G4Media.ro

Poliţia din New York spune că nu au existat coliziuni, răniţi sau…

Foto: G4Media.ro

Poliţia din New York spune că nu au existat coliziuni, răniţi sau arestări în presupusa urmărire periculoasă a prinţului Harry de către paparazzi: Doar o „scenă puţin haotică”

Departamentul de Poliţie din New York (NYPD) confirmă doar parţial informaţiile transmise de un purtător de cuvânt al prinţului Harry potrivit cărora acesta şi soţia lui, Meghan, ar fi fost implicaţi într-o urmărire de maşini, soldată cu incidente şi pe cale să se transforme într-o „catastrofă” din cauza fotografilor paparazzi, relatează presa britanică, citată de news.ro.

„Poliţia din New York a asistat echipa de securitate privată care îi protejează pe Ducele şi Ducesa de Sussex. Erau numeroşi fotografi care au făcut ca transportul lor să fie dificil. Ducele şi ducesa de Sussex au ajuns la destinaţie şi nu au fost raportate coliziuni, somaţii, răniri sau arestări în acest sens” – a transmis NYPD într-un comunicat citat de BBC.

La rândul său, Sky News scrie că doi oficiali ai poliţiei din New York au spus că incidentul nu a fost de gravitatea descrisă de purtătorul de cuvânt al cuplului. Sursele au spus că nu cred că urmărirea a fost „aproape catastrofală” şi au descris doar o „scenă puţin haotică”.

Prinţul Harry al Marii Britanii, soţia sa Meghan şi mama acesteia au fost implicaţi într-o „urmărire aproape catastrofală cu maşina” din cauza unor fotografi paparazzi, după ce au participat la o ceremonie de decernare a unor premii la New York, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al prinţului.

Incidentul a implicat şase maşini cu geamurile fumurii, care au condus periculos şi au pus în pericol viaţa cuplului şi a mamei lui Meghan, Doria Ragland, potrivit purtătorului de cuvânt al acestora.

„Noaptea trecută, ducele şi ducesa de Sussex şi doamna Ragland au fost implicaţi într-o urmărire de maşină aproape catastrofală din partea unui cerc de paparazzi extrem de agresivi”, a declarat purtătorul de cuvânt într-un comunicat. „Această urmărire necruţătoare, care a durat peste două ore, a avut ca rezultat mai multe cvasi-coliziuni în care au fost implicaţi alţi şoferi de pe şosea, pietoni şi doi agenţi NYPD (Departamentul de Poliţie din New York)”, a susţinut purtătorul de cuvânt.

Cuplul a fost zdruncinat de incident, dar fizic nu au păţit nimic, a precizat reprezentantul lor.

CE SPUNE PRIMARUL NEW YORK-ULUI

Purtătorul de cuvânt al cuplului a declarat că urmărirea de marţi, care a avut loc după ce au plecat de la sala de bal Ziegfeld din centrul Manhattanului, ar fi putut fi fatală şi a implicat paparazzi care au condus pe trotuar, au trecut pe roşu şi au condus în timp ce făceau fotografii. Cei implicaţi în urmărire au fost admonestaţi de poliţişti de mai multe ori, potrivit purtătorului de cuvânt.

Însă un purtător de cuvânt al Departamentului de Poliţie din New York a declarat că nu poate confirma nicio informaţie despre incident, precizează Reuters.

„Nu cred că sunt mulţi dintre noi care nu-şi amintesc cum a murit mama sa”, a declarat reporterilor primarul oraşului New York, Eric Adams, referindu-se la circumstanţele morţii prinţesei Diana. „Şi ar fi îngrozitor să pierdem un om nevinovat în timpul unei urmăriri ca aceasta şi să li se fi întâmplat ceva şi lor”, a adăugat edilul.

El a spus că va primi mai târziu un raport aprofundat de la autorităţi, dar a precizat că i se pare greu de crezut că ar fi existat o urmărire de două ore cu viteză mare.

„Dacă este vorba de 10 minute, şi o urmărire de 10 minute este extrem de periculoasă în New York”, a comentat Adams.

