Polițist de frontieră, închisoare cu suspendare după ce a cerut mită unui șofer pentru a-l lăsa să intre în țară / Curtea de Apel Oradea i-a scăzut pedeapsa inițială de 4 ani de închisoare cu executare
Un poliţist de frontieră de la Punctul de Trecere a Frontierei Borş, condamnat de Tribunalul Bihor la 4 ani de închisoare cu executare pentru o mită de 500 lei, cerută unui şofer ca să-i permită intrarea în ţară, a scăpat de închisoare, anunță Ebihoreanul.
Curtea de Apel Oradea a dispus ca executarea ei să fie suspendată pe un termen de supraveghere de 3 ani.
Potrivit portalului instanței de judecată, magistrații au reținut circumstanţe atenuante cu privire la „împrejurările legate de fapta comisă, care diminuează gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului”, împrejurări care însă nu au fost detaliate.
Instanţa a dispus, de asemenea, ca poliţistul de frontieră să plătească şi o amendă penală de 10.000 lei şi ca, în perioada supravegherii, acesta să frecventeze un program de reintegrare socială și să presteze 120 de zile de muncă în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei Oradea sau la Mănăstirea Sfintei Cruci.
sursa foto: Inquam Photos/ Ciprian Petcut
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
12 comentarii