Poliţiştii din Ilfov au deschis o anchetă pentru purtare abuzivă a unor angajaţi ai Centrului de plasament din Periş, după ce o fată de 15 ani, instituţionalizată acolo, ar fi fost lăsată fără supraveghere şi ar fi întreținut relaţii sexuale. În acest caz se fac verificări şi cu privire la alte posibile fapte penale. Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de şanse, Gabriela Firea, a cerut Autorităţii Naţionale Pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii să trimită Corpul de Control la acel centru.
Ancheta a fost declanşată în urma unor informaţii apărute în spaţiul public, pe o reţea de socializare, din care rezultă că o adolescentă de 15 ani, instituţionalizată la centrul de plasament din Periş, ar fi întreţinut relaţii sexuale, fiind lăsată fără supraveghere. În înregistrare se aude cum fata este certată, pe un ton agresiv şi cu un limbaj vulgar.
„La data de 15 decembrie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Ilfov s-au sesizat din oficiu cu privire la infracţiunea de purtare abuzivă, în contextul unor aspecte ce ţin de comportamentul angajaţilor din centrul respectiv”, a anunţat, joi, Poliţia Judeţeană Ilfov.
De asemenea, se fac verificări şi cu privire la eventuale alte fapte de natură infracţională, urmând ca la finalizarea activităţilor procedurale să fie luate măsurile legale care se impun, a arătat sursa citată.
Şi ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de şanse, Gabriela Firea, a vorbit despre acest caz.
„Am aflat cu stupoare despre cazul revoltător de la Centrul de plasament din Periş, judeţul Ilfov. O adolescentă de 15 ani, aflată în grija statului, a fost lăsată fără supraveghere şi, potrivit înregistrărilor apărute în spaţiul public, ar fi întreţinut relaţii sexuale. Condamn cu fermitate acest caz! Un copil de care este răspunzătoare conducerea Centrului de plasament din Periş, jud Ilfov a ajuns într-o situaţie dificilă. În acelaşi timp, condamn atitudinea şi limbajul neadecvate, ale angajatilor Centrului de plasament, observate din discuţia avută cu adolescenta instituţionalizatā”, a afirmat Firea.
Ea a adăugat că a cerut Autorităţii Naţionale Pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii să trimită urgent Corpul de Control la sediul Centrului de plasament din Periş, pentru o anchetă în acest caz.
sursa: News.ro, Sursa foto; Unsplash/ Priscilla Du Preez
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
2 comentarii