G4Media.ro

UPDATE Politico: Tarom a deviat un zbor București – Bruxelles pentru a…

sursa foto: Facebook/ Sorin Grindeanu

UPDATE Politico: Tarom a deviat un zbor București – Bruxelles pentru a lua patru europarlamentari români de la Strasbourg / Tarom susține că e vorba de o escală regulată, prevăzută în programul companiei

UPDATE, luni, 19 decembrie

Compania TAROM dezminte informaţiile referitoare la faptul că TAROM a deviat o cursă Bruxelles-Bucuresti pentru a prelua eurodeputaţi romani de la Strasbourg.

”Această situaţie nu implică o deviere de la traseul iniţial sau planul de zbor şi nici nu reprezintă o excepţie”, anunță conducerea Tarom într-un comunicat de presă.

”Compania TAROM operează lunar astfel de zboruri (pentru care pot fi achiziţionate bilete de avion de către orice persoană fizică sau juridică), acestea fiind introduse din timp în sistemul de rezervări al companiei.

Reiterăm faptul că aceste escale sunt introduse din timp şi se află în concordanţă cu planul de zbor, pasagerii fiind notificaţi în acest sens. Mai mult, în prezent, sunt deja disponibile în sistemul de rezervari al Companiei TAROM zboruri cu destinaţia Strasbourg pentru anul 2023”, se mai precizează în comunicat.

Știrea inițială:

Compania aeriană de stat Tarom a deviat unul din zborurile sale regulate pentru a lua patru europarlamentari români de la Strasbourg înainte de Crăciun, scrie publicația Politico.

Redăm mai jos știrea integral din Politico:

”A fost o săptămână lungă la Strasbourg, iar pentru parlamentarii români este un drum lung spre casă. Din fericire pentru ei, compania aeriană de stat Tarom a fost dispusă să devieze unul dintre zborurile sale regulate Bruxelles-București prin orașul francez pentru a-i lua pentru ultima sesiune înainte de Crăciun, relatează Josh Posaner.

Serviciu pe măsură: Un posesor de bilet civil a declarat că a fost informat în avans despre schimbarea itinerariului, cu explicația din partea serviciului clienți că aceasta a venit „la cererea europarlamentarilor români”. Inutil să mai spunem că pasagerul a observat cel puțin patru europarlamentari urcând în zborul RO374 când acesta a ajuns la Strasbourg joi seara târziu. Tarom a fost rugat să comenteze.”

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

25 comentarii

  1. Saptamana lunga, drumul lung. Cum? Ce? Drumul cu avionul? Incredibil…

  2. Am o bănuială, erau cumva europarlamentarii Partidului ?

  3. Țară de căcat, cu votanți de căcat.

  4. Ce răi e românii! Nu merită să intre în Schenghen! Așa e măi Politico? Pentru redactorii de acolo. Sunt foarte derutat că subiectul cu corupția din PE vă preocupă mai puțin decât România. Avem poze și cu voi.

  5. Probabil ca nu (se vor afla).

    Prin ce metode s-a ajuns la aceasta situatie? Ma gandesc ca daca sunam eu, neica nimeni, ma luau de indata in considerare?

    Evident ca nu astept un raspuns de la MAE, sau chiar daca este, e ca in acel banc, evaziv.
    Serios? Pe banii si timpul meu? Da… e un incident minor, vom clarifica, vom…. aceleasi baliverne, intre timp noi, noi Romania.

    Invart verigheta…

  6. E ceva ce nu inteleg, sa-mi fie cu iertare. Pasagerul civil a fost informat ca schimbarea itinerariului de zbor s-a facut „la cererea europarlamentarilor români”. Apoi in articol scrie: „Inutil să mai spunem că pasagerul a observat cel puțin patru europarlamentari urcând în zborul RO374”. Pai ce era sa vada omul urcand in avion, vreo delegatie de klingonieni? Nu vad de unde paradoxul si surprinderea.

  7. Bine ca nu au întors avionul din drum sa -i ia pe parveniti de excroci , si va mai întrebati de ce nu ne înghite nimeni în lume , este ca si cum cineva ar deturna un avion , cum este posibil sa redirectionezi un zbor numai sa imbarci patru oameni fie ei si europarlamentari Tarom este compania lui mā sa sau ceilalti din avion nu contraza cine a suportat celtuiala pentru aceasta escala combustibil, taxe de aeroport etc , cine a dat ordin sa plateasca din buzunarul lui nu al nostru .

  8. Am pățit și eu asta acum mai mulți ani. Tot cu Tarom. Si-au luat companie aviatica leprele corupte din PE.

  9. I-am rugat si eu acum sa ma ia din Sibiu saptamana viitoare, vreau sa merg la Paris, dar nu as mai bate drumul pana la Bucuresti. Sper sa ma ia.

  10. Mai tineti minte cand Ciolos a oferit locul sau in avion unei familii careia Tarom, care vanduse mai multe bilete decat locuri, le refuza imbarcarea?
    Sesizati vreo diferenta fata de cum opereaza mafia USL? Ii mai votati pe talharii astia?

    • Cei care i-au votat pe talhari ii vor vota in continuare. Cei care nu au cu cine sau se mai gandesc nu se vor duce la vot. Asa-i de simplu, nu e mare iginerie.

  11. acum f multi ani un sofer de autobuz in care eram a deviat de la traseul obisnuit pentru a-si lasa nevasta in fata blocului. Dupa care a cerut sa coboare toata lumea pentru ca masina s-a defectat si trebuie sa se intoarca la autobaza. Era pe vremea lu nea nicu undeva in provincie 🙂

  12. Păi dacă erau de la partidul ministrului Grindeanu,și Tarom ul e moștenit de la bunicul lui,nu cred că trebuie să fim răutăcioși.

  13. Tarom = Uber pentru USListi….

  14. La asa votanti, asa conducatori !
    Practic nu se poate, altfel ar fi cerut sa-i duca acasa ! Romanul dunarean este obisnuit cu vaicaritul dar nu ia nici o actiune inspre mai bine.
    Iesiti la vot si votati oameni cu principii si care au facut ceva pana acuma cu viata lor ( familie, cariera, ajutorarea celor din jur), nu mai votati partide si promisiuni.

    • Pai mai nea Gigi, astiacare au facut „familie” inseamna doar cei hetero. Vrei tu sa ii excluzi pe ceilalti? Sau ce-ti veni? Ca prea te vad pornit

  15. Realizeaza cineva cât de gol şi ineficient zboară Tarom daca erau 4 locuri libere?

    • Bine ca erau libere locuri pentru nesimtiti, ce se intimpla daca trebuiau coboriti pasagerii din avion pentru a se imbarca „parlamentarii” ?
      Cred ca era posibila si varianta aceasta.
      Cu usl nimic nu e imposibil.

  16. Tarom ,firma de casa a politicienilor!
    Nu cred ca alta companie aeriana naționala ar mai fi făcut la fel…poate Alitalia ,de aceea a dispărut.

  17. Romanica are o caracteristica foarte speciala: Statul == Mafia.
    In restul lumii cele doua entitatati sint mai mult sau mai putin diferite. La noi identitatea este perfecta!

  18. Cloaca corupta USL face ce doreste…pentru ca poate….pentru ca au fost „mandatati” de boborul nostru de romani mandri! Vai de capul nostru!

  19. Tarom este un monument de ineficienta, pro.stie și nesim.țire. Cele mai neplăcute zboruri cu ei le-am avut. De la avioane îmbătrânite cu defecte în cabină, la ‘stewardeze’ lipsite de tact și bun simț. Un parazit susținut din bani publici. Ca și aeroportul Otopeni.