G4Media.ro

Poliţia olandeză a arestat manifestanţi pro-palestinieni în Amsterdam, în contextul interdicţiei de…

sursa foto: Pexels/ Pixabay

Poliţia olandeză a arestat manifestanţi pro-palestinieni în Amsterdam, în contextul interdicţiei de întrunire

Poliţia olandeză a arestat duminică la Amsterdam manifestanţi pro-palestinieni care se adunaseră în oraş în pofida interdicţiei de întrunire, după violenţele izbucnite în urmă cu trei zile în marja meciului dintre Ajax Amsterdam şi Maccabi Tel Aviv, transmite Agerpres.

Duminică, poliţia în echipament antirevoltă a intervenit în timp ce protestatarii scandau sloganuri şi ţineau pancarte în Piaţa Dam din centrul oraşului, relatează AFP.

Arestările au avut loc după ce justiţia olandeză a menţinut duminică interdicţia unei manifestaţii pro-palestiniene în Amsterdam, impusă de primarul oraşului.

Joi seara, suporteri ai clubului israelian de fotbal Maccabi Tel Aviv au fost atacaţi de un grup de persoane pe străzile din Amsterdam.

Violenţele au stârnit indignare la nivel mondial, iar preşedintele american Joe Biden le-a calificat drept violenţe „antisemite” şi „josnice”.

Cinci fani ai echipei Maccabi Tel Aviv au fost spitalizaţi pentru scurt timp. Aproximativ 60 de persoane au fost arestate.

„Primarul a decis, pe bună dreptate, că vor fi interzise demonstraţiile în oraş în acest weekend”, a postat tribunalul din Amsterdam pe X, adăugând că o cerere de ridicare a interdicţiei a fost „respinsă”.

Activistul olandez Frank van der Linde a dorit să manifesteze în Piaţa Dam „împotriva genocidului din Gaza, dar şi pentru că (dreptul) de a manifesta a fost revocat”, a declarat el, citat de agenţia naţională de presă olandeză ANP.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. Ce s-a intamplat in Olanda este noptea mintii, iar modul in care au reactionat autoritatile a fost rusinos si suspect de partial.