Polițiștii au emis 11.891 de ordine de protecţie provizorii și au intervenit la 81.397 de cazuri de violență domestică, anunță autoritățile
În primele 11 luni ale acestui an, poliţiştii au emis 11.891 de ordine de protecţie provizorii, 4.718 dintre acestea fiind transformate în ordine de protecţie de instanţele de judecată, transmite News.ro. În aceeaşi perioadă, poliţiştii au intervenit la 81.397 de cazuri de violenţă domestică, dintre care 38.147 în mediul urban şi 43.250 în mediul rural, anunţă instituţia într-un comunicat.
La nivel naţional, în primele 11 luni ale 2022, numărul faptelor penale în domeniul violenţei domestice a crescut cu 13,4%, faţă de primele 11 luni ale anului 2021, de la 44.522 la 50.531 de fapte, precizează Poliţia Română.
Au fost înregistrate creşteri, comparativ cu perioada similară din anul 2021, pentru loviri sau alte violenţe (de la 27.029 la 31.310 fapte), vătămare corporală (de la 13 la 15 fapte) şi ameninţare (de la 4.836 la 6.058 de fapte). De asemenea, au fost înregistrate scăderi ale infracţiunilor de tentativa de omor (de la 53 la 50 de fapte) şi rele tratamente aplicate minorului (de la 441 la 396 de fapte).
Cea mai mare pondere în cadrul infracţiunilor o au „lovirea sau alte violenţe” – 63% (31.310 fapte), ,,ameninţarea” – 12% (6.058 de fapte), „abandonul de familie” – 10% (5.148 de fapte), „nerespectarea măsurilor dispuse prin ordinele de protecţie” – 6% (3.144 de fapte) şi „nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului” – 4% (1.798 de fapte), acestea împreună reprezentând 95% din total.
După locul comiterii, 26.134 de infracţiuni au fost comise în mediul urban, 24.397 în mediul rural, 40.518 la domiciliu şi 10.013 în spaţiul public.
În primele 11 luni ale anului 2022, s-a înregistrat o creştere atât a numărului autorilor (51.193) care comit astfel de fapte, cât şi a victimelor acestora (52.921). Din totalul victimelor infracţiunilor de violenţă domestică, 8.733 sunt bărbaţi, 35.881 sunt femei, iar 8.307 sunt minori. În aceeaşi perioadă, instanţele judecătoreşti au emis 10.193 de ordine de protecţie, 4.718 fiind provenite din ordine de protecţie provizorii. 9.179 de ordine de protecţie au fost emise la solicitarea victimelor, 772 la solicitarea procurorului şi 242 la solicitarea altor instituţii abilitate în acest sens.
Referitor la nerespectarea ordinului de protecţie, au fost sesizate 3.144 de infracţiuni, cu 20,6% mai multe faţă de perioada similară a anului 2021, dintre care 1.991 în mediul urban şi 1.153 în mediul rural. La nivel naţional, au fost emise 11.891 de ordine de protecţie provizorii, 4.718 dintre acestea fiind transformate în ordine de protecţie.
Din totalul ordinelor de protecţie provizorii emise, 10.590 au fost confirmate de unităţile de parchet (89,1%).
Referitor la nerespectarea ordinului de protecţie provizoriu, au fost sesizate 779 de infracţiuni, dintre care 429 în mediul urban şi 350 mediul în rural. Numărul mai mare de infracţiuni de violenţă în familie indică faptul că victimele acestor fapte au din ce în ce mai multă încredere să se adreseze Poliţiei Române, pentru ajutor.
În perioada 1 octombrie – 30 noiembrie 2022, la nivelul D.G.P.M.B. şi al inspectoratelor de poliţie judeţene Iaşi, Mureş şi Vrancea, unităţi care au intrat în etapa I a Proiectului Pilot pentru implementarea S.I.M.E., au fost emise 547 de instrumente de protecţie pentru victimele violenţei domestice, dintre care 379 de ordine de protecţie provizorii şi 168 de ordine de protecţie (emise de instanţele judecătoreşti).
În 88 de situaţii a fost pusă în aplicare măsura „obligarea agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere”, reprezentând 16,09% din totalul ordinelor de protecţie provizorii emise şi ordinelor de protecţie emise de instanţele judecătoreşti.
În 295 dintre situaţii victima a refuzat monitorizarea electronică în cadrul măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie provizoriu, reprezentând 54% dintre ordinele de protecţie provizorii emise. Pentru 50 de situaţii a intervenit încetarea măsuri de „obligarea agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere”.
În ceea ce priveşte infracţiunile constatate, în Bucureşti şi judeţele Iaşi, Mureş şi Vrancea, au fost înregistrate 85 de infracţiuni, dintre care 5 de distrugere, 49 pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a ordinului de protecţie şi 31 pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a ordinului de protecţie provizoriu.
Pentru 14 dintre bănuiţii acestor infracţiuni, au fost dispuse măsuri preventive: 12 reţineri, 1 arestare preventivă şi 1 control judiciar.
Poliţiştii emit ordine de protecţie provizorii, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, când constată că există un risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie puse în pericol printr-un act de violenţă domestică, în scopul diminuării acestui risc, mai precizeaă Poliţia în comunicat.
sursa: News.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank