Politico: Beneficiile iminentei dezintegrări a Rusiei / Occidentul a făcut o greșeală gravă atunci când a presupus că prăbușirea  comunismului sovietic însemna și sfârșitul imperialismului rusesc

Asistăm în prezent la desfășurarea unei revoluții în materie de securitate globală, una pentru care decidenții occidentali sunt în mod clar nepregătiți: colapsul iminent al Federației Ruse.
În loc să plănuiască măsuri pentru ramificațiile externe imprevizibile și pentru a profita de „dez-imperializare”a Rusiei, responsabilii vestici par să fi rămas împotmoliți într-o eră apusă, crezând că încă mai pot reveni la statu-quo-ul post-război rece, ba chiar unii dintre ei îi și oferă Moscovei garanții de securitate pentru a-i menține teritoriul intact, scrie Politico, citată de Rador.

Dar Rusia este un stat eșuat. A fost incapabilă să se transforme prin forțe proprii într-un stat-națiune, într-un stat civic și nici măcar într-un stat imperial stabil. Rusia nu este o federație decât prin denumire, întrucât guvernul ei central poartă o politică de omogenizare etnică și lingvistică și refuză să le confere orice fel de puteri celor 83 de republici și regiuni ale țării. Însă această hiper-centralizare a expus multiple vulnerabilități ale țării, între care contracția economiei sub apăsarea sancțiunilor internaționale, înfrângeri militare în Ucraina care expun incompetența și corupția elitei conducătoare și agitația din numeroase regiuni, provocată de diminuarea bugetelor locale.

Moscova este în sfârșit demascată drept un centru imperial rapace, în curs de a-și epuiza capacitate de a menține unitatea națională. Și cu toate acestea cei mai mulți lideri occidentali nu reușesc să conștientizeze beneficiile dezintegrării Rusiei.

Dezmembrarea Federației Ruse va constitui a treia etapă a colapsului imperial, după destrămarea blocului sovietic și colapsul URSS la începutul anilor ’90. Cauzele dezmembrării sunt luptele pentru putere din interiorul elitei și rivalitățile tot mai intense dintre guvernul central și regiunile nemulțumite, care în unele părți ale țării ar putea duce inclusiv la războaie civile și dispute pe tema granițelor. Ele vor favoriza însă și apariția unor noi state și federații interregionale, care își vor controla propriile resurse și nu-și vor mai trimite bărbații la moarte pentru imperiul Moscovei.

Pe măsură ce Moscova se va concentra mai mult pe frământările interne, capacitatea ei de a comite agresiune peste granițe se va diminua. Și, în calitate de rămășiță a unui fost imperiu, supusă unor sancțiuni internaționale stricte și văduvită de grosul resurselor ei din Siberia, capacitatea sa de a-și ataca vecinii se va fi redus considerabil. Întregul flanc oriental al NATO, din regiunea arctică și până la Marea Neagră, va deveni mai securizat – iar Ucraina, Georgia și Moldova își vor recupera teritoriile ocupate și vor cere să fie primite în UE și NATO fără teama unei reacții din partea Rusiei.

Țările din Asia Centrală se vor simți și ele tot mai eliberate și vor fi în măsură să apeleze la Occident pentru energie, securitate și relații economice. China va fi mai puțin capabilă să-și extindă influența, întrucât nu va mai putea colabora cu Moscova, iar din Federația Rusă s-ar putea desprinde mai multe state pro-occidentale, ameliorând stabilitatea mai multor regiuni din Europa și Eurasia.

Deși arma nucleară va rămâne un potențial pericol, conducătorii Rusiei nu vor comite un suicid național lansând-o asupra Vestului. Din contră, vor încerca să salveze cât vor mai putea din viitorul lor politic și din economie – tot așa cum a făcut și elita sovietică. Și chiar dacă unele dintre noile state ar pune mâna pe astfel de arme, ele nu vor avea nici un motiv să le folosească atât timp cât vor căuta să obțină recunoaștere internațională și ajutor economic. Din contră, e mai probabil ca statele post-ruse să treacă la dezarmarea nucleară – similar cu modul în care au procedat Ucraina, Belarus și Kazahstan după decesul URSS.

Ideea că liderii occidentali nu fac altceva decât să-l ajute pe Putin prin faptul că vorbesc despre colapsul Rusiei e înșelătoare. Kremlinul oricum pretinde că Vestul vrea să distrugă Rusia, indiferent ce face Vestul în realitate, iar dezmințirile de la Washington și Bruxelles nu fac decât să alimenteze teoriile conspirației vehiculate de Moscova.

O abordarea mult mai eficientă ar fi mai degrabă ca Vestul să specifice clar ce susține. Susținerea fățișă a pluralismului, democrației, federalismului, drepturilor civice și autonomiei republicilor și regiunilor îi poate încuraja pe cetățenii Rusiei, demonstrându-le că ei nu sunt izolați pe plan global. Ei vor avea nevoie totodată de informațiile pe care Moscova le suprimă, mai ales în privința asigurării securității, dezvoltării economice și cultivării relațiilor pașnice și productive cu vecinii.

Chiar și după ororile invaziei ruse din Ucraina și justificările oferite de conducătorii și consilierii de la Kremlin pentru genocid, demnitarii occidentali tot mai speră că vor putea stabili relații benefice cu un Kremlin post-Putin sau că liberalilor ruși le va izbuti democratizarea imperiului, dar nu sunt decât vise deșarte.

Occidentul a făcut o greșeală gravă atunci când a presupus că prăbușirea comunismului sovietic însemna și sfârșitul imperialismului rusesc. Și, cum statele imperiale se prăbușesc invariabil atunci când se extind excesiv și când presiunile centrifuge sunt alimentate de recesiune, nemulțumiri regionale și mișcări de revigorare națională, Vestul trebuie acum să evite repetarea acelei greșeli – de data aceasta presupunând eronat că actualul imperiu e permanent.

Sursa: Politico/ Articol de Janusz Bugajski (politolog la Jamestown Foundation din Washington, D.C.)/ Rador/ Traducere: Andrei Suba