G4Media.ro

Poliția estonă și FBI au arestat doi bărbați, suspectați că au înșelat…

sursa foto: Pexels.com

Poliția estonă și FBI au arestat doi bărbați, suspectați că au înșelat mii de persoane într-o escrocherie cu criptomonede de peste jumătate de miliard de dolari/ SUA cer extrădarea suspecților

Doi bărbaţi au fost arestaţi în Estonia, suspectaţi că au fraudat sute de mii de persoane, pentru 575 de milioane de dolari (562 de milioane de euro), într-o escrocherie cu criptomonede, a anunţat luni poliţia estonă, scrie AFP, citată de Agerpres.

Serghei Potapenko şi Ivan Turogin au fost arestaţi duminică într-o operaţiune comună a poliţiei estone şi FBI, Statele Unite cerând extrădarea lor, a precizat poliţia într-un comunicat.

„Acesta este unul dintre cele mai mari cazuri de fraudă pe care le-am avut vreodată în Estonia”, a declarat Oskar Gross, şeful biroului de criminalitate cibernetică al poliţiei.

Comunicatul precizează că suspecţii „au invitat oamenii să investească în jetoanele lor de criptomonede. Dar ei nu şi-au recuperat investiţia aşa cum li s-a promis”.

„Produsele fraudei ar fi fost spălate prin achiziţii imobiliare şi companii fictive”, a continuat documentul.

Operaţiunea comună a mobilizat peste 100 de poliţişti, printre care peste 15 agenţi federali americani, mai scrie AFP.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Dacă n-au donat la democrați… SBF e bine sănătos?

  2. Criprovalutele sunt in sine o escrocherie. Tranzactiile cu o criptomoneda falsa deja sunt escrocherii pe baza unei escrocherii…

  3. Nu intelegeti voi cripto… esti propriul bancher, dai 250e pe un ledger si iti tii bitii safe!

    • 😂😂😂😂 mi-a placut tare asta cu „iti tii bitii safe” 😂😂 foarte tare. Si pe urma? Ce faci cu bitii pe care i-ai tinut safe?