G4Media.ro

Politico: Ungaria a devenit gazda narativului Kremlinului în interiorul UE/  Viktor Orbán…

Sursa Foto: Facebook/ Viktor Orban

Politico: Ungaria a devenit gazda narativului Kremlinului în interiorul UE/  Viktor Orbán a condamnat public războiul Rusiei și a susținut sancțiunile UE / Ce scrie media pro-Orbán din Ungaria este foarte diferit

Budapesta: Bine ați venit în capitala UE a dezinformarii rusești – așa își începe analiza publicația Politico.

A citi și a urmări știri legate de stat din Ungaria în aceste zile înseamnă a surprinde un flux constant de relatări, argumente și conspirații de-a dreptul prietenoase cu Kremlinul despre războiul din Ucraina.

  • CIA a ajutat la instalarea actualului guvern ucrainean la putere.
  • SUA au determinat Rusia să atace Ucraina.
  • Armele ucrainene pot fi vândute „teroriştilor” din Franţa.
  • Președintele Volodimir Zelenski se comportă ca Adolf Hitler în timpul descreșterii celui de-al Doilea Război Mondial.

Nu există dovezi pentru nimic din toate acestea, desigur. Dar ceea ce este remarcabil este că aceste ”argumente” vin de la experți, posturi de televiziune și presa dependentă de partidul de guvernământ Fidesz, al cărui lider, premierul Viktor Orbán, s-a alăturat public aliaților occidentali pentru a condamna Rusia din cauza invaziei în Ucraina.

El a sprijinit sancțiunile masive ale UE care paralizează economia Rusiei și chiar a spus că trupelor NATO li se va permite să se desfășoare în vestul Ungariei.

În Ungaria, însă, partidul său transmite adesea un mesaj mult diferit. De la mass-media de stat până la instituțiile pro-guvernamentale finanțate din bani publici, experții legați de Fidesz promovează teorii ale conspirației despre conflict și relativizează agresiunea Rusiei.

În același timp, în gările maghiare își fac apariția refugiați, iar presa locală relatează despre război, generând o revărsare de simpatie față de ucrainenii care fug pentru a-și salva viața. Într-o după-amiază, un centru umanitar improvizat dintr-o gară din Budapesta a fost luat cu asalt de organizații bisericești și voluntari care împărțeau refugiaților hrană, medicamente și provizii.

Aceste mesaje contradictorii au generat o atmosferă oarecum năucitoare într-o țară în care unii cetățeni își amintesc  cum Uniunea Sovietică a zdrobit cu brutalitate revoluția maghiară din 1956. Și totul se întâmplă cu mai puțin de o lună înainte ca Orbán să se confrunte cu alegerile generale. (4 aprilie)

Duminică seara, sute de susținători ai opoziției s-au adunat în fața sediului presei de stat din Budapesta, protestând în frig împotriva a ceea ce ei descriu drept o rafală de propagandă rusă la TV de stat.

”Difuzarea propagandei ruse”, se arăta pe un afiș, „te face complice la crime de război”.

Narațiunile de la Kremlin din Budapesta

În primele zile ale războiului, canalul de stat M1 l-a invitat în mod repetat pe Georg Spöttle – un teoretician al conspirației cunoscut pentru cercetarea OZN-urilor – să furnizeze o analiză de specialitate a războiului.

Forțele ruse au preluat Cernobîl, a spus Spöttle, astfel încât „nu va fi atacat”, a spus el o dată.

Apelul lui Zelensky ca ucrainenii să se ofere voluntari pentru a purta arme este „foarte periculos”, a spus el, susținând că armele ucrainene ar putea fi vândute „teroriştilor” din Franţa. El a comparat chiar unele decizii luate de liderul ucrainean cu dipoziția dată de Hitler în ultimele luni ale celui de-al Doilea Război Mondial de a recruta oameni care nu slujeau deja în armată.

Analiștii mass-media susțin că prezența narativului rusesc este larg răspândit în presa de stat maghiară.

