POLITICO: „Parkinson este o boală provocată de om” / Neurolog: Supravegherea defectuoasă a pesticidelor în Europa poate alimenta o epidemie tăcută / „Așteptăm ca un șoarece să meargă ciudat”

Doctorul Bas Bloem conduce o clinică recunoscută la nivel mondial și o echipă de cercetare de la baza sa de la Centrul Medical al Universității Radboud din Nijmegen, un oraș medieval olandez din apropierea graniței cu Germania.

A devenit în ultimii ani una dintre cele mai directe voci în ceea ce privește factorii de mediu ai bolii Parkinson – și ceea ce el consideră a fi un eșec tot mai mare în confruntarea cu impactul pe termen lung al acestora asupra creierului uman, scrie POLITICO.

De unde a început

În vara anului 1982, șapte consumatori de heroină au fost internați într-un spital din California paralizați și muți. Aveau în jur de 20 de ani și erau sănătoși – până când un drog sintetic pe care îl fabricaseră în laboratoare improvizate i-a lăsat înghețați în propriul lor corp. Medicii au descoperit rapid cauza: MPTP, un contaminant neurotoxic care a distrus o parte mică, dar esențială a creierului, substantia nigra, care controlează mișcarea.

Pacienții au dezvoltat simptome ale bolii Parkinson în stadiu avansat, aproape peste noapte.

Citește și:

Trump vrea ca Europa să autorizeze carnea cu hormoni și pesticide: regulile la care UE nu va ceda

Cazurile au șocat neurologii. Până atunci, Parkinson era considerată o boală a îmbătrânirii, cu origini lente și misterioase. Dar iată dovada că o singură substanță chimică poate reproduce același rezultat devastator. Și încă și mai tulburător: MPTP s-a dovedit a fi similar din punct de vedere chimic cu paraquat, un erbicid utilizat pe scară largă care, timp de decenii, a fost pulverizat în fermele din Statele Unite și Europa.

Deși medicamentele i-au ajutat pe unii să-și recapete mișcarea, leziunile au fost permanente – cei șapte pacienți nu și-au revenit niciodată complet.

Pentru un tânăr medic olandez pe nume Bas Bloem, povestea avea să devină formativă. În 1989, la scurt timp după terminarea facultății de medicină, Bloem a călătorit în Statele Unite pentru a lucra cu William Langston, neurologul care descoperise legătura dintre MPTP și Parkinson. Ceea ce a văzut acolo i-a schimbat modul de înțelegere a bolii – și a cauzelor acesteia.

„A fost ca un fulger”, îmi spune Bloem. „O singură substanță chimică a replicat întreaga boală. Parkinson nu era doar ghinion. Putea fi provocată”.

Parkinson, o boală ce poate fi provocată de om

Atunci când chirurgul englez James Parkinson a descris pentru prima dată „paralizia tremurătoare” în 1817, aceasta a fost considerată o curiozitate medicală – o afecțiune rară a bărbaților în vârstă. Două secole mai târziu, boala Parkinson a crescut de peste două ori la nivel mondial în ultimii 20 de ani și se estimează că se va dubla din nou în următorii 20 de ani. Este în prezent una dintre afecțiunile neurologice cu cea mai rapidă creștere din lume, devansând accidentul vascular cerebral și scleroza multiplă. Boala cauzează moartea progresivă a neuronilor producători de dopamină și îi lipsește treptat pe oameni de mișcare, vorbire și, în cele din urmă, de cunoaștere. Nu există niciun tratament.

Vârsta și predispoziția genetică joacă un rol. Dar Bloem și comunitatea neurologică în general susțin că acești doi factori nu pot explica singuri creșterea abruptă a numărului de cazuri. Într-o lucrare din 2024 scrisă împreună cu neurologul american Ray Dorsey, Bloem a scris că Parkinson este „preponderent o boală de mediu” – o afecțiune determinată mai puțin de genetică și mai mult de expunerea prelungită la substanțe toxice precum poluarea aerului, solvenții industriali și, mai ales, pesticidele.

Majoritatea pacienților care trec prin clinica lui Bloem nu sunt fermieri, dar mulți locuiesc în zone rurale unde utilizarea pesticidelor este larg răspândită. În timp, a început să observe un tipar: Parkinson părea să apară mai des în regiunile dominate de agricultură intensivă.

„Parkinson a fost o boală foarte rară până la începutul secolului al XX-lea”, spune Bloem. „Apoi, odată cu revoluția agricolă, revoluția chimică și explozia utilizării pesticidelor, ratele au început să crească.”

Pericolul erbicidelor

Europa, spre lauda sa, a acționat pe baza unor date științifice. Paraquat – erbicidul similar din punct de vedere chimic cu MPTP – a fost în cele din urmă interzis în 2007, deși numai după ce Suedia a dat în judecată Comisia Europeană pentru ignorarea dovezilor privind neurotoxicitatea sa. Alte pesticide cu legături cunoscute cu Parkinson, precum rotenona și maneb, nu mai sunt aprobate.

Dar acest lucru nu se întâmplă în alte părți. Paraquatul este încă fabricat în Regatul Unit și în China, pulverizat în ferme din Statele Unite, Noua Zeelandă și Australia și exportat în unele părți ale Africii și Americii Latine – regiuni în care ratele bolii Parkinson sunt în creștere accentuată.

Cândva al doilea cel mai vândut erbicid din lume – după glifosat – paraquat a contribuit la obținerea unor profituri majore de către producătorul său, compania Syngenta, cu sediul în Elveția și cu capital chinezesc. Dar apogeul său comercial a trecut de mult, iar produsul chimic reprezintă în prezent doar o mică parte din activitatea globală a companiei. În Statele Unite, Syngenta se confruntă cu mii de procese intentate de persoane care susțin că substanța chimică le-a provocat Parkinson. Cazuri similare sunt în curs de desfășurare în Canada.

Syngenta a negat în mod constant orice legătură între paraquat și Parkinson, indicând revizuirile de reglementare din SUA, Australia și Japonia care nu au găsit nicio dovadă de cauzalitate.

Compania a declarat pentru POLITICO că comparațiile cu MPTP au fost contestate în mod repetat, citând o analiză australiană din 2024 care a concluzionat că paraquat nu acționează prin același mecanism neurotoxic. Există dovezi solide, a afirmat compania într-un răspuns scris de peste trei pagini, că paraquatul nu provoacă efecte neurotoxice prin intermediul căilor cele mai relevante pentru expunerea umană – ingestia, contactul cu pielea sau inhalarea.

„Paraquat este sigur atunci când este utilizat conform instrucțiunilor”, a declarat Syngenta.

Totuși, pentru Bloem, chiar și interdicțiile din Europa nu sunt un motiv de confort.

„Produsele chimice pe care le-am interzis? Acelea au fost cele evidente”, spune Bloem. „Ceea ce folosim acum ar putea fi la fel de periculos. Pur și simplu nu ne-am pus întrebările potrivite.”

O substanță chimică la care Europa nu poate renunța

Dintre substanțele chimice încă utilizate, niciuna nu a atras mai multă atenție – sau nu a supraviețuit mai multor bătălii în instanță – decât glifosatul.

Acesta este cel mai utilizat erbicid de pe planetă. Puteți găsi urme în terenuri agricole, păduri, râuri, picături de ploaie și chiar în coronamentul copacilor din adâncurile rezervațiilor naturale din Europa. Se găsește în praful menajer, în hrana pentru animale, în produsele din supermarketuri. Într-un studiu efectuat în SUA, a apărut în 80 % din probele de urină prelevate de la populație.

De ani de zile, glifosatul, vândut sub marca Roundup, se află în centrul unei furtuni juridice și normative internaționale. În Statele Unite, Bayer – care a achiziționat Monsanto, producătorul inițial al Roundup – a plătit peste 10 miliarde de dolari pentru a soluționa procesele care leagă glifosatul de limfomul non-Hodgkin.

Glifosatul nu mai este acum brevetat și este produs de numeroase companii din întreaga lume. Cu toate acestea, Bayer rămâne cel mai bine vândut produs, realizând în 2024 vânzări legate de glifosat estimate la 2,6 miliarde EUR, chiar dacă concurența de pe piață și presiunile juridice reduc profiturile.

În Europa, lobbyiștii din sectoarele agricol și chimic au luptat din greu pentru a menține utilizarea acestuia, avertizând că interzicerea glifosatului ar devasta productivitatea agricolă. Autoritățile naționale rămân divizate. Franța a încercat să o elimine treptat. Germania a promis o interdicție totală – dar nu a respectat niciodată promisiunea.

În 2023 – în ciuda îngrijorărilor crescânde, a lacunelor în datele privind siguranța și a presiunii politice – Uniunea Europeană autorizat acest produs pentru încă 10 ani.

Deși cea mai mare parte a dezbaterii privind glifosatul s-a axat pe cancer, unele studii au descoperit posibile legături cu efectele nocive asupra reproducerii, tulburările de dezvoltare, perturbarea sistemului endocrin și chiar cancerele la copii.

Glifosatul nu a fost niciodată legat în mod definitiv de Parkinson. Bayer a declarat pentru POLITICO, într-un răspuns scris, că nicio analiză de reglementare nu a concluzionat vreodată că vreunul dintre produsele sale este asociat cu această boală și a menționat Studiul privind sănătatea în agricultură din SUA, care a urmărit aproape 40 000 de aplicatori de pesticide și nu a găsit nicio asociere semnificativă din punct de vedere statistic între glifosat și boală. Bayer a afirmat că glifosatul este unul dintre cele mai studiate erbicide din lume, nicio autoritate de reglementare neidentificându-l drept neurotoxic sau cancerigen.

Bloem susține însă că absența unei legături dovedite spune mai multe despre modul în care reglementăm riscul decât despre cât de sigur este produsul chimic în realitate.

Spre deosebire de paraquat, care provoacă stres oxidativ imediat și a fost asociat cu Parkinson atât în studiile de laborator, cât și în cele epidemiologice, potențialele efecte nocive ale glifosatului sunt mai indirecte – acționând prin inflamație, perturbarea microbiomului sau disfuncția mitocondrială, toate mecanisme cunoscute pentru contribuția la moartea neuronilor producători de dopamină. Dar acest lucru le face mai greu de detectat în testele toxicologice tradiționale și mai ușor de respins.

„Problema nu este că nu știm nimic”, spune Bloem. „Problema este că nu măsurăm tipul de daune provocate de Parkinson”.

În replică, Bayer a indicat paraquatul ca fiind una dintre cele două substanțe chimice agricole pe care studiile le-au legat direct de apariția bolii Parkinson – chiar dacă Syngenta, producătorul său, susține că nu există nicio legătură dovedită.

„Așteptăm ca un șoarece să meargă ciudat”

Cadrul actual de evaluare a pesticidelor din UE, ca și cel din multe alte sisteme de reglementare, se concentrează în principal pe toxicitatea acută – semne de otrăvire pe termen scurt, cum ar fi convulsii, leziuni bruște ale organelor sau deces. Producătorii prezintă date privind siguranța, o mare parte dintre acestea bazându-se pe studii pe animale care urmăresc modificări comportamentale vizibile. Dar, spre deosebire de consumatorii de heroină din California, care au fost expuși la o toxină neobișnuit de puternică, boala Parkinson nu se manifestă prin simptome dramatice pe termen scurt. Ea se instalează pe măsură ce neuronii mor, adesea pe parcursul a zeci de ani.

„Așteptăm ca un șoarece să meargă ciudat”, spune Bloem. „Dar în cazul bolii Parkinson, daunele sunt deja făcute până când apar simptomele.”

Testele de reglementare izolează, de asemenea, substanțe chimice individuale, examinând rareori modul în care acestea interacționează în lumea reală. Însă un studiu realizat în Japonia în 2020 a arătat cât de periculoasă poate fi această presupunere. Atunci când rozătoarele au fost expuse la glifosat și MPTP – chiar compusul care a imitat Parkinsonul în cazurile de heroină din California – combinația a cauzat mult mai multe pierderi de celule cerebrale decât oricare dintre substanțe luate separat.

„Acesta este scenariul de coșmar”, spune Bloem. „Iar noi nu testăm pentru el.”

Chiar și atunci când există date, acestea nu ajung întotdeauna la autoritățile de reglementare. Documente interne ale companiei publicate în instanță sugerează că Syngenta știa de zeci de ani că paraquat ar putea afecta creierul – o acuzație pe care compania o neagă, insistând că nu există nicio legătură dovedită.

Mai recent, Bayer și Syngenta au fost criticate pentru că au omis în trecut să comunice autorităților UE studii privind toxicitatea cerebrală – date pe care le-au dezvăluit autorităților de reglementare din SUA. Într-un caz, Syngenta nu a dezvăluit studiile privind pesticidul abamectin. Comisia și agențiile UE pentru produse alimentare și chimice au calificat acest lucru drept o încălcare clară. Bloem vede o problemă mai profundă. „De ce ar trebui să presupunem că aceste companii sunt cei mai buni administratori ai sănătății publice?”, a întrebat el. „Fac miliarde de dolari din aceste substanțe chimice.”

Syngenta a declarat că niciunul dintre studiile reținute nu avea legătură cu boala Parkinson și că, de atunci, a prezentat toate studiile solicitate în conformitate cu normele UE privind transparența. Compania a adăugat că este „pe deplin conformă cu noile cerințe privind divulgarea datelor de siguranță”.

Unele guverne reacționează deja la legăturile dintre boala Parkinson și agricultură. Franța, Italia și Germania recunosc în prezent în mod oficial boala Parkinson ca o posibilă boală profesională legată de expunerea la pesticide – un pas care dă dreptul la despăgubiri pentru unii dintre lucrătorii agricoli afectați. Dar chiar și această recunoaștere, susține Bloem, nu a forțat sistemul general să recupereze.

Unde se oprește știința, începe politica

Neîncrederea lui Bloem duce direct la instituțiile menite să protejeze sănătatea publică – și la oameni precum Bernhard Url, omul care și-a petrecut ultimul deceniu conducând una dintre cele mai importante instituții.

Url este directorul executiv demisionar al Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (EFSA) – organismul de supraveghere științifică al UE privind riscurile alimentare și chimice, cu sediul în Parma, Italia. În trecut, agenția a fost supusă analizei din cauza dependenței sale de studiile prezentate de companii. Url nu neagă această structură, dar spune că procesul este acum mai transparent și mai riguros din punct de vedere științific.

EFSA lucrează, de asemenea, sub constrângeri pe care omologul său farmaceutic, Agenția Europeană pentru Medicamente, nu le are. „EMA distribuie bani agențiilor naționale”, a spus Url. „Noi nu o facem. Există mai puțină integrare, mai puțină muncă comună. Ne bazăm pe experții voluntari ai statelor membre. Nu suntem în aceeași ligă”.

Medicul care nu vrea să încetinească

Dovezile de pe teren sunt din ce în ce mai greu de ignorat. În Franța, un studiu la nivel național a constatat că ratele de Parkinson erau semnificativ mai mari în regiunile viticole care se bazează în mare măsură pe fungicide. Un alt studiu a constatat că zonele cu o utilizare mai mare a pesticidelor agricole – adesea măsurată prin cheltuieli regionale – tind să aibă rate mai mari de Parkinson, sugerând o relație doză-răspuns. În Canada și în SUA, hărțile aglomerărilor de cazuri de Parkinson sunt în strânsă legătură cu zonele de agricultură intensivă.

Țările de Jos nu au produs încă date comparabile. Dar Bloem crede că este doar o chestiune de timp.

„Dacă am cartografia boala Parkinson aici, am găsi aceleași modele”, spune el. „Doar că nu am căutat încă.”

De fapt, apar deja primele semne. Țările de Jos, cunoscute pentru faptul că au una dintre cele mai ridicate rate de utilizare a pesticidelor din Europa, au asistat la o creștere de 30 % a cazurilor de Parkinson în ultimul deceniu – o creștere mai lentă decât în alte regiuni ale lumii, dar totuși notabilă, spune Bloem. În regiuni agricole precum Betuwe, pe cursul inferior al fluviului Rin, fizioterapeuții au raportat grupuri locale impresionante. Un sat de lângă Arnhem a numărat peste o duzină de cazuri.

„Nu cunosc niciun fermier care să facă lucrurile intenționat greșit”, spune Bloem. „Ei doar urmează regulile. Problema este că regulile sunt greșite.”

Pentru Bloem, inversarea epidemiei înseamnă schimbarea mentalității de reglementare de la reacție la prevenire. Aceasta înseamnă să se solicite studii de neurotoxicitate pe termen lung, testarea combinațiilor chimice, luarea în considerare a expunerii în lumea reală, a predispoziției genetice și a tipului de leziuni cerebrale provocate de Parkinson – și, în mod esențial, obligarea producătorilor să dovedească siguranța, în loc ca oamenii de știință să fie nevoiți să dovedească daunele.

„Noi nu interzicem parașutele după ce se defectează”, spune Bloem. „Dar asta facem cu substanțele chimice. Așteptăm până când oamenii sunt bolnavi.”