Poliţişti de frontieră înjunghiaţi de traficanţii de migranţi pe autostrada Timișoara – Arad / Au fost trase 13 focuri de armă
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontieră au tras 13 focuri de armă, însă agresorii au reuşit să fugă, iar acum sunt căutaţi, transmite News.ro.
În noaptea de marţi spre miercuri, doi poliţişti de frontieră care se aflau în misiune au fost răniţi de traficanţii de migranţi. Cei doi agenţi se aflau în apropierea unei parcări de TIR-uri de pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara din judeţul Timiş, când au observat 8 migranţi şi 3 călăuze care încercau să urce într-un autocamion.
Poliţiştii de frontieră i-au somat pe migranţi şi pe călăuze să se oprească şi au încercat să îi reţină, însă unul dintre traficanţi a început să îi atace pe agenţi cu cuţitul. Unul dintre poliţişti a fost rănit în umăr, iar cel de-al doilea are patru lovituri de cuţit în gambă, în pulpă, în zona fesieră şi la nivelul unui genunchi.
Pentru a-l opri pe agresor, poliţiştii de frontieră au tras 13 focuri de armă în plan vertical. Ei au reuşit să îi captureze pe cei 8 migranţi şi pe una dintre cele trei călăuze. Cei doi atacatori au reuşit să fugă şi acum sunt căutaţi.
Poliţişti de frontieră răniţi au fost duşi la spital pentru îngrijiri medicale şi potrivit medicilor sunt în afara oricărui pericol.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii