G4Media.ro

PNRR: Care vor fi primele rezultate vizibile. Riscurile încercării de renegociere

PNRR: Care vor fi primele rezultate vizibile. Riscurile încercării de renegociere

Aproape jumătate din fondurile pe PNRR sunt prinse în componentele de transport, sănătate și educație, adică nevoile reale de dezvoltare ale României. O eventuală renegociere a PNRR ar însemna o întârziere cu 6 luni a investițiilor, așadar unele nu vor mai putea ajunge la final, au explicat vorbitorii la dezbaterea „Mecanismul de redresare și reziliență. Viziune europeană, implementare locală”, organizată de Reprezentanța Comisiei Europene și de Biroul Parlamentului European în România.

Trei componente din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) însumează aproape jumătate din totalul fondurilor: transportul (7,6 miliarde euro), sănătatea (2,45 miliarde euro) și educația (3,6 miliarde euro). „Sunt cele care reflectă nevoile reale de dezvoltare a României”, a spus Ramona Chiriac, șefa reprezentanței Comisiei Europene în România. Aceasta a mai spus că PNRR este rezultatul unei colaborări strânse foarte bune între Guvernul României și Comisia Europeană, pe parcursul negocierilor și pentru a avea un succes va fi nevoie de un efort continuu, concentrat precum și de viziune și curaj politic.

La dezbatere, europarlamentarul Dragoș Pîslaru a răspuns la întrebarea referitoare la primele rezultate care vor putea fi vizibile din proiectele PNRR.

„Cred că vom avea niște rezultate la care poate nu ne-am aștepta să fie printre primele. Spre exemplu, creșele. Prin reforma inclusă în PNRR, vom avea modificări structurale, datorită faptului că va fi introdusă finanțarea pe copil, inclusiv în rândul celor private, cu siguranță va fi o explozie a înființării de creșe”, a spus acesta. De asemenea, mai spune Pîslaru, se vor vedea rezultate rapid prin reforma privind tichetele pentru persoane care prestează servicii la domiciliu; aceste tichete în valoare de 15 lei vor permite ca oamenii să aibă asigurări de sănătate, înregistrarea în sistemul de pensie. Vor beneficia circa 100.000 de persoane, iar platforma digitală care să implementeze asta va fi realizată chiar în anul 2022. 

În ceea ce privește renegocierea PNRR, vorbitorii au subliniat aceeași idee, că ar aduce un prejudiciu clar realizării investițiilor. 

„Regulamentul european prevede posibilitatea de a face mici ajustări, dar numai pe criterii obiective; criteriile politice precum că avem un nou Guvern nu vor fi evaluate de Comisie ca fiind obiective. Ar putea exista o discuție, spre exemplu, dacă tragem anumite concluzii pe măsura implementării că e nevoie de anumite ajustări. Dar cu siguranță nu putem modifica reformele mari, nu putem modifica filozofia; deci nu o renegociere majoră ci doar ajustări, și nu acum ci după începerea implementării”. 

Dar, dacă în cursul implementării, adică peste 1 an, dorim să ajustăm, iar proiectele trebuie demarate până în 2023, mai rămâne foarte puțin timp. În concluzie, ar fi de dorit să ne apucăm de treabă”, a spus eurodeputatul Siegfried Mureșan, membru al Parlamentului European din partea PNL. 

Planul Național nu se poate modifica, a spus și Dragoș Pîslaru. „Nu e posibil decât dacă este reluat procesul de aprobare, ceea ce înseamnă pierderea a cel puțin 6 luni. Lucruri care să poată fi clarificate în privința implementării, se pot stabili, dar modificarea nu se poate face decît cu amânare de 6 luni, adică ar însemna că o luăm practic de la capăt”. 

PNRR al României a fost aprobat final de Consiliul Uniunii Europene în data de 28 octombrie. Totalul fondurilor alocate este de 29,2 miliarde euro și trebuie atrase până la finalul anului 2026.

Dezbaterea integrală poate fi urmărită aici:

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

4 comentarii

  1. daca nu se modifica PNRR, exista riscul ca monstruoasa coalitie a hotilor , creata de ficusul tradator, sa nu poata fura suficient de mult

  2. Pai și gașca de banditi PCR-PSD-PNL s-a luptat degeaba sa pună mana pe putere ? 😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂
    Stați liniștiți , rromini sunt inventivi 😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂

  3. PSD-ul și PNL-ul nu sunt capabili sa, atragă fonduri UE, chiar și alea pentru care este un plan gen PNRR, vor dori renegocierea doar de dragul amânării și incapacității de implementare

    Totodată pe plan scrie USR cu litere mari, toți știm ca e planul USR și asta da cel mai mult de furca la idioți

  4. Exceptie Avansul din acest An, restul cor ramane povesti pe harte, ca in celebrele Programe de guvernare…
    https://www.zf.ro/opinii/pnrr-proza-1-203-pagini-plus-anexe-costa-29-2-mld-euro-nicio-tinta-20116470