„Cred că mass-media publică maghiară este difuzorul numărul 1 al propagandei Kremlinului în Europa în acest moment, deoarece RT și Sputnik sunt închise”, a declarat Ágnes Urbán, analist la Mérték Media Monitor.

Presa de stat din Ungaria a respins această critică.

„Stânga atacă din nou presa publică independentă maghiară”, a replicat conducerea presei de stat. „Acum vor să prescrie ceea ce apare în știri în legătură cu conflictul ruso-ucrainean”.

Tentă anti-americană

Dincolo de mass-media de stat, instituțiile afiliate Fidesz și grupurile de social media pro-guvernamentale au promovat, de asemenea, o narațiune conspirativă despre guvernul ales democratic al Ucrainei.

Cotidianul emblematic pro-guvernamental Magyar Nemzet a fost cel care a promovat conspirația CIA în paginile sale în weekendul trecut.

Și alte personalități legate de Fidesz au dat vina pe Washington, nu pe Moscova, pentru război.

„Statele Unite – din motive militare, politice, economice și de securitate – au aranjat o provocare împotriva Rusiei prin Ucraina”, a spus Gábor Bencsik, expert cu legături strânse cu Fidesz.

„Rusia, după părerea mea, a dat un răspuns prost acestei provocări – dar provocarea a început de acolo”, a spus el într-un talk show în weekend pe canalul Fidesz HírTV.

„Nu sunt anti-american”, a insistat Bencsik.  El a mai spus că sub fostul președinte al SUA, Donald Trump,„lumea s-a îndreptat către pace… din păcate, acum America are din nou conducerea care merge spre confruntare”.

Péter Krekó, directorul think tank-ului Political Capital Institute din Budapesta, a declarat că invazia Ucrainei a determinat conducerea Ungariei să-și reevalueze politica externă.

„Cred că Ungaria și-a dat seama că este ceva cu totul nou – iar unitatea NATO și UE este cheia”, a spus el.

Cu toate acestea, „ecosistemul informațional pro-Kremlin și dezinformarea guvernamentală nu pot fi cu adevărat separate”, a remarcat Krekó, adăugând că „există un val uriaș de relativizare”, iar unele figuri Fidesz „urasc Occidentul mai mult decât urăsc Rusia”.

Dar narațiunea media pro-guvernamentală a depășit simpla critică a politicii externe americane.

Un articol publicat de către un site pro-guvernamental și republicat în mai multe posturi afiliate Fidesz acuză un diplomat american din regiune că lucrează pentru „destabilizarea” Ucrainei. Articolul susține, în esență, că SUA i-au „provocat pe ruși”.

Ambasada SUA la Budapesta a refuzat să comenteze detaliile.

Ambasada a subliniat importanța „într-o societate democratică ca presa să susțină standarde înalte de jurnalism”.

Guvernul ungar nu a răspuns unei solicitări de comentarii.

În timp ce alegerile din Ungaria sunt la doar câteva săptămâni distanță, rămâne neclar cât de mult va afecta votul invazia Rusiei în Ucraina – și valul de dezinformare care îl însoțește.

Partidul de guvernământ se va lupta în alegeri cu o alianță de opoziție care reunește partide, de la liberali și verzi la conservatori și foști politicieni de extremă dreapta.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

25 comentarii

  1. Pai da….Ungurii nu sunt romani.Sa se duca romanii primii la bataie cu rusii dar dupa sa nu se milogeasca de „putinistul” Orban sa le deschida granita cand vor dar navala aici.

    • Fii atent când copiezi un nume băi Ivane 😃😃😃 Tot tu scrii si „Cioby” ? 😃😃😃

    • Cioby1 dac liber din Harghita :)))

    • Ne ducem la război mai atilla hunul, dar poate greșim direcția și ajungem iar la budapesta… Vorba ceea, ai grija ce îți dorești… Știi ca noi atacam și la est și la vest. Depinde de interese.

    • “atacam si la est si la vest, depinde de interese”
      Tu esti Biden?😂

  2. Ungaria, sclava rusiei, koorva lui putin.

    • Mai tine minte cineva Republica Sovietica Ungara, condusa de Bela Kun?
      Mai tine minte cineva alegerea ca prim ministru dupa 1989 a unuia care era militian si a actionat în favoarea rusilor în 1956?
      Probabil memoria ungurilor e limitata la revizionismul frontierelor.

    • Ungurii ar trebui sa ne pupe talpile ca i-am salvat de 20 de ani de comunism, dar ei sunt încă supărați pentru ca nu am acceptat ca ungaria sa facă parte din Regatul României.

  3. La noi si in alte tari ”democracatico-progresiste” deja s-a pus botnita pe gura presei.
    Prea bate la ochi si doare rau ca altundeva nu s-a reusit. 🙂
    Apai daca e sa analizam cum anume amesteca, pe langa altii, licuriciul rahattul ucrainean… , se rusineaza pan si Politico cu gasca-i de presa „independenta, obiectiva” platit de tot felu de stifturi (oppardon: stiftunguri, hambasade si ongeuri progresiste pan la extrema etc.).
    Bini no mai sunt si exceptii, pe plaiurile mioritice de ex. 🙂

    • Du-te în Rusia, băiete și spune că în Ucraina este război. Atât ! Să vezi ce pățești. Apoi vino înapoi și scrie mai departe despre ”botniță” pursă presei. Ești pur și simplu penibil.

    • nu există rusofil sau trol rus care sa nu fie penibil

  4. Termenul de ”experți” – care fac propagandă, trebuie înțeles cu foarte mare reținere și îndoială. Georg Spöttle este unul dintre acești ”experți” care este creditat în Ungaria ca ”expert în politică de securitate” ( în realitate este un răspândac tipic de teorii de conspirație dintre cele mai spectaculoase) . Fapt este că nu este singurul, nici măcar împreună cu celălalt ”expert” Bencsik ( un fost comunist din prima linie ) pur și simplu sunt cu duiumul. Și nicunul nu are un background sănătos ( cine s-ar face de râs perorând niște lucruri aberante ? ) Numai pufoaica le mai lipsește. Înmulțiți ”canalele” tv rău famate de la noi cu 3.

  5. Misto apropo 😀 mai primesti ruble sau dolari ?

  6. trudeau e dictator ca a oprit cucerirea centrului orasului de „revolutionari” ?

  7. În istorie maghiarii au rămas de multe ori cu buza umflata. După ce au fost sute de ani sclavii austriecilor, acum încearcă cu rușii. Au uitat de 1956. Vor lua plasă și acum. Ei au un mare merit, se dau pe lângă perdanți tot timpul.

    • Prin istorie scrie si ca Ardealul ar fi fost sclaval Austriei si taranii culegeau struguri cu botnita

  8. Pe 4 aprilie vecinii au ocazia sa ne arate iq-ul lor real, nu credem ca astia sunt ei. Noi o sa facem reparatia in 2024.

  9. uitati de orban mai putin si gata am scapat de el

  10. exact, nu exista dovezi, dar există dovezi clare ca tu ești Eduard Motz din Stuttgart cu profil pe Facebook.
    nu există dovezi că ești trol rus dar se vede de la o poștă se și vede si miroase a 💩

  11. si tu ești trol rus pr.ost, ca trol rus deștept nu am văzut.

  12. Vai, nu se poate, Pilitico, iarasi pe aratura:
    https://www.cotidianul.ro/fost-agent-cia-am-vrut-ca-rusia-sa-inceapa-razboiul/

    ? 🥴🥴

  13. Mda deștepților se pare că sunteți în toate informați!
    Viktor Orban zis și cel Mare știe, spre deosebire de alții
    unde îi este locul (vezi cântecul Olguței Berbec).

  14. Nu este in discernământul ghiaurului să afle ce vrea sultanul, Datoria lui și mai ales menirea lui este să plătească biruri tuturor, și să-și păzească propria căciulă…

  15. ungurii sunt slugile rusilor

  16. Fata de măritat ca întotdeauna!