DUCII DE SUSSEX AU VRUT CA PAPARAZZII SĂ NU ŞTIE UNDE STAU

Imaginile care au apărut pe reţelele sociale îi arată pe Harry, Meghan şi pe mama ei stând în spatele unui taxi din New York. Purtătorul lor de cuvânt a spus că fotografiile arată doar „o mică privire” asupra metodelor la care ducii de Sussex au fost nevoiţi să apeleze pentru a se apăra şi pentru a-i păcăli pe urmăritorii lor şi pentru a pune capăt hărţuirii.

Cuplul, care locuieşte în California împreună cu cei doi copii mici ai lor, era cazat la o reşedinţă privată, dar a decis să nu se mai întoarcă acolo, deoarece nu a dorit să compromită siguranţa persoanei respective, potrivit purtătorului lor de cuvânt.

„Dacă a fi o figură publică implică un anumit nivel de interes din partea publicului, acest lucru nu ar trebui să vină niciodată cu preţul siguranţei cuiva”, a declarat purtătorul de cuvânt. „Difuzarea acestor imagini, având în vedere modalităţile prin care au fost obţinute, încurajează o practică extrem de intruzivă, care este periculoasă pentru toţi cei implicaţi”, a conchis el.

Surse din cadrul poliţiei din New York, citate de Sky News, au oferit următoarea descriere a ceea ce s-a întâmplat marţi seară: Harry şi Meghan părăsesc sala de bal Ziegfeld, însoţiţi de o pază privată, în jurul orei locale 22:00. Cuplul voia să se întoarcă la locul unde erau cazaţi, în Upper East Side. Harry şi Meghan nu au vrut ca paparazzii să ştie unde se duc, aşa că au fost conduşi pe strada 57 şi pe alte străzi timp de aproximativ o oră şi cincisprezece minute. Un vehicul al poliţiei din New York le escorta vehiculul. Soţii Sussex au fost conduşi la secţia 19 şi au stat acolo aproximativ 15 minute. Poliţia i-a ajutat pe cei doi să iasă din clădire şi s-au urcat într-o altă maşină. Au ajuns la reşedinţa lor fără a fi urmăriţi. Poliţia a recunoscut că a fost o scenă puţin haotică.

Fundaţia Ms. Foundation for Women, organizatoarea ceremoniei de decernare a premiilor în cadrul căreia Meghan a fost onorată pentru activitatea sa, nu a făcut niciun comentariu imediat. Nici Palatul Buckingham nu a făcut vreun comentariu, menţionează Reuters.

HARRY ŞI BĂTĂLIA LUI CU PRESA

Prinţul Harry vorbeşte de mult timp despre furia sa în legătură cu practicile „intruzive” ale presei, pe care o consideră vinovată de moartea mamei sale, prinţesa Diana, moartă în 1997 într-un accident de maşină la Paris în timp ce încerca să fugă de paparazzii care o urmăreau.

Harry nu şi-a ascuns niciodată aversiunea faţă de presă, alimentată de tratamentul pe care l-a primit mama sa şi de propriile experienţe, în special când era mai tânăr.

În cartea sa de memorii „Spare”, în serialul documentar al cuplului de pe Netflix şi în interviurile televizate, el a denunţat tabloidele britanice care i-au invadat intimitatea, a sa şi a familiei sale, iar acesta a fost unul dintre principalele motive pe care el şi Meghan le-au invocat pentru a se retrage din rolurile lor regale în 2020 şi de a se muta în Statele Unite.

Prinţul este implicat în prezent în numeroase procese la Londra, în care acuză ziarele că au folosit metode ilegale pentru a-l viza pe el şi familia sa. În timp ce ziarele resping aproape toate acuzaţiile sale, un editor şi-a cerut scuze săptămâna trecută pentru că a căutat ilegal informaţii despre el în 2004.

De asemenea, Harry încearcă să anuleze o decizie a guvernului britanic de a-i retrage protecţia poliţienească specializată atunci când se află în Marea Britanie.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...