nu trebuie să aibă pensie, decât în baza principiul contributivității. Restul nu este decât manipulare abjectă.

  20. D. om’Florin, vezi că le-a abrogat Raresica la 30 zile de la preluarea puterii, asa cum behaia.
    Of, cică oamenii răi zic că ai votat si tu pensiile speciale pentru primari, că erai si tu beneficiar.:((((
    Dacă nu intri in greva foamei 2 ore, nu ești tu, venim să te încurajăm.

  21. Inițiativa foarte bună dar cu cine să mai discuți care sunt In campanie electorală care își dau demisia sa nu primească pensie specială. Un haos total de nedescris dar până acum nu avut timp ? De ce acum In campanie electorală? Niste populisme de cea mai joasă speță.

  22. Nu se intampla nimic!
    Aceste cocote nu pot sa piardă pensiile speciale!

  23. Florin, mâine ai belit-o! Îți trage una peste ochi CCR cu decizia de constituționalitate a aplicării Legii pensiilor publice de n-o să știi pe unde să scoți…. bugetul nici pe anul asta nici pe cel din anul viitor, dar asta pentru că ești, tu cu partidul tău, foarte foarte prost!

  24. Demers inutil,poate afla si Florin. Pana CCR nu revine la decizia ca pensiile speciale sunt bune, nu se poate face nimic, in afara de desfiintarea ccr. Florin esti slab si neinformat.
    Oare nu se gaseste cineva mai bun in pnl?

  25. Noi, cetatenii cand vorbim de desfiintarea/taierea/plafonarea/restructurarea pensiilor speciale, vorbim de TOATE pensiile ”speciale”!! Ne referim la cele necontributive, evident. Adica, dragi liberali si dle Iohannis , ne referim si la specialele militarilor care ca numar si valoare, reprezinta cam 80-90% din totalul acestora !! Daca dnul Iohannis si liberalii nu inteleg ca o asemenea pensie necontributiva nu poate fi mai mare decat pensia unui civil cu studii superioare (de exemplu) care e de 1500-2000 lei, nu ramane decat ca cei care nu ”aleg” sa plece din tara , adica platitorii, sa ceara si ei , toti, pensii speciale , la nivelul acestora , adica minim 5000 lei , pentru cei fara studii superioare .
    Atrag atentia ca programul pnl, nu spune o vorba despre pensiile speciale, coruptie/anticoruptie , despre atrocitatile introduse in legislatie de Infractorul de la Rahova pentru legalizarea coruptiei !! Despre ce dracu dezvoltare putem vorbi pornind de la aceste premise ? Ce si pe ce construim, nebunilor ?!!

  26. da alea aprimarilor,cons.presed.cons. jud . c ca nd ….. alea nuse abroga….excrocilor…..vada-via al culo stronzi….