G4Media.ro

Poliția Română anunță operațiunea „Ozonul 2023”, amplă acţiune pentru verificarea modului în…

Sursa foto: Pixabay / qkcreativity92

Poliția Română anunță operațiunea „Ozonul 2023”, amplă acţiune pentru verificarea modului în care au loc operaţiuni cu substanţe care afectează stratul de ozon şi pentru găsirea substanţelor periculoase şi a deşeurilor

O amplă acţiune pentru verificarea modului în care au loc operaţiuni cu substanţe care afectează stratul de ozon, dar şi pentru găsirea substanţelor periculoase şi a deşeurilor a avut loc în ultimele săptămâni la nivel naţional. Cu acest prilej au fost confiscate sute de kilograme de gaze care diminuează stratul de ozon şi au fost date amenzi de peste două milioane de lei în problema deşeurilor, relatează News.ro.

Reprezentanţii Inspectoratului General al Poliţiei Române au transmis sâmbătă, printr-un comunicat, că în perioada 21 august – 1 octombrie, IGPR, prin Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, în cooperare cu Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, Garda Naţională de Mediu, Comisariatul General – prin comisariatele judeţene de mediu şi Ministerul Finanţelor – Autoritatea Vamală Română, a iniţiat şi coordonat acţiunea naţională “Ozonul 2023”.

“Acţiunea s-a desfăşurat pe două paliere, respectiv verificarea stării de legalitate, a modului de efectuare a operaţiunilor cu substanţe care depreciază stratul de ozon sau gaze fluorurate cu efect de seră şi a operaţiunilor cu substanţe periculoase şi deşeuri, a condiţiilor în care se desfăşoară aceste operaţiuni de către agenţii economici. Pentru verificarea stării de legalitate, a modului de efectuare a operaţiunilor cu substanţe care depreciază stratul de ozon sau gaze fluorurate cu efect de seră, au fost efectuate 321 de acţiuni, dintre care 195 de către efectivele Poliţiei Române, 39 de către reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu şi 87 în comun de către cele două instituţii”, se arată în comunicat.

Totodată, reprezentaţii Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră şi Autorităţii Vamale Române au acţionat permanent în punctele de trecere a frontiere, în vederea prevenirii şi combaterii faptelor ilicite.
De asemenea, au fost verificate 274 de persoane juridice şi 13 persoane fizice care ar fi efectuat operaţiuni cu acest tip de produse şi constatate nouă fapte de natură penală, respectiv şapte infracţiuni privind producţia, importul, exportul, introducerea pe piaţă sau folosirea de substanţe care diminuează stratul de ozon, cu încălcarea dispoziţiilor legale în vigoare şi două infracţiuni prevăzute de Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României, fiind cercetate şase persoane.

“În vederea confiscării sau neutralizării, au fost indisponibilizate, după caz, 415 kilograme de agenţi refrigeranţi (399 de kilograme din categoria gazelor care diminuează stratul de ozon şi 16 kilograme din categoria gazelor fluorurate cu efect de seră) şi au fost aplicate 12 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 520.000 de lei. Pentru verificarea stării de legalitate, a modului de efectuare a operaţiunilor cu substanţe periculoase şi deşeuri, au fost efectuate 507 acţiuni, dintre care 349 de către efectivele Poliţiei Române, 51 de către reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu şi 107 în comun de către cele două instituţii”, a mai precizat sursa citată.

În urma acţiunilor, au fost verificate 5.228 de persoane juridice şi 81 de persoane fizice care făceau operaţiuni cu acest tip de produse.

“De asemenea, anchetatorii au fost constatat 182 de fapte de natură penală, dintre care 54 de infracţiuni prevăzute de O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului, 102 infracţiuni O.U.G. 92/2021 privind regimul deşeurilor, opt infracţiuni prevăzute de art. 359 Cod penal privind traficul de produse sau substanţe toxice, şi 18 infracţiuni la alte acte normative. Au fost indisponibilizate, în vederea confiscării sau neutralizării, după caz, 108.822,4 kilograme şi 1.310,2 litri de substanţe periculoase şi nepericuloase, 702.885,3 kilograme şi 96.592,4 litri deşeuri periculoase şi nepericuloase (metalice, plastic, sticlă, etc.)”, a mai precizat sursa citată.

