Poliţia Capitalei: 19 persoane audiate în legătură cu violenţele de vineri din Piaţa Victoriei
Poliţia Capitalei a anunţat sâmbătă că 19 persoane au fost conduse la audieri în legătură cu incidentele produse în ziua precedentă la protestul din Piaţa Victoriei, transmite Agerpres.
„La acest moment, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Poliţia Capitalei – Serviciul Omoruri audiază şase persoane cu privire la evenimentele din seara anterioară din Piaţa Victoriei. Anterior, de la momentul producerii evenimentului, au fost audiate alte 13 persoane”, precizează Poliţia Capitalei într-un comunicat de presă.
Conform aceleiaşi surse, anchetatorii au analizat, în paralel, şi înregistrările video realizate în timpul protestului.
„Activităţile desfăşurate au ca scop stabilirea identităţii celor prezenţi în zona producerii agresiunii şi a acţiunilor desfăşurate de aceştia. În funcţie de evoluţia cercetărilor, vom reveni cu informaţii concrete în legătură cu calitatea persoanelor audiate”, se arată în comunicat.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti (PTB) a anunţat anterior că în urma incidentelor produse în Piaţa Victoriei se efectuează urmărirea penală într-un dosar având ca obiect infracţiunile de ultraj privind agresiune asupra a doi jandarmi, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, cu referire la sustragerea unei arme, precum şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
„După efectuarea cercetării la faţa locului, în cauză s-a procedat la efectuarea a numeroase acte de urmărire penală (în principal audieri de persoane şi verificări de imagini) în vederea identificării persoanelor care au participat la săvârşirea faptelor menţionate, activităţi aflate în derulare şi la momentul actual”, se precizează într-un comunicat al PTB transmis AGERPRES.
Conform aceleiaşi surse, în trei dosare înregistrate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 se efectuează urmărirea penală cu privire la infracţiunile de ultraj, respectiv tulburarea ordinii şi liniştii publice, ca urmare a unor sesizări formulate de către Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti. De asemenea, la Poliţia Sectorului 1 sunt înregistrate mai multe cauze privind infracţiunea de distrugere.
(Foto: Inquam Photos / George Călin)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank