G4Media.ro

Pod peste râul Buzău, inaugurat separat de PNL și PSD: ”Dincolo este…

Sursa foto: Șansa News

Pod peste râul Buzău, inaugurat separat de PNL și PSD: ”Dincolo este Vadu Pașii, primarul este de la PNL și aici este PSD” / CJ Buzău, dat în judecată pentru că nu a achitat întreaga lucrare

Podul de la Vadu Pașii, peste râul Buzău, a fost inaugurat sâmbătă cu două ceremonii separate, în ambele capete: într-o parte Consiliul Județean, condus de PSD, iar în cealaltă de primarul liberal al localității, relatează publicația Șansa News din județul Buzău.

S-au tăiat două panglici, lângă fiecare poziționându-se câte o tabără politică. Astfel, primii trei oameni din PSD Buzău s-au aliniat la capătul podului dinspre municipiu, în timp ce la capătul opus s-a aflat primarul PNL de Vadu Pașii, Gheorghe Firon, înconjurat de susținători politici și de localnici.

Directorul societății care a realizat lucrările a explicat de ce a existat două ceremonii.

”Pentru că așa am gândit eu, deci nu a știut nimeni, până când a sosit domnul Neagu. Eu i-am dat să taie, dumnealui nu a dorit. Dincolo este Vadu Pașii, primarul este de la PNL și aici este PSD. Și este bine să-i împac. Eu nu am treabă nici cu unul, nici cu altul. Și i-am adus la mijlocul podului, am adus și preotul, tot inițiativa mea. Așa am vrut și așa s-a realizat”, a spus Victor Vasilescu, directorul general al SC Integral SA Buzău.

În plus, lucrările nu au fost încă achitate.

„Costurile au fost de 26 de milioane de lei. Nu a fost plătită manopera de constructor. Suntem în litigiu acum, pe problema aceasta, cu Consiliul Județean. Eu am plătit 17 lei pe oră la muncitorii necalificați, iar în deviz am doar 5 lei. Cam vreo 4 milioane de lei ar trebui să mai primesc. E mult!”, a mai precizat Victor Vasilescu.

Legătura rutieră între Buzău şi Vadu Paşii este întreruptă de peste 16 ani, după ce podul vechi, realizat după planurile lui Anghel Saligny, a fost puternic avariat de viituri.

Sursa foto: Șansa News

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

16 comentarii

  1. Bravo, și-au dat mâna PNL cu PSD!
    se vede și in parlament și in guvern….PNL e deranjat ca o fata mare ca USR l-a dat jos pe Catu, dar uita ca și PSD l-a dar jos pe Catu …
    Însă nu sunt deranjați de PSD pt ca au planuri comune cu banii de furat din PNDL3 și PNRR… votanții însă sunt orbi și la alegeri vor vota cu ambele maini PSD și AUR și vor fi încă 10 ani de regrese, după o criza medicală fără precedent

  2. PSD si PNL se fac ca se cearta peste tot in tara, dar de fapt colaboreaza bine-mersi cand e vorba despre furat banii publici.
    Mai nou, Iohannis a aliat si pe fata PSD si PNL, iar alaturi de UDMR s-a format o alianta mafiota indestructibila.

  3. Hai să dăm mână cu mână la furat patria română…PSD cu PNL în hora Frăției . Ura, de trei ori ura! Trăiască Ficusul ! Jos neinteresanții! Asta ne așteaptă…

  4. Ce credibilitate are acest site zis de stiri vazandu-i virulenta si „” le parti pris „”” ?

    • Bugetar, contracte la bani publici, pensionar special, asistat social?
      Incompetent, corupt, hot, prost?

    • Asta e un caz fericit ca nu a venit si Raluca Turcan ca se ducea naibii si podul asta.

    • Daca nu are nici o credibilitate pentru tine, de ce citesti acest site?

  5. Circul si mascarada unor hoti,devalizatori si tradatori de neam si tara-oceanul de prostie in care se scalda de 32 de ani borfasii neamului

  6. De ce te-ai suparat mai omule , in articol scrie de bine si de PSD si de PNL ca au construit un pod . Eu am suspiciuni ca constructorul a facut un pod inloc de doua.

  7. Roată.
    Tăiatul de ,,pamblici” este o acțiune neutră? Nu este o mizerie? Normalii la cap așa cred. Ăștia neimportanții. Care s-au săturat de politicienii care ne conduc de 32 de ani. Tu încă ești în secolul trecut. Vezi că ai …pană. Ioane.

  8. Dacă tot ne trimite lumea ajutoare, să pună acolo în pachet și 3 role de panglici pentru forfecarii care inaugurează orice, dar lucrările nu sunt terminate ca să poată fi date în folosință!

  9. USL-ismul, PSD-ismul și PSD-eala, practic circul cu proști.
    De asta trăim în sărăcie ca în Desertul Sahara, ajung în fruntea României toți nenorociții, toți ratații.

  10. La inaugurări, ceremonii, steaguri şi aplauze suntem cei mai tari!

  11. Poate nu va mai scoate nimeni balast din albia râului pe lângă pod. Asta cred că fost motivul pentru care viiturile au avariat structura podului.

  12. nu mai fiti rai fiti fericiti: FSN lu tovarasu Iliescu sa refacut.
    Suntem in masina timpului si vor urma minerii aurari sa vina sa curete strada de teroristii useristi 🙂