Au fost aplicate 210 sancţiuni contravenţionale, din care 38 la O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului, 53 la O.U.G. nr. 92/2021 privind regimul deşeurilor, cinci la H.G. nr. 1061/2008 privind transportul de deşeuri periculoase şi nepericuloase în România, 17 la H.G. nr. 856/2002 privind evidenţa gestiunii deşeurilor şi pentru aprobarea listei cuprinzând deşeurile, inclusiv deşeurile periculoase, trei la OG.nr. 2/2021 privind depozitarea deşeurilor şi 94 la alte acte normative, în valoare totală de 2.093.463 de lei.

De asemenea, în urma activităţilor desfăşurate, în perioada de documentare de către structurile Poliţiei Române, împreună cu celelalte instituţii implicate, au fost identificate şi verificate, ulterior, 567 de persoane fizice şi juridice.

Totodată, la nivelul Direcţiei de Poliţie Transporturi, poliţiştii celor opt secţii regionale şi Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime au acţionat pentru punerea în executare a măsurilor din planul de acţiune iniţiat de Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, pentru verificarea legalităţii operaţiunilor derulate de către persoanele fizice şi juridice care comercializează şi utilizează substanţe care diminuează stratul de ozon sau gaze fluorurate cu efect de seră, precum şi pentru respectarea legislaţiei privind regimul substanţelor periculoase şi deşeurilor.

Operaţiunile au vizat eliminarea riscurilor privind operaţiunile cu substanţe care diminuează stratul de ozon sau gaze fluorurate cu efect de seră, dar şi substanţe periculoase şi deşeuri în vederea creşterii siguranţei cetăţeanului.

În privinţa verificării legalităţii modului de efectuare a operaţiunilor cu agenţi refrigeranţi au fost iniţiate şapte acţiuni ale Poliţiei Transporturi, precum şi trei acţiuni în comun cu Garda Naţională de Mediu, în care poliţiştii de la transporturi au efectuat verificări la 22 de persoane juridice care efectuează operaţiuni cu agenţi refrigeranţi. “În referire la respectarea legislaţiei privind regimul deşeurilor şi substanţelor periculoase, poliţiştii de la transporturi au iniţiat 30 de acţiuni, precum şi 13 acţiuni în comun cu Garda Naţională de Mediu, în care au fost identificate 77 de persoane juridice în perioada de documentare şi au efectuat verificări la 91 de operatori economici şi la 10 persoane fizice care au ca obiect de activitate colectarea de deşeuri de metale feroase şi neferoase, unde, de la o astfel de societate, au fost recuperate 7.380 de kilograme de materiale”, au mai precizat reprezentanţii IGPR.

În urma desfăşurării acţiunilor au fost constatate trei infracţiuni fiind cercetate trei persoane, au fost aplicate 55 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 1 la OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, 4 la OUG nr. 92/2021 privind regimul deşeurilor şi 50 la alte acte normative, cu o valoare totală de 257.210 lei.

Totodată, la nivelul Poliţiei de Frontieră Române, structurile locale ale Poliţiei de Frontieră au transmis Gărzii Naţionale de Mediu, 966 de solicitări în vederea constituirii echipelor de control pentru efectuarea formalităţilor/verificărilor specifice asupra autovehiculelor care transportă deşeuri şi mărfuri/bunuri second-hand prin punctele de trecere a frontierei de stat.

În urma activităţilor desfăşurate au fost depistate 36 de transporturi de deşeuri, respectiv 637.952 de kilograme şi un transport gaze refrigerante, respectiv 21.145,6 de kilograme.

În toate cazurile, a fost dispusă măsura nepermiterii intrării în ţară (NPI), deşeurile fiind returnate pe teritoriul statului vecin.

Cele mai multe transporturi ilegale şi cele mai mari cantităţi de deşeuri au fost depistate la nivelul I.T.P.F. Oradea – 28 de transporturi, în cantitate de 462.287 de kilograme.

“În ceea ce priveşte impactul asupra punctelor de trecere a frontierei (P.T.F.), prin prisma transferurilor de deşeuri sau alte bunuri/mărfuri susceptibile a fi încadrate în această categorie, fenomenul impactează cel mai mult asupra P.T.F. Borş II, unde poliţiştii de frontieră au aplicat, în perioada desfăşurării planului de acţiune, măsura nepermiterii intrării (NPI) în 15 cazuri de transporturi ilegale de deşeuri, prin intermediul cărora s-a încercat introducerea ilegală în ţară a 177.597 de kilograme”, au explicat reprezentanţii IGPR.

Aceste activităţi de control vor continua şi în perioada următoare.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează