G4Media.ro

Politico: NATO caută un nou șef. Klaus Iohannis, luat în calcul pentru…

Sursa foto; Administrația Prezidențială

Politico: NATO caută un nou șef. Klaus Iohannis, luat în calcul pentru funcția de secretar general

România se numără printre țările NATO care și-au îndeplinit obligațiile inclusiv în privința alocării a 2% din PIB pentru apărare și, deși alegerea unui reprezentant din partea României la conducerea Alianței ar putea fi considerată puțin cam prea provocatoare la adresa Rusiei, varianta ca președintele Klaus Iohannis să devină viitorul secretar general al NATO nu este exclusă, notează Politico Europe, citată de Digi24.ro

Actualul secretar general al NATO, Jens Stoltenberg, care a ocupat în trecut și funcția de prim-ministru al Norvegiei, a devenit șeful Alienției în octombrie 2014, însă aliații au prelungit mandatul său în primăvara lui 2019 până în septembrie 2022, pentru a câștiga timp în găsirea unui succesor, pe de o parte, dar și pentru a evita posibilitatea ca Donald Trump, președinte al SUA la acea vreme, să impună un succesor al actualului secretar general, pe de altă parte.

Discuțiile formale abia au început la sediul alianței, iar viitorul șef ar urma să fie anunțat la summitul liderilor NATO de la Madrid, programat pentru sfârșitul primăverii viitoare sau la începutul verii lui 2022. În cartierul general al NATO din Bruxelles, precum și în alte capitale ale aliaților, se speculează că mulți oficiali și diplomați consideră că succesorul lui Stoltenberg ar trebui să fie o femeie.

De asemenea, alți diplomați consideră că ar fi un semnal important dat Moscovei și regimului autoritar condus de Vladimir Putin dacă viitorul secretar general al NATO ar fi ales dintr-un stat membru din Europa de Est.

Numele vehiculate

Kolinda Grabar-Kitarović, un politician conservator de centru-dreapta, a fost prima femeie președintă a Croației, între 2015 și 2020. E văzută ca un potențial succesor, pentru că a mai lucrat la NATO, în calitate de secretar general adjunct pentru diplomația publică între 2011 și 2014. Contestatarii Kolindei Grabar-Kitarović susțin că aceasta a apelat la populism în campania pentru realegere. A pierdut, însă, scrutinul prezidențial în fața fostului prim-ministru de centru-stânga, Zoran Milanović.

Multe voci europene susțin că este dificil ca aliații NATO să opteze pentru cineva care nu a servit anterior ca șef de stat sau de guvern. Având în vedere acest aspect, au apărut speculații recente conform cărora fostul prim-ministru britanic, Theresa May, ar fi un potențial candidat pentru poziția de secretar general.

Mark Sedwill, care a fost secretar de cabinet și consilier pentru securitate națională în timpul mandatului Theresei May și o scurtă perioadă și la începutul mandatului prim-ministrului Boris Johnson, a fost, de asemenea, considerat un potențial propunere a Marii Britanii pentru postul de succesor al lui Stoltenberg în fruntea NATO.

UA, Germania, Franța și Marea Britanie sunt, în mod tradițional, cele mai influente state în procesul de selectare a șefului alianței. Însă țările membre UE formează o majoritate zdrobitoare, 21 din 30 de membri NATO, iar ieșirea Marii Britanii din UE ar putea face ca Londra să nu mai aibă aceeași greutate în promovarea unui candidat.

Există și țări UE, în mod special Italia, care cred că li se cuvine postul de secretar general. Federica Mogherini, fost ministru de externe al Italiei și fost șef al diplomației UE, și-a exprimat interesul în trecut. Surse diplomatice spun însă că Mogherini nu ar avea sprijnul Washingtonului, iar Enrico Letta care a deținut funcția de premier în perioada 2013-2014 ar fi un candidat italian cu șanse mai mari.

Citește integral pe Digi24.ro

Vezi textul în original pe Politico.eu

Sursa foto: Administrația Prezidențială

 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

15 comentarii

  1. Batalia se da intre Iohannis si Dragnea.

    • Chiar asa si mai candidează si dorel din las fierbinti. In rest du te Johannis ca pe noi ne ai rezolvat, ai desfiintat siij ul ai reparat legile justiției dosarul colectiv e finalizat gasca savonea corbu netejoru si piedone e toti la all inclusive si nici nu calaresc justitia.

    • Da băi postacule, ne-a rezolvat, că în lumea ta președintele e procuror general si prim-ministru si ministrul justiției, e de toate la tine :-))))

    • Va rugăm frumos să nu mai dați asemenea știri, că rămâne politica și haznalele tv ale pesedistilor fără activisti.
      Nu vă gândiți deloc la sănătatea lui Dragnea, a lui Ciolacu, a lui Gadea, a lui Badea, a lui Ciutacu, a tuturor oftcatilor din presă si politică?
      Nu vă e milă de ei, că nici nu si-au revenit inca după numirea lui Kovesi , hop si voi cu știrea despre numirea lui Iohanis…cât credeți că mai rezistă ficatii ăstora ?

    • Așa da deci geoană da la psd eu i a combinat pe aia de la nato sa l mintă pe Johannis ca e in cărți ptr secretar general. Asa până il fac băieții pe la buzunare aici in romania. Deci de aia nu mai vorbea Johannis de justiție și în general de nimic făcuse blat cu pdf. Johannis vezi ca ăștia au pus deja mana pe justiție in toamna rămâi fără guvern iar in februarie iei o suspendare mica de numai in las fierbinti mai poti sa mergi cu ea

  2. N-ar fi rău deloc!!!

  3. Totul este posibil, dar Ficusul este cu mult sub cerințele acestei poziții. Nu cred ca vor nominaliza un mediocru leneș. Degeaba stai si urmărești cu atenție si îngrijorare. La NATO, reacția trebuie sa fie mult mai rapida. Si fara figuri de genul aruncatul paltonului ca nu il țin “sclavii” de lângă el…

  4. Va dati seama ce hal de profesor a fost ficusul ? Cel mI prost din curtea scolii..

    Sa nu uitam: peeeeseeeedeeeee

  5. Interesant cum uitați complet sa menționați în articol numele lui Mircea Geoană … Fără intenție, știu …

  6. Pana se misca Iohahannis…. se termina secolul….
    Nici ficusul de la Cotroceni nu se simte prea confortabil…..

  7. Am murit de râs!

  8. Salut !
    Este o recunoastete a idioteniei cu contributia de 2,3 % din Pib, la cheltuieli militare, cu perspectiva de crestere in urma acestei stiri, abil plasata!
    Desigur, vor urma si noi achizitii de fiare ( vechi, peste 5-6 ani), de la americani , desigur , cu bani imprumutati. Este o stratagema veche : spune-i lui kwj ce-i place sa auda, ca sa obtii ceea ce urmaresti!

  9. luati l, vi l dam!
    Poate face treaba la NATO, ca pe noi romanii ne a pacalit neamtul nesimtit! Luati l cu consilieri cu tot, vi dam si pe astia, la gramada!
    RUSINE IOHANNIS!
    nu sunt postac, sunt votantul tau si al pnl, sunteti cu val zero, o supertrambulina ptr mizeria numita psd si acolitii sau!