Polițiștii au confiscat aproape o tonă de pește prins ilegal/ O navă, un autoturism și sute de unelte au fost confiscate
Peste 930 de kilograme de peşte, din diferite specii, 245 de unelte de pescuit, două costume din neopren, o navă şi un autoturism au fost indisponibilizate, în urma unor acţiuni desfăşurate în judeţele Constanţa şi Tulcea de poliţiştii Serviciului de Poliţie „Delta Dunării, în perioada 23 mai – 4 iunie, valoarea bunurilor confiscate fiind estimată la peste 348.000 de lei, transmite Agerpres.ro.
În perioada 23 mai – 4 iunie, poliţiştii Serviciului de Poliţie „Delta Dunării” au acţionat pentru prevenirea şi combaterea pescuitului ilegal, în judeţele Constanţa şi Tulcea, informează sâmbătă IGPR.
Astfel, au fost desfăşurate 3 acţiuni şi efectuate 11 controale, 7 persoane fiind conduse la sediul poliţiei pentru cercetări.
Au fost legitimate 14 persoane, fiind verificate 6 ambarcaţiuni, 2 autoturisme şi un mijloc de transport.
De asemenea, au fost indisponibilizate peste 930 de kilograme de peşte, din diferite specii, dar şi 245 de unelte de pescuit, două costume din neopren, o navă, un autoturism şi un cântar electronic.
Valoarea bunurilor confiscate este estimată la peste 348.000 de lei, arată sursa citată.
Poliţiştii au constatat 9 infracţiuni prevăzute de OUG nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura şi au aplicat o sancţiune contravenţională, de 3.000 de lei, conform Legii nr. 82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei ”Delta Dunării”.
sursa: Agerpres.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii