G4Media.ro

Politico: Liderii UE sunt pregătiți să înceapă din luna iunie negocierile cu…

Sursa foto: European Parliament

Politico: Liderii UE sunt pregătiți să înceapă din luna iunie negocierile cu Ucraina privind aderarea la blocul comunitar

Oficiali din conducerea Uniunii Europene insistă să înceapă negocierile oficiale privind aderarea Ucrainei la UE chiar luna viitoare, potrivit unor surse citate de Politico.

Diplomații ucraineni și europeni lucrează activ în culise, încercând să convingă guvernul ungar să își dea acordul pentru începerea negocierilor privind aderarea Ucrainei, precizează publicația.

Cinci diplomați, care au vorbit sub protecția anonimatului, au declarat că obiectivul este de a începe discuțiile oficiale încă din 25 iunie.

Începerea negocierilor va întări moralul Ucrainei, care se luptă de mai bine de doi ani cu o invazie rusă la scară largă și care a căutat de mult timp să adere la UE, notează Politico.

Liderii UE i-au spus președintelui ucrainean Volodimir Zelenski în decembrie că doresc ca Ucraina și Republica Moldova să adere la UE, dar procesul legal formal a fost suspendat din cauza opoziției Ungariei.

Potrivit diplomaților, scrie Politico, atât Bruxelles-ul, cât și Kievul sunt angajate într-o diplomație bilaterală intensă cu Budapesta pentru a rezolva problemele minorităților maghiare din Ucraina.

După negocierile din aprilie dintre șeful biroului președintelui Ucrainei, Andriy Yermak, și ministrul de externe al Ungariei, Peter Szijjártó, „părțile au remarcat dinamica pozitivă a dialogului”.

Un diplomat a sugerat că Ungaria ar putea dori să finalizeze negocierile privind aderarea Ucrainei la UE înainte de preluarea președinției semestriale a Consiliului UE în luna iulie.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Asta daca nu se opune Ungaria…

  2. Care Ucraina bre că până dați voi termene, legi și condiții dispare cu totul. Hai mai bine cu arme, cu obuze, cu antiaeriană că altfel e groasă și pică și Moldova(mulți chiar trăiesc în paralel!).

  3. In general negocierile dureaza cam 13 ani , conflictul se va termina pana la sfarsitul verii,deci slava ukraini 😄