Poliția a prins un hoț care fura din biserici/ Ar fi plecat și cu moaștele Sfântului Ioan Gură de aur
Poliția Municipiului București a prins un tânăr de 25 de ani care ar fi furat diferite obiecte de cult din mai multe biserici din București, inclusiv moaștele Sfântului Ioan Gură de aur. În acest caz, au avut loc percheziții în Ilfov și Călărași.
Update 2: Bărbatul a fost reţinut de poliţiştii Capitalei pentru 24 de ore, urmând a fi propus instanţei cu măsuri preventive.
Poliţiştii de la Serviciul Investigaţii Criminale al Capitalei au pus în executare, joi, două mandate de percheziţie domiciliară în judeţele Ilfov şi Călăraşi, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări privind săvârşirea mai multor infracţiuni de furt calificat.
„Din datele şi probele administrate în cauză, a rezultat presupunerea rezonabilă că un bărbat, în vârstă de 25 de ani, pe parcursul acestui an, ar fi pătruns în mai multe lăcaşuri de cult din municipiul Bucureşti şi ar fi sustras diferite bunuri, susceptibile a face parte din patrimoniul cultural naţional”, informează un comunicat al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) transmis, joi, Agerpres.
În urma percheziţiilor efectuate au fost identificate şi ridicate mai multe bunuri cu valoare probatorie, printre care obiecte de cult religios susceptibile a proveni din săvârşirea infracţiunilor.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 sub aspectul săvârşirii a trei infracţiuni de furt calificat.
Update: Polițiștii au găsit cutia în care erau moaștele, însă fără acestea. Tânărul le-ar fi spus că a aruncat în biserică moaștele, neștiind ce sunt, potrivit informațiilor G4Media.ro.
Știrea inițială: Tânărul ar fi pătruns în mai multe lăcașuri de cult din municipiul București și ar fi sustras diferite bunuri care fac parte din patrimoniul cultural. Hoțul ar furat de la Capela Sfânta Elisabeta Cotroceni moaștele Sfântului Ioan Gură de aur și alte obiecte din aur și bani din cutia de lumânări. Tot în aceeași perioadă, ar mai fi furat de la Biserica Eroilor Martiri și de la Caramidarii de sus bani din cutia milei și alte obiecte.
Arhiepiscopia Bucureștilor confirmă spargerile, dar spune că nu poate oferi mai multe informații, deoarece ancheta este în desfășurare.
”Întrucât Biserica este un spațiu al rugăciunii, al păcii și al culturii religioase roditoare de morală personală și publică, ea nu poate să nu incrimineze aceste abateri de la norma morală ca infracțiuni grave. Reprezentanții parohiilor în cauză colaborează strâns cu Inspectoratul General al Poliției Române, nădăjduind identificarea grabnică a autorilor acestor infracțiuni și recuperarea bunurilor sustrase”, a transmis Arhiepiscopia Bucureștilor, într-un comunicat de presă.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu