G4Media.ro

Politico: E timpul ca bluful Ungariei și Poloniei să fie expus /…

sursa foto: Viktor Orban/ Facebook

Politico: E timpul ca bluful Ungariei și Poloniei să fie expus / De ce Budapesta și Varșovia joacă o mână slabă cu amenințarea că va bloca bugetul și planul de redresare ale UE

Săptămâna aceasta primele pagini ale ziarelor au țipat că Ungaria și Polonia au folosit veto contra bugetului multianual și planului de redresare ale UE, însumând împreună 1,8 trilioane de euro. În realitate, ele n-au făcut nicidecum așa ceva, scrie Politico, citată de Rador.

Negocierile de luni – axate pe un nou instrument pentru suspendarea finanțării UE pentru țări care violează normele blocului privind statul de drept – au avut loc la nivel de diplomați. Cel mai probabil decizia finală nu va fi luată înainte de reuniunea Consiliului Afacerilor Generale de pe 8 decembrie.

Amenințarea cu veto a premierilor ungar și polonez, Viktor Orbán, respectiv Mateusz Morawiecki, ar putea totuși să fie un bluf. Și e un bluf pe care ceilalți lideri din UE trebuie să-l expună.

În acest joc de poker cu miză mare cheia e etapizarea. Adoptarea regulii privind statul de drept necesită doar o majoritate calificată în Consiliul UE, acesta fiind și motivul pentru care diplomații UE au putut vota luni aprobarea ei, ignorând obiecțiile indignate ale Ungariei și Poloniei.

Motivul pentru care Varșovia și Budapesta dețin o pârghie de influență este acela că Germania, fiind acum la președinția rotativă a UE, a legat foarte strâns respectiva regulă de adoptarea bugetului UE pe următorii șapte ani și a pachetului de redresare (acestea din urmă necesitând într-adevăr aprobarea unanimă a guvernelor din UE).

Dar dacă votul de luni va fi confirmat de Consiliu și adoptat formal prin majoritate calificată, el va deveni fapt împlinit. În care punct Polonia și Ungaria își vor pierde rapid orice rațiune de a bloca bugetul.

Firește, și Orbán și Morawiecki trebuie să fi realizat că au o mână slabă, dar atunci de ce mizează atât de mult pe ea? De ce se pun rău cu atât de multe alte guverne amenințând să le ia ostatice fondurile de care ele au nevoie cu disperare?

Cel mai probabil se folosesc de dispută pentru a trimite un foc de avertisment răsunător Comisiei Europene și liderilor din Consiliu. Chiar dacă ei nu vor putea să împiedice adoptarea regulii statului de drept, ei transmit totuși un semnal cu privire la ce ar putea să facă dacă acea regulă va fi vreodată efectiv aplicată împotriva lor.

În esență, mesajul e următorul: dacă veți îndrăzni vreodată să ne suspendați fondurile, vom frâna întreaga UE până la oprire, blocând prin veto absolut orice decizie care necesită unanimitate în Consiliu.

Întregul episod ar trebui să ne reamintească de capcana autocrației în care UE singură s-a băgat. Vreme de 10 ani Partidul Popular European (PPE) de centru-dreapta l-a apărat Orbán în timp ce el își consolida acasă întâiul guvern autocrat din UE. Până și astăzi creștin-democrații germani continuă să-l apere pe Orbán și să blocheze expulzarea partidului său din PPE.

PPE l-a protejat pe Orbán urmărind câștiguri politice – pentru a rămâne cel mai mare și mai puternic bloc politic din UE. Însă săptămâna aceasta autocratul lui preferat s-a întors împotriva celor care-l protejează de multă vreme, amenințând planul de redresare post-pandemie promovat în primul rând chiar de liderul de facto al PPE, cancelarul german Angela Merkel.

Fiindcă nu i-au ținut piept lui Orbán încă de acum mulți ani, liderii europeni – și mai ales cei din PPE – i-au permis să consolideze un regim autoritar hibrid în interiorul UE. Succesul lui Orbán i-a inspirat și pe alți autocrați aspiranți, inclusiv pe conducătorul de facto al Poloniei, Jarosław Kaczyński, demonstrându-le că pot nesocoti valorile fundamentale ale UE chiar în timp ce continuă să-i primească subvențiile generoase.

Și chiar dacă ambele țări fac deja obiectul procedurilor de Articol 7, un mecanism din tratatul UE care permite lăsarea unor astfel de regimuri fără drepturile lor de vot, liderii UE nu le-au dus până la capăt, lăsându-le celor două state locurile la masă, de unde ele pot face prăpăd.

Dacă liderii UE vor să scape din capcana autocrației, ei trebuie să înceapă prin a se opune în forță regimurilor ce încearcă să ia UE ostatică. Trebuie să expună bluful lui Orbán și Morawiecki și să adopte regula condiționării fondurilor de statul de drept.

După ce aceste regimuri delincvente vor fi fost forțate să bată în retragere, PPE va trebui să demonstreze că există un preț politic de plătit pentru o asemenea sfidare flagrantă a normelor UE, expulzând în sfârșit guvernul [partidul] lui Orbán din rândurile sale – și denunțând practicile autocrate ale regimurilor ungar și polonez.

Numai după ce UE își va fi demonstrat hotărârea de a apăra democrația și statul de drept va putea ea să scape din capcana creată de anii ei de conciliatorism.

