PNL strânge semnături pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului: Cer respingerea ”ordonanței lăcomiei” și modificarea sau abrogarea recursului compensatoriu
Partidul Național Liberal a solicitat convocarea unei sesiuni parlamentare extraordinare ”pentru dezbaterea și respingerea OUG 114/2018, ordonanța lăcomiei, abrogarea sau modificarea legii recursului compensatoriu și dezbaterea și aprobarea bugetului de stat pentru anul 2019”, a anunțat prim-vicepreședintele PNL Raluca Turcan.
Potrivit acesteia, în cazul în care conducerile celor două camere ale Parlamentului refuză să convoace o sesiunea extraordinară, PNL demarează strângerea de semnături necesare pentru convocare, la solicitarea unei treimi din numărul total al deputaților și senatorilor, așa cum prevăd Regulamentele celor două Camere și Constitutia Romaniei.
De asemenea, PNL solicită conducerii celor două Camere ale Parlamentului dezbaterea în procedură de urgență a proiectului de lege pentru respingerea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.114/2018.
”Astăzi am înregistrat la BP a Camerei Deputaților și Senatului aceasta solicitare. PNL considera obligatorie demiterea autorilor ordonanței dezastruoase pentru economia României: Darius Vâlcov și Eugen Teodorovici. OUG nr.114/2017, ordonanța lăcomiei Guvernului Dragnea-Dăncilă-Vâlcov-Teodorovici a produs efecte dezastruoase în toată economia, chiar din primele 2 săptămâni ale anului:
– Cursul Euro a ajuns la cel mai mare nivel din istorie, apăsând direct pe buzunarele românilor;
– Sistemul energetic este aproape în colaps – termocentralele au rămas fără cărbuni și importăm curent electric la prețuri uriașe;
– Băncile străine scot activele din tara ca să nu fie taxate suplimentar, iar băncile românești, care n-au refugiu, sunt puse în genunchi și nevoite sa restrângă creditarea sau sa o scumpească.
– Operatorii de comunicații abandonează toate investițiile planificate în acest an – trecerea la 5G este în pericol”, a mai precizat Turcan.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii