PNL, USR şi PMP acuză PSD şi conducerea Camerei Deputaţilor de abuz în serviciu, pentru că nu votează încetarea mandatului unui deputat condamnat definitiv
Liderii deputaţilor PNL, USR şi PMP, Raluca Turcan, Stelian Ion şi, respectiv, Marius Paşcan, au acuzat marţi conducerea Camerei Deputaţilor şi Partidul Social Democrat de abuz în serviciu pentru că „apără un infractor”, în persoana deputatului Octavian Goga, relatează Agerpres.
Cei trei lideri de grup au criticat faptul că şedinţa de vot a Camerei Deputaţilor a fost suspendată, marţi, de preşedintele forului legislativ, Marcel Ciolacu, din lipsa cvorumului necesar la votul asupra proiectului de vacantare a mandatului de deputat al lui Octavian Goga.
„Am avut o nouă mostră a modului în care PSD a confiscat instituţia Parlamentului, pe persoană fizică, cu scop – favorizarea infractorilor, pentru că vacantarea locului de deputat al domnului Goga înseamnă de fapt eliberarea unui loc de deputat pentru o persoană condamnată definitiv, cu interzicerea drepturilor electorale. Astăzi, în văzul tuturor, am primit dovada modului în care infractorii sunt protejaţi prin abuz în Camera Deputaţilor. Este o ultimă dovadă că ceea ce a creat Liviu Dragnea se perpetuează, indiferent de numele celor care acum conduc această instituţie, s-a creat un sistem, un mod de decizie politică în favoarea persoanelor cu condamnare definitivă, adică infractori dovediţi”, a declarat Raluca Turcan, la Parlament.
Ea a susţinut că „abuzurile celor din PSD şi natura infracţională a acţiunilor acestora se manifestă la cote de alarmă în ultimele zile de dinainte de moţiunea de cenzură”, context în care a făcut un apel către instituţiile statului să se autosesizeze.
„Fac un apel către instituţiile statului român să se autosesizeze şi să se înceteze aceste acţiuni de presiune personală la adresa semnatarilor moţiunii de cenzură şi, în acelaşi timp, de folosire a banilor publici pentru a influenţa votul la moţiunea de cenzură. Este un demers exercitat pe bani publici, cu scopul de a bloca moţiunea de cenzură. Am primit foarte multe plângeri din partea semnatarilor moţiunii că sunt contactaţi de la vârful PSD până la nivel de parlamentari sau autorităţi locale şi se promit bani publici, avantaje instituţionale şi, în acelaşi timp, se recurge la presiuni personale. Sunt oameni care au ajuns în pragul disperării doar pentru că respectă un vot covârşitor dat de români în 26 mai, (…) care au spus că nu mai vor abuz în instituţiile statului român”, a susţinut deputata PNL.
Liderul deputaţilor USR, Stelian Ion, consideră că „PSD a arătat astăzi că este disperat şi se agaţă de fiecare vot pentru moţiune, ceea ce nu este o noutate, însă modalitatea în care o fac este una îngrijorătoare”.
„PSD-iştii apără un infractor care, de un an de zile, se agaţă de scaunul de deputat cu ajutorul lui Liviu Dragnea şi Marcel Ciolacu a preferat să boicoteze şedinţa şi să nu dea vot pentru un proiect aşa de important pentru victimele infracţiunilor. Avem cazul Caracal, avem nenumărate, din păcate, cazuri din care victimele infracţiunilor sunt lăsate de izbelişte şi iată acum, când se putea face un pas înainte în această direcţie, PSD a ales să boicoteze şedinţa doar pentru a menţine un infractor în această situaţie. Este o faptă penală din partea actualei conduceri a Camerei Deputaţilor, este un abuz în serviciu. (…) Parlamentarii nu sunt deasupra legii. Locul de deputat trebuia vacantat. Acum a ieşit la lumina rampei această chestiune cu atât mai mult cu cât miza unui singur vot devine din ce în ce mai clară – e vorba de căderea Guvernului. (…) Vor fi cât de curând un partid de opoziţie”, a arătat Stelian Ion.
PMP este cel mai prejudiciat, „având în vedere că Octavian Goga ocupă poziţia unui deputat PMP care nu îşi poate exercita mandatul de mai bine de un an de zile, timp în care din banii publici este plătit un infractor”, a afirmat, la rândul său, Marius Paşcan.
„Deputatul Octavian Goga de un an de zile îşi ia un salariu, indemnizaţia, suma forfetară etc., deşi nu e prea prezent pe aici, din bugetul public. În acest sens, PMP de un an de zile în mod consecvent adresează solicitări Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, ne-am adresat şi la plen de foarte multe ori. De asemenea, cel care urmează să îi ia locul – deputatul de Covasna Alexandru Teacă – împreună cu noi a depus o plângere penală la Parchet, in rem, pentru a stabili cine se face vinovat de această faptă. PSD este un partid nereformabil. Aceleaşi metehne pe care le-a impus Liviu Dragnea dintr-o majoritate toxică a votului continuă şi azi şi fac scut în jurul infractorilor, neînvăţând nimic din lecţia pe care au primit-o şi legal şi moral de la instanţă şi poporul român. (…) Vom face tot ce ne stă în putinţă ca joi, la moţiunea de cenzură, să votăm astfel încât să cadă acest Guvern toxic pentru România şi pentru ceea ce ne aşteaptă în viitor, într-o perioadă de gravă criză care se află la răspântiile ţării noastre”, a declarat Marius Paşcan.
La începutul şedinţei, liderii deputaţilor PNL şi USR, Raluca Turcan şi Stelian Ion, au solicitat ca proiectul de hotărâre privind vacantarea mandatului să fie supus primul la vot şi nu ultimul, cum era trecut în ordinea de zi, menţionând că există suspiciunea că parlamentarii PSD ar putea ieşi din sală şi să nu mai fie cvorum la adoptarea acestui punct.
Deputaţii au decis cu 115 voturi „pentru” şi 110 abţineri ca proiectul de hotărâre privind vacantarea mandatului de deputat să fie trecut primul pe ordinea de zi. Însă, când proiectul a fost supus la vot, s-a constatat lipsa cvorumului.
Camera Deputaţilor ar fi urmat să se întrunească marţi, de la ora 14,30, pentru depunerea jurământului de către noul deputat PMP Alexandru Teacă, după ce plenul trebuia să ia act de situaţia încetării mandatului de deputat al lui Octavian Goga.
Deputatul Octavian Goga, care a intrat în Parlament în anul 2016 pe listele Partidului Mişcarea Populară (PMP) Covasna, a fost condamnat definitiv la 2 ani şi 4 luni de închisoare cu suspendare în septembrie 2018 pentru săvârşirea infracţiunilor de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice şi conducere fără permis. Din iunie 2017 a activat în grupul PSD.
Opoziția a solicitat în repetate rânduri urgentarea vacantării locului de deputat al lui Goga, dar și înlocuirea acestuia cu următorul pe listă, având în vedere că joi sunt programate dezbaterea și votul asupra moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă. Miza este că Octavian Goga a fost ales pe listele PMP, prin urmare el va fi înlocuit de un deputat al partidului condus de Eugen Tomac, ceea ce va înseamna un vot în plus în favoarea moțiunii și pentru demiterea guvernului.
Foto: Liderul deputaților USR, Stelian Ion / Sursa: Facebook
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii