
Poliția califică drept “suspecte” circumstanțele decesului lui Gene Hackman, care a fost găsit mort alături de soția sa
Gene Hackman, gigantul cinematografic premiat cu Oscar și cunoscut mai ales pentru rolurile sale din „Bonnie and Clyde” și „Filiera franceză”, a fost găsit mort miercuri, alături de soția sa, în circumstanțe pe care poliția le consideră „suspecte”, transmite agenția AFP, citată de boursorama.com.
Cadavrele actorului american în vârstă de 95 de ani și ale pianistei clasice Betsy Arakawa, în vârstă de 63 de ani, au fost descoperite în casa lor din Santa Fe, New Mexico, împreună cu cadavrul unuia dintre câinii lor.
Biroul șerifului din comitatul Sante Fe a declarat că nu a găsit nicio dovadă de crimă. Însă „decesele celor două persoane sunt suficient de suspecte pentru a justifica o căutare și o investigație amănunțită”, potrivit unui mandat de percheziție.
Persoana care a descoperit cadavrele a găsit ușa casei cuplului, care era căsătorit din 1991, deschisă. Pastilele erau împrăștiate în jurul cadavrului lui Betsy Arakawa, în baie, cu un radiator lângă capul ei. Cadavrul era în descompunere, se arată în document.
Trupul lui Gene Hackman a fost găsit în camera alăturată, cu hainele pe el și ochelarii de soare în apropiere, potrivit aceleiași surse. Fiica lor, Elizabeth Jean, a invocat joi pentru TMZ o eventuală intoxicare cu monoxid de carbon.
Dar testele inițiale nu au relevat un nivel ridicat al gazului, potrivit șerifului comitatului Santa Fe, Adan Mendoza.
„Nu excludem nicio pistă”, a declarat el la o conferință de presă, adăugând că nu există niciun semn de luptă. „Cred că autopsia ne va spune multe”.
Figură marcantă a „Noului Hollywood”
„Pierderea unui mare artist este întotdeauna un motiv de doliu și de celebrare: Gene Hackman, un mare actor, inspirat și magnific în munca și complexitatea sa. Îi plâng pierderea și îi sărbătoresc existența și contribuția”, i-a adus joi un omagiu pe Instagram cineastul american Francis Ford Coppola, cu care colaborase la filmul “Conversația” (1974).
„Nu a existat un actor mai bun decât Gene. Intens și instinctiv. Niciodată o notă falsă”, a afirmat Clint Eastwood într-o declarație pentru revista Varitety. „A fost, de asemenea, un prieten drag care ne va lipsi foarte mult”.
Gene Hackman a apărut ultima dată pe ecran în „Welcome to Mooseport” (2004) și și-a anunțat oficial retragerea în 2008.
Născut la 30 ianuarie 1930, actorul a devenit în anii ’70 o figură marcantă a mișcării „New Hollywood”, o renaștere creativă a cinematografiei americane între 1960 și 1980, marcată de filme emblematice precum „Easy Rider” al lui Dennis Hopper, „Portocala mecanică” al lui Stanley Kubrick și „Taxi Driver” al lui Martin Scorsese.
La acea vreme, Gene Hackman purta deja mustață și avea chelie, trăsături distinctive care îl vor transforma în întruchiparea „tipului dur”.
În pragul vârstei de 40 de ani, Arthur Penn îl angajează în 1967 pentru „Bonnie and Clyde”, care l-a făcut celebru și i-a adus prima nominalizare la Oscar. Fără să câștige celebra statuetă, cel puțin de data aceea.
Gene Hackman va câștiga însă două Oscaruri, inclusiv cel pentru cel mai bun actor în 1971, pentru rolul din „French Connection”, în care l-a interpretat pe legendarul polițist Jimmy „Popeye” Doyle.
A doua sa statuetă a venit în 1993, când a câștigat Oscarul pentru cel mai bun actor în rol secundar pentru interpretarea sa din „Unforgiven” al lui Clint Eastwood. În acest film, el a interpretat rolul unui fost criminal devenit șerif al unui mic oraș din Wyoming.
Două Oscaruri, patru Globuri de Aur
În total, actorul a fost nominalizat la cinci premii Oscar. De asemenea, el a primit opt nominalizări la Globurile de Aur, câștigând patru.
De-a lungul anilor, actorul a lucrat cu multe nume mari ale cinematografiei, printre care Francis Ford Coppola în filmul „Conversația”, Christopher Reeve în Superman în 1978 și Al Pacino în „The Scarecrow”, despre care Gene Hackman a spus că a fost favoritul întregii sale cariere.
Om discret, Gene Hackman a acordat puține interviuri presei și a frecventat și mai puțin lumea închisă de la Hollywood.
„La Hollywood, totul se învârte în jurul filmului: conversațiile, oamenii pe care îi vezi, viața de zi cu zi. Este total narcisist. Ajungi să uiți de ce ești în această meserie”, a declarat el pentru L’Express.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.