Poliţia din Suedia anunţă 50 de arestări după un val de atacuri cu explozivi, comise adesea de adolescenţi şi care au ca mobil extorcări
Poliţia suedeză a anunţat miercuri că a efectuat 50 de arestări în cadrul unor anchete legate de valul de explozii de origine criminală care zguduie ţara de mai multe săptămâni, transmite AFP, transmite Agerpres.
Autorii acestor fapte sunt adesea adolescenţi sub 15 ani, angajaţi ca ucigaşi pentru că nu au ajuns la vârsta la care ar avea responsabilitate penală.
De la începutul acestui an au fost comise peste de 30 de atacuri cu dispozitive explozive.
‘Deşi am arestat recent 50 de persoane în 25 de cazuri diferite (…) această violenţă nu încetineşte’, a recunoscut Hampus Nygards, adjunctul şefului departamentului operaţiunilor naţionale al poliţiei, într-o conferinţă de presă.
Potrivit lui, poliţia a arestat atât autori ai unor atacuri, cât şi fabricanţi de dispozitive explozive. Au fost arestaţi de asemenea infractori de prim-plan care locuiau în străinătate.
Responsabilul suedez a notat că recenta recrudescenţă a acestor atacuri nu are nimic de-a face cu rivalităţile între bande observate în trecut.
În ultimii ani, Suedia a încercat să stăvilească valul de schimburi de focuri şi atacuri cu explozivi legat de reglări de conturi între bande rivale.
‘Este vorba despre o problemă diferită de violenţa legată de conflicte. Această violenţă (recentă) este adesea legată de extorcări, de ameninţări şi de cereri de bani’, a declarat Nygards în conferinţa de presă.
Creşterea numărului de făptaşi care au sub 15 ani este ‘spectaculoasă’, a subliniat Tobias Bergkvist, adjunctul şefului poliţiei din Stockholm.
El a avertizat că numărul de persoane gata să comită infracţiuni este, ‘din nefericire, inepuizabil în starea actuală de lucruri’.
Ministrul justiţiei, Gunnar Strommer, a deplâns marţi faptul că Suedia a cunoscut luni o ‘zi ieşită din comun’, cu cinci atacuri cu explozivi, precum şi primul atac armat mortal din acest an.
Ministrul a convocat pentru joi o reuniune de urgenţă a diferitelor autorităţi pentru a discuta despre mijloace de a întrerupe ‘spirala violenţei’.
La rândul său, premierul Ulf Kristersson a afirmat luni, într-un mesaj pe reţelele sociale, că aceste violenţe constituie ‘terorism intern’.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.