Politica ”neoimperială” rusă, cea mai mare ameninţare în noua strategie de securitate naţională a Poloniei
Noua strategie de securitate naţională a Poloniei, semnată marţi de preşedintele Andrzej Duda, indică faptul că cea mai gravă ameninţare este ”politica neoimperială” a autorităţilor ruse, dusă de asemenea şi ”cu mijloace de forţă militară”, transmite Agerpres, care citează presa poloneză.
Strategia de securitate națională este un document programatic care dă liniile mari de acțiune pentru instituțiile cu atribuții în domeniu: guvern, ministere, agenții guvernamentale și servicii secrete.
Strategia, care înlocuieşte un document adoptat în 2014, afirmă că securitatea Poloniei este afectată în mod negativ de ‘dezintegrarea progresivă a ordinii internaţionale”, inclusiv de ‘lipsa de respect pentru dreptul internaţional şi nerespectarea obligaţiilor internaţionale”.
Documentul adoptat de Varşovia menţionează că ‘agresiunea împotriva Georgiei, anexarea ilegală a Crimeei şi activităţile din estul Ucrainei”, fapte comise de Rusia, ”au încălcat principiile fundamentale ale dreptului internaţional şi au subminat pilonii sistemului de securitate european”.
Noua strategie adaugă că Rusia ‘îşi dezvoltă intensiv capacităţile militare ofensive” în zone precum Marea Baltică şi ‘efectuează exerciţii militare ample, bazate pe scenarii ce presupun un conflict cu statele membre NATO, o desfăşurare de mari formaţiuni militare şi chiar folosirea armelor nucleare”.
Mai mult, Rusia recurge la ‘acţiuni cuprinzătoare şi complexe utilizând mijloace non-militare (printre care atacuri cibernetice şi dezinformări) pentru a destabiliza structurile şi societăţile ţărilor occidentale şi pentru a crea divizări între aliaţi”, mai arată noua strategie de securitate naţională a Poloniei, citată de Agerpres.
Foto: Andrzej Duda / Facebook
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii