G4Media.ro

Polițiștii au deschis dosar penal după ce două svastici au fost desenate…

sursa foto: Facebook

Polițiștii au deschis dosar penal după ce două svastici au fost desenate pe stâlpii Sinagogii din Sighişoara/ Un adolescent de 15 ani este cercetat pentru utilizarea în public a simbolurilor antisemite

Poliţiştii au deschis un dosar penal după ce au fost sesizaţi că, pe stâlpii Sinagogii evreieşti din Sighişoara, au fost desenate două svastici. În urma verificărilor au fost duse la audieri cinci persoane, un adolescent de 15 ani fiind cercetat pentru utilizarea în public a simbolurilor antisemite.

”La data de 22 decembrie a.c., în cursul serii, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Sighişoara au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe strada Tache Ionescu din localitate, pe doi stâlpi ce aparţin Sinagogii evreieşti sunt desenate două simboluri svastica. La faţa locului, s-au deplasat poliţiştii de investigaţii criminale, unde au constatat că cele sesizate se confirmă”, au transmis poliţiştii din Mureş.

Potrivit acestora, poliţiştii au demarat de îndată o anchetă, pentru a stabili cu exactitate cauzele şi împrejurările comiterii faptei, precum şi pentru tragerea la răspundere penală a autorilor.

”La data de 24 decembrie a.c., la sediul Poliţiei, au fost conduse cinci persoane, pentru clarificarea cu exactitate a situaţiei de fapt si luarea măsurilor legale ce se impun. Faţă de un tânăr, în vârsta 15 ani, din Sighişoara, sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de utilizarea în public a simbolurilor antisemite, conform Legii 157/2018 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului”, au mai transmis poliţiştii.

sursa: News.ro, sursa foto: Facebook

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

17 comentarii

  1. Acel adolescent inconstient, evident scapat de mult de sub controlul parintilor sai ar fi putut totusi, daca tot are apetenta spre mazgalit sfintele lacasuri, sa foloseasca un mesaj mai pozitiv. Cel mai indicat ar fi fost „certificatul verde obligatoriu la locul de munca”.

  2. Este acesta un ritual de trecere la… AUR?

    • Nicidecum! Mai degrabă de trecere la usr!

    • La AUR sigur. Ăia sunt extremiști și antisemiți!

    • Vali, tu nu diferentiezi stanga de dreapta. ncsf

    • Vai .. Fãnele .. da ce limbaj ofensiv si mârlãnesc .. de adevãrat nationalist socialist (aka fascism) de Balkani .. 🤡😂😂😂😂

  3. De ce nu spun lichelele MAI cate dosare penale au deschis si apoi le-au distrus în cârdășie cu golanii din arhivele justiției iar instantele n-au mai avut pe ce se pronunta…

  4. Asta se intampla cand nu iti cunosti istoria

  5. Totuși svastica este un înalt simbol în hinduism folosit de mii de ani.

    • @ Lulu – Totusi, flacaul ala nu cred ca a folosit simbolul in sensul asta, de fapt cred ca nici nu are habar de unde vine simbolul. Daca folosesti in bucatarie un cutit ca sa tai ceapa nu o sa zica nimeni nimic, dar daca omori un om cu cutitul ala, se schimba povestea. Asa si cu svastica, daca o desenezi pe peretii sinagogii, sensul e clar.

  6. Copil teribilist

  7. Cu ,,simpatizantul AUR,, care a trimis un mesaj de amenințare d-nei Maia Morgenstern ce se mai aude ?😜

  8. Dar, cel care a desenat zvastica pe steagul UE la manifestatia tembelilor din fața parlamentului, nu e cercetat? Pentru ca n, nue este un adolescent teribilist!!! Simbolurile comuniste și fasciste sunt interzise prin lege. Dar cine mai respecta legile in țară si cine le mai aplica?!

  9. Caramel, tocmai că simbolurile comuniste NU sunt interzise prin lege

    Avem și un partid comunist înregistrat ca atare la tribunal și nu-i interzice nimeni, nu-i bagă nimeni la răcoare

    Puștiul ăsta dacă desena secera și ciocanul în loc de svastică era OK, nu se alarma nimeni