G4Media.ro

Poliţiştii au reţinut, în ultimele 24 de ore, 67 de permise pentru…

sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Poliţiştii au reţinut, în ultimele 24 de ore, 67 de permise pentru consum de alcool şi 18 pentru consum de droguri

Poliţiştii rutieri au reţinut, în ultimele 24 de ore, 512 de permise de conducere, dintre care 67 pentru consum de alcool şi 18 pentru consum de droguri sau alte substanţe interzise, fiind retrase totodată 259 de certificate de înmatriculare, informează, duminică, Ministerul Afacerilor Interne (MAI), trasnmite Agerpres.

La nivelul structurilor de poliţie au fost semnalate 882 de posibile infracţiuni, peste 20% dintre acestea fiind sesizări din oficiu. Totodată, echipajele de ordine publică, aflate în executarea atribuţiilor de serviciu, au prins în flagrant 195 de autori de infracţiuni, care au săvârşit 193 de fapte penale.

Tot în cursul zilei de sâmbătă, s-au dispus măsuri preventive pentru 35 de persoane şi au fost depistate 10 persoane urmărite naţional sau internaţional.

Poliţiştii şi jandarmii au constatat 6.108 contravenţii pentru care au aplicat amenzi în valoare de peste 2,2 milioane de lei, precizează comunicatul MAI.

Pompierii au efectuat 47 de controale pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă, fiind identificate trei obiective care funcţionau fără autorizaţie de securitate la incendiu. Au fost aplicate 107 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 19.500 lei. De asemenea, pe parcursul ultimelor 24 de ore, pompierii au desfăşurat 1.300 misiuni pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, 77 pentru stingerea de incendii şi 10 pentru descarcerare. Pe parcursul intervenţiilor acestora, au fost salvate 44 persoane.

Piloţii Inspectoratului General de Aviaţie au executat şase misiuni aero-medicale, fiind salvate patru persoane, menţionează sursa citată.

Un cetăţean ucrainean a depus cerere de azil, în ţara noastră, în ultimele 24 de ore. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.456 de cetăţeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislaţia naţională. Totodată, din data de 18 martie 2022 şi până în prezent au fost emise 150.260 permise de şedere pentru beneficiarii protecţiei temporare, două fiind acordate în ultimele 24 de ore. La acest moment, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 33,7 %.

În ceea ce priveşte traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore, în ţara noastră au intrat 61.825 de mijloace de transport şi 231.811 persoane, dintre care 12.536 cetăţeni ucraineni, mai arată comunicatul MAI.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...