G4Media.ro

Politicieni americani îi cer preşedintelui Zelenski să scadă din nou vârsta de…

Sursa foto: President of Ukraine (president.gov.ua)

Politicieni americani îi cer preşedintelui Zelenski să scadă din nou vârsta de mobilizare

Trupele ruse continuă să înainteze către principale oraşe aflate sub control ucrainean în provincia Doneţk din estul Ucrainei, în timp ce autorităţile ucrainene încearcă să dea urgent un nou impuls mobilizării pentru a reduce dezavantajul numeric al efectivelor armatei ucrainene în faţa celor ruse şi a stăvili astfel ofensiva acestora, relatează joi agenţia EFE, preluată de Agerpres.

Canalul ucrainean de Telegram „DeepState”, apropiat Ministerului Apărării de la Kiev şi care monitorizează desfăşurarea războiului, a confirmat joi dimineaţă căderea oraşului Selidovo în mâinile trupelor ruse. Acest oraş se află la circa zece kilometri distanţă atât de Pokrovsk cât şi de Kurahove, două oraşe care sunt acum principalele ţinte ale ofensivei ruse.

Conform Centrului pentru strategii de apărare (CED) de la Kiev, căderea oraşului Selidovo ar putea constrânge forţele ucrainene să se retragă pe malul de nord al mlaştinii de la Kurahove, la sud de Pokrovsk.

Continuă în acest timp luptele şi în provincia rusă Kursk, unde armata ucraineană controlează în continuare un teritoriu ocupat în ofensiva surpriză peste graniţă lansată pe 6 august. Unul dintre obiectivele acestei manevre ucrainene era de a forţa Rusia să se concentreze mai mult pe expulzarea trupelor inamice de pe propriul teritoriu decât pe ofensiva din estul Ucrainei. Însă cu toate că armata rusă a mutat în Kursk zeci de mii de soldaţi de pe frontul ucrainean, a reuşit să-şi menţină aici dinamica ofensivei.

Superioritatea numerică rusă este una dintre cauzele menţionate de analiştii militari în explicarea înaintării constante, deşi lente, a trupelor ruse în estul Ucrainei. Pentru a diminua acest dezavantaj numeric, Ucraina pregăteşte mobilizarea în următoarele trei luni a 160.000 de soldaţi suplimentari pentru a completa efectivele armatei, a declarat marţi în faţa deputaţilor de la Kiev secretarul Consiliului de Securitate şi Apărare Naţională, Oleksandr Litvinenko.

Efectivele insuficiente ale armatei ucrainene par să fie şi un motiv de divergenţe între Ucraina şi aliaţii săi, în timp ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski se plânge adesea de întârzieri în furnizarea ajutorului militar occidental.

Doi diplomaţi europeni intervievaţi de agenţia EFE au subliniat că Ucraina are nevoie, înainte de orice altceva, să crească numărul soldaţilor pentru a încerca să stabilizeze frontul.

Un consilier al preşedintelui Zelenski, Serghei Leşcenko, a confirmat că există această percepţie în rândul unora dintre partenerii Kievului. Conform acestui consilier, „politicieni americani din ambele partide (democrat şi republican) fac presiuni asupra preşedintelui Zelenski” să scadă şi mai mult vârsta minimă de mobilizare, pe care preşedintele ucrainean a scăzut-o deja de la 27 la 25 de ani. Respectivii politiceni americani invocă drept argument faptul că în SUA vârsta minimă de mobilizare pentru războiul din Vietnam a fost de 19 ani, iar în Israel vârsta de mobilizare este chiar de 18 ani.

Dincolo de diferenţele de abordare, intensificarea mobilizării anunţate săptămâna aceasta în parlamentul de la Kiev va creşte presiunea asupra bărbaţilor ucraineni, care au ajuns să evite deplasările pentru a nu se întâlni cu patrulele de recrutare ori caută alte modalităţi, legale sau ilegale, pentru a nu fi trimişi pe front.

Autorităţile ucrainene au lansat în acest timp o campanie agresivă împotriva corupţiei din structurile responsabile cu mobilizarea, care conform serviciilor secrete de la Kiev au emis mii de certificate false de invalidate sau alte documente de scutire pentru armată în schimbul unor mari sume de bani.

Zelenski a promulgat în luna mai un pachet legislativ care înlesneşte procedurile pentru încorporare şi înăspreşte pedepsele împotriva celor care încearcă să se sustragă acesteia, şi a redus atunci vârsta de mobilizare de la 27 la 25 de ani. Autorităţile au sperat astfel să înroleze în armată zeci de mii de noi soldaţi, dar problema este departe de a fi soluţionată, sistemul de recrutare fiind considerat corupt şi ineficient, în timp ce armata ucraineană are nevoie de noi soldaţi în rândul trupelor sale diminuate şi epuizate după mai mult de doi ani şi jumătate de război cu Rusia.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...