Polițist rănit la Cluj după ce a fost târât cu maşina de un şofer pe care îl oprise pentru control
Un poliţist a fost rănit, miercuri dimineaţă, după ce a fost târât cu maşina de un şofer pe care îl oprise pentru un control, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj, transmite Agerpres.
„În cursul dimineţii de astăzi, 28 august a.c., în jurul orei 08,20, un echipaj din cadrul Poliţiei Municipiul Cluj-Napoca – Secţia 7 Poliţie a efectuat semnal regulamentar de oprire unui bărbat care conducea un autoturism pe strada Blajului din municipiu. În autovehicul se aflau două persoane, iar la efectuarea controlului rutier, persoana aflată la volan nu ar fi respectat indicaţiile echipajului de poliţie de a coborî din vehicul. Astfel, s-a procedat la imobilizarea acestuia, moment în care bărbatul a demarat cu autoturismul, târându-l câţiva metri pe unul dintre poliţişti şi provocându-i leziuni la nivelul membrelor inferioare. În cauză au fost demarate verificări cu celeritate pentru depistarea persoanei respective, iar pasagerul a fost condus la sediul poliţiei pentru continuarea cercetărilor”, se arată într-o informare a IPJ Cluj.
Ulterior, şoferul respectiv a fost prins şi este cercetat pentru ultraj.
„În cadrul activităţilor de căutare au fost angrenate forţe suplimentare, respectiv Serviciul Pentru Acţiuni Speciale, investigatii criminale, ordine publică, rutieră, criminalistică, poliţie locală şi jandarmerie. Astfel, în mai puţin de o oră de la data producerii incidentului, bănuitul de comiterea faptei, respectiv un tânăr de 20 de ani, a fost depistat pe o stradă din cartierul Someşeni. În cauză au fost demarate cercetări sub aspectul infracţiunii de ultraj, urmând a fi stabilite toate împrejurările în care a avut loc evenimentul şi dispuse măsurile legale”, se mai arată în informarea IPJ Cluj.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank