Podul Mare din Parcul Cișmigiu va fi refăcut. Lucrarea costă 2,2 milioane de lei
Primăria Municipiului București a atribuit marți contractul pentru reabilitarea Podului Mare din Cișmigiu, potrivit unui comunicat al instituției. Lucrările de reparații capitale la acest obiectiv de investiții vor fi realizate de Trustul de Clădiri Metropolitane.
Valoarea contractului pentru elaborarea documentației tehnice și execuția lucrărilor pentru obiectivul de investiții ”Pod parcul Cișmigiu” este de 2.268.849,28 lei fără TVA.
Durata de execuție a lucrărilor este de 9 luni, respectiv o lună proiectarea și 8 luni execuția.
În primă fază, Trustul de Clădiri Metropolitane va elabora documentația tehnică de proiectare ce presupune revizuirea proiectului tehnic și a documentației economice, revizuirea devizului general al investiției, obținerea și susținerea tuturor avizelor și acordurilor prevăzute în Certficatul de Urbanism. Ulterior, vor fi demarate lucrările de reparații capitale la pod, care să asigure stabilitatea și siguranța construcției.
Sursa foto: G4Media / Ilona Andrei
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii