G4Media.ro

Poliția Capitalei: Șeful Serviciului de Investigarea Criminalității Economice, pus la dispoziție/ SURSE:…

Foto: Politia Romana

Poliția Capitalei: Șeful Serviciului de Investigarea Criminalității Economice, pus la dispoziție/ SURSE: Gabriel Necșulescu, cercetat de DNA într-un dosar de corupție

Poliţia Capitalei informează că şeful Serviciului de Investigarea Criminalităţii Economice a fost pus la dispoziţie, având în vedere că este cercetat într-o cauză penală, în care are calitatea de inculpat.

„Cu privire la informaţiile apărute în spaţiul public, facem precizarea că şeful Serviciului de Investigarea Criminalităţii Economice a fost pus la dispoziţie, în cadrul unei subunităţi de poliţie, având în vedere că este cercetat într-o cauză penală, în care are calitatea de inculpat”, precizează sâmbătă DGPMB, citată de Agerpres.

Sursa citată reiterează că „Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti nu tolerează abaterile de la jurământul depus, de la Statutul poliţistului şi de la legile în vigoare”.

Potrivit unor surse G4Media.ro, Gabriel Necșulescu, șeful Serviciului de Investigarea Criminalităţii Economice, ar fi investigat de DNA într-un dosar de corupție/ luare de mită, deschis în 2016.

Potrivit surselor G4Media.ro, Necșulescu este inculpat pentru luare de mită. El ar fi cerut mită 15.000 de euro și ar fi primit 25.000 de lei și restul în diverse bunuri de la un om de afaceri pe care îl ancheta pentru înșelăciune pe când era ofițer de execuție la Serviciul de investigare a criminalității economice din cadrul Poliției Capitalei.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

17 comentarii

  1. Regula 1.
    Miliția frate cu infractorul.
    Regula 2.
    Miliția frate cu infractorul
    Regula 3.
    Regulile 1&2 se aplica unitatilir de Parchet,Servicii sau si Instanțe!

    • Pensii speciale au primit ăstia?
      Sau poate primesc!

    • DGA nu raspunde de „șeful Serviciului de Investigarea Criminalităţii Economice”
      adica nu ei sunt cu preventia?
      sau nu mai avem acest obiectiv?

    • @Corleone
      „Sunt oameni speciali (cei care primesc pensii speciale) dintr-aceia care pot îngenunchea, o țară întreagă – de nu li se dă *acea* pensie. Căci un astfel de om, iese la pensie, cu informații secrete/confidențiale, cât ar încape pe un mini-stick(…)”

      Așa s-a luptat, o zi întreagă, pe HN un astfel de domn (beneficiar, se pare, al unei astfel de pensii), să-i lămurească pe toți comentatorii – căci articolul era despre pensiile speciale..
      Prin urmare, tre’ să vorbim prudent despre pensiile speciale ale domniilor lor – căci s-ar putea să ne-audă…

  2. MISHTO TARA

    • ce ai votat ultima oara? n-am nevoie sa stiu, dar daca a fost pnl/psd e clar

    • Sa ghicesc…. dosarul milioanelor fraudate prin neplata taxei pe ulei uzat? Pai de unde atâta ulei de aruncat? Ca doar e bun si SH. Reeșapat or something.
      L-au inlocuit pe factura cu cel nou dar nu l-au inregistrat pe cel uzat.
      Dar creca ne apara ANPC drepturile. Și RAR

    • Sa ghicesc, dosarul lui barna?

    • @defect, datele sunt publice: https://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=9836
      barna e pentru ai` de casca gura

  3. si mai ia pensie din aia smechera? daca esti vinovat in final, nu ar trebui sa mai primesti pensie, cand ocupi astfel de functii. aia minima pe tara. suficient. sa zica mersi si pt aia.

  4. Intrebare: Ghici, a fost prima data cand l-au prins sau a fost prima data cand a luat MITA si l-au si prins?!
    Lupul paznic la oi, pardon, la BANII PUBLICI!
    Cu salarii uriase, cu Pensionare maine-poimaine(nu am gasit varsta!) la 45 de ANI, cu o Pensie uriasa, evident, si tot NU i-a ajuns!
    La puscarie, nesatulule!!!

  5. 15 000 euro, un fel de trei cârnați si cinci kile de fleici, pretul unui ditamai sef de poliție.

  6. Ce promoție a fost, Gogule?

    • Promotia cand plutonieru’ de la aprovizionare golea camara cu ajutorul racanilor.
      pe principiul ca „nu-mi pasa ca se afla”

  7. Eu in acest articol nu văd o poliție coruptă, vad cum sistemul a extirpat un element corupt. Într-o poliție coruptă așa ceva nu se putea intampla!

  8. SISTEMUL JUDICIAR DIN ROMANIA INCLUSIV LEGISLATIA SUNT CONCEPUTE SI ACATUITE DE CATRE BANDITI PENTRU HOTI, NUMAI PE PRINCIPII ALE IMORALITATII, MAFIOTISMULUI , TICALOSIEI, TRADARII, ETC SI NIMIC DIN CARE SA SLUJEASCA IN MOD OBIECTIV NORMALITATII CRESTINE.