Sursa: Politico / Rador / Articol de R. Daniel Kelemen (profesor de științe politice la Rutgers University) / Traducere: Andrei Suba
Sursa Foto: Viktor Orban/ Facebook

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

13 comentarii

  1. Ungaria si Polonia realizeaza faptul ca majoritatea cetatenilor lor (indiferent cat de patrioti, cat de nationalisti, cat de suveranisti ar fi, vor sa beneficieze de fondurile gratuite ale UE, conditionate de principii pe care le regasesc in propriile constitutii si legi !

    PS. Deci Orban, Kakacinski seful de facto al PIS vor avea de dus si pe plan intern o lupta extrem de dura pe care e greu sa o castige ! Cat vor rezista ?

    • Fondurile gratuite ale UE..nu exista asa ceva…nu pe lumea asta…in Ungaria din 3 euro intrati 2 ies – studiu serios credibil.
      Le platesti cu varf si indesat intr-un fel sau altul..power power more power…
      Uite cazul Romaniei…ea plateste de zeci de ori cat a luat…dar multi nici nu isi dau seama…

    • Îmi dai și mie sursa aceea serioasă ? Mulțumesc.

    • @ fraud,

      Te rog sa te informezi si apoi sa vorbesti. Oare de ce romania ia asa putini bani de la eu?
      Poate pentru ca trebuie sa dai spaga sa ai acces la fonduri eu? Ai incercat sa faci un proiect eu?
      Ai intalnit spagarii din institutii?

  2. Se vor inteleg in asa fel ca nimeni sa nu piarda fata, iar Ungaria si Polonia sa nu fie afectate pe gentlemans agreement cat patidele alea sunt la guvernare. UE nu poate risca aplicare art 7. in contextul pandemiei sau al unui Brexit realizat de UK cu succes. Sincer eu in locul lui Orban asi lasa UE sa latre si le-asi spune in privat ca daca o fac iesim sau implementam sanctiuni pe principiul reciprocitatii, incepand cu cotele de contributie si continuand cu controlul fluxurilor de capital prin trecerea la consiliu monetar in loc de curs liber. Va asigur ca asta ar face-o si pe frau Merkel sa inghita in sec si sa dea inapoi. Si vedeti ca e valabil si pt. noi ca sigur se va gasi un nou ciordache sau Daddy sa faca praf justitia, si apoi PNL sau USR vor trebui sa deaga busuiocul.

    • Avem noroc cu toții, că nu ești Orban ))). De fapt se pare că îi desconsider calitățile, dar te asigur că este unul dintre cei mai perfizi politicieni în viață, cu simțul moral al unui rechin alb și empatia unui bloc de ciment.

    • @brian Comunismul pe rit vechi sau nou este tot sclavie. In feudalism constitutional omul mai are o sansa. Si da, Orban este un demagog care duce de nas poporul maghiar cu teme false in timp ce el prin prieteni mulge economia maghiara, in timp ce pe toate celelalte teme linge clanta la nemti. Asa e in politica. Trebuie sa echilibrezi sira spinarii cu arta compromisului. Viktor inca mai face infiltratii, dar Ludovic nu are nevoie pt ca s-a nascut fara.

  3. De ce nu ies din UE daca nu le place cum se comporta bruselul cu ei?

  4. PPE e o adunatura de politruci cu coloana vertebrala de cauciuc.

  5. regimuri delicvente? Parca erau doar autocrate.

    Mai da cum de vedeti voi autocratiile din tarile UE si pe celendin altele, cu care faceti real politik, nu? Politico nu prea pare sa Aina proprietatea termenilor.

    Si un regim care permite Nord Stream 2 in ciuda celorlate tari, are cancelar de o vesnicie, permite fraude gen VW, Tonnies , Deutche Bank si nu e capabil sa se incadreze in buget si termen cu aeroportul din Berlin (sigur, acolo au crescut costurile cinstit si legal) oare cum s-o fi numind?

    • Amice, autorul este profesor de științe politice la Ruthgers, nu ți se pare abrupt să-l acuzi de necunoașterea unor termeni de specialitate ? Ăia nu se joacă cu semidocți .
      Poate ne explici tu, ce naiba înseamnă și cum se recunoaște un regim autoritar de tip hibrid ? Aștept cu sufletul la gură ))))

  6. La fel a făcut PPE și cu Băsescu și la fel face și cu liberalii lui Iohannis. Cât timp ei vor vota ce le dictează popularii europeni, pot face ce doresc în România
    La fel vom ajunge și noi, cu un partid maaare și veșnic și niște sateliți neînsemnați.

    • Vom fi niste sateliti insemnati nu neimsenati, cu un loc la masa negocierilor UE.
      E cea mai buna pozitie la care putem spera ca o tara mica – medie subdezvoltata, la rascruce de vanturi si de imperii de 2000 de ani.

      Choose your poison.
      Independenta reala si completa e un vis umed nationalist populist.
      Am fost sute de ani satelitul Imperiilor Roman, Otoman, Austro-Ungar si Rus.

      Si cam avem muuulta experienta la cum se negociaza cu iataganul turcesc sau cu bocancul rus. La fel si polonezii desi se pare ca au nevoie de un reminder ca sunt cam beti cu vodka populismului o parte insemnanta din ei.