G4Media.ro

PNL, USRPLUS și UDMR au semnat acordul de guvernare. Cioloș: Este un…

PNL, USRPLUS și UDMR au semnat acordul de guvernare. Cioloș: Este un moment de cotitură pentru USRPLUS și România/ Barna: Sunt câteva obiective care nu și-au găsit materializarea/ Kelemen: E momentul pentru stabilitate/ Cîțu: Sper să avem guvern până la Crăciun (document)

PNL, USRPLUS și UDMR au semnat, luni seară, acordul de guvernare pentru viitorul Executiv. Dacian Cioloș, liderul PLUS, a transmis că este ”un moment de cotitură” atât pentru USRPLUS, cât și pentru România.

Dan Barna, liderul USR, a declarat că acordul de guvernare este un document de 300 de pagini la care s-a muncit ”cu foarte multă acribie”, însă nu toate proiectele formațiunii pe care o reprezintă și-au găsit locul în viitorul program.

Liderul UDMR Hunor Kelemen a declarat că ”este momentul pentru stabilitate” și că viitoarea coaliție va fi formată doar din miniștri ”competenți și serioși”.

Viitorul premier Florin Cîțu a mulțumit alianței pentru încredere și a transmis că speră ca următorul guvern să fie învestit repede pentru că este nevoie de un Executiv până la Crăciun mai ales pentru aprobarea bugetului.

Acordul de guvernare poate fi consultat aici. 

  • Ludovic Orban: Cetățenii români au fost chemați la urne să își exprime opțiunile politice. În urma alegerilor parlamentare, trei formațiuni politice, PNL, USR și UDMR au luat decizia să formeze o coaliție de guvernare cu majoritate parlamentară certă, rezultatul voinței cetățenilor. Imediat după alegeri, formațiunile politice au început un proces de constituire a coaliției pentru armonizarea programelor de guvernare, arhitectura puterii. În urma acestor negocieri, astăzi, semnăm acordul coaliției. Programul de guvernare este aproape finalizat, așteptăm procedura de constituire a Parlamentului, invitația președintelui pentru desemnarea primului ministru și în cel mai scurt timp să dăm României un guvern responsabil, care să asigure creșterea calității vieții pentru fiecare român, dezvoltarea infrastructurii, modernizarea României.
  • Dan Barna: Este un moment cu multă speranță și energie. Zilele acestea au ridicat felul de a face politică în România. Spiritul adus de USRPLUS în politică mă bucur că l-am găsit în această coaliție. Este un document de peste 300 de pagini la care s-a lucrat cu foarte multă acribie și care ne dă încredere că vom schimba lucrurile în bine în România. Mai sunt câteva obiective USRPLUS care nu și-au regăsit materializarea în programul de guvernare, dar își vor găsi locul în formule parlamentare. Fiecare are lucruri care nu s-au regăsit în programul de guvernare.
  • Dacian Cioloș: Pentru USRPLUS este un moment de cotitură, este momentul pentru care mulți dintre noi au decis să-și asume un mandat politic. După acești câțiva ani de la constituire avem câteva zeci de primari, sute de consilieri locali și județeni, 80 de parlamentari și miniștri într-un guvern dintr-o coaliție care ea însăși e dovada unei maturități politice. Suntem conștienți că așteptările sunt foarte mari de la noi. Credem că această coaliție poate fi un moment de cotitură pentru România (…) Avem oportunitatea fondurilor europene cum România n-a mai avut în ultimii 31 de ani încoace. Programul de guvernare vrem să fie un semnal de parteneriat și pentru mediul de afaceri. Ne dorim să guvernăm 4 ani de zile ca să putem pune pe masa românilor suficiente argumente pentru a veni la vot.
  • Hunor Kelemen: UDMR când a luat decizia să participe în această coaliție a fost conștientă că avem o misiune grea, trecem printr-o criză economică și nu știm care vor fi toate consecințele pandemiei. România are nevoie de o stabilitate politică, 8 ani de zile am schimbat 12 guverne, dar a venit momentul să avem un guvern stabil, să existe predictibilitate, această coaliție este formată din oameni serioși, competenți, vom propune oameni foarte bine pregătiți, competenți, iar deciziile noastre să fie transparente. Să lăsăm deoparte orice demagogie, nu avem timp de pierdut, lumea așteaptă decizii rapide, concrete, e nevoie și de o viziune pe termen mediu și lung, e nevoie de investiții. Sunt convins că vom reuși, de aceea ne-am asumat această guvernare.
  • Florin Cîțu: Mulțumesc coaliției pentru încrederea acordată. După aceste zile am siguranța că va fi o guvernare stabilă, care are în centru interesul cetățenilor, programul de guvernare este aproape gata. Diferența pe care o veți vedea este una majoră în modul în care vor fi implementate aceste proiecte. Nu vreau să mai existe proiecte începute care să rămână neterminate din cauza lipsei finanțării. Sper să avem un guvern investit cât mai repede, pentru că bugetul pentru viitorul an trebuie făcut, iar proiectele să aibă finanțare. Sper să avem un guvern până la Crăciun.

sursa foto: Captură video

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

7 comentarii

  1. Cotitura de la cotul Donului.

  2. Acordul = sloganuri despre … nimic.

  3. Programul de guvernare al coalitiei „este un document de peste 300 de pagini”…. sortit sertarului, precum cele dinaintea lui..
    Preferam 10 PAGINI de masuri, e ENORM, pe care in 4 ANI sa le VEDEM REALIZATE!
    PARIEZ ca din cele „peste 300 de pagini”, NIMICul va fi triumfator!!!
    Astept Programul de guvernare…

    • Linkul din articol imi intoarce doua pagini cu vorbe …

      As vrea sa vad obiectivele, cu termene limita, cum zicea Ghinea in discutia aia cu Barna, „USR la guvernare”. Ca mi-am luat calendar nou si vreau sa trec acolo datele, sa ne verificam cand vine vremea.

      Deci, unde pot citi si eu programul de guvernare, ala cu 300 pagini?

    • Scuze! Greseala mea. Este vorba de „Acord”, nu „Program”. N-am citit atent. Scuze!

  4. Nu se poate! Pai cum?! Alegeri in 2 tururi?! Au cedat din nou udmr-ului. Cam asta a fost si cu USRPLUS. De-acum incolo sa vedeti cote la irsi, paduri disparute si rauri distruse. Halal alianta! Cred ca si cu PSD -ul era mai bine…