G4Media.ro

Polițiștii cer să fie motivați cu un procent din valoarea lemnului pe…

Sursa foto: IPJ Sibiu

Polițiștii cer să fie motivați cu un procent din valoarea lemnului pe care îl confiscă în trafic / ”Dacă vrem performanță eu zic că trebuie și motivație, o impulsionare a activității de constatare”

Președintele Corpului Național al Polițiștilor (CNP), organizația Suceava, comisarul-șef Marius Ciotău, crede că polițiștii care confiscă transporturi ilegale de lemn ar trebui recompensați cu un procent din valoarea lemnului confiscat, scrie Monitorul de Suceava.

El a dat ca exemplu cazul unui coleg care a confiscat, la o singură acțiune, 1200 mc cherestea, în valoare de peste un milion de lei. 

„Un procent din valoarea lemnului confiscat, care să fie câștigat legal, ca bonus, ar fi o variantă care ar mulțumi agentul constatator, dar per ansamblu ar crește și eficiența acțiunilor, cred eu.”, a subliniat Marius Ciotău.

Când era în vigoare vechiul Cod Silvic exista o motivație financiară pentru cei care făceau constatările, inclusiv pentru personalul silvic.

”Dacă vrem performanță eu zic că trebuie și motivație, o impulsionare a activității de constatare. Și o motivație directă pentru omul din teren, cel care muncește și constată fapta.”, a mai declarat Marius Ciotău.

Citește integral pe Monitorul de Suceava.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

32 comentarii

  1. Ca sa negocieze mai bine spaga? Intreb si eu…

  2. Politistii astia merita dati afara din politie chiar acum daca propun negocierea procentului pentru care sa prinda hotii de lemne!
    Sunt agenti de vanzari, sa ia procent din cat produc, sau politisti?
    Iau salarii mari, indemnizatii de hrana, li se platesc hainele + alte beneficii si tot nu le mai ajunge.
    N-au nicio chemare pentru meseria de politist, probabil iau procent si din transporturile ilegale de lemn pe care se fac ca nu le vad!
    Si mai au tupeul sa ia si pensii speciale, pe la 45-50 de ani…

    • Pai haide mai ABC ule, ca deja o dati de gard de m am zapacit de tot: pai astia nu mai ies la pensie la 42 de ani, deja ati urcat o la 45 – 50? Pai deja la 50 e normal, ca unii au peste 33 de ani de munca. Le cam ieie apararea la cum vad eu

    • Hai ma, adi …
      Eu am totalizat 47 de ani (perioada de contribuire, nu varsta) pe decizia de pensie.
      Ti se pare 50 o varsta normala pentru ca sa primesti bani ca sa nu faci nimic?
      O fi … dar sa nu ai pretentii si cat primesti… Cat sa-ti platesti cazarea intr-un azil. Nu pentru excursii exotice. Pentru alea trebuia sa-ti pus tu bani deoparte cand munceai si produceai valoare. Daca…
      S-a mers prea departe. Pensia nu a fost conceputa sa fie indemnizatie de concediu pe termen nelimitat. A fost conceputa ca sa nu ramai la mila altora dupa ce nu mai ai putere.
      Daca iesi la pensie la 45-50 de ani in floarea varstei perspectiva e sa ai mai multi ani platiti ca pensionar decat ca angajat. Si mai concret, pentru ca specialii sunt doar din sistemul de stat tot ce primesc salariu si pensie este produs de cei care se pensioneaza la 65. Sa fie ei sanatosi!!!

  3. Salariul nu-i mai motivează în plm? Ce nație de șpăgari.

  4. Adica se cere ca statul sa intre in competitie cu contrabandistii.
    Politistii sa aiba posibilitatea sa aleaga.
    Economie de piata, my friend!
    Nu-ti place? Te muti in alta tara.

  5. politia vrea stimulente mai mari decat spaga pe care ar primi-o de la hotii de lemne.
    Politia este de partea celui care da mai mult.
    Politia e pe persoana fizica. Care este.

  6. Guvernul sa faca bine sa le dea si lor…ceva. Nu numai la speciali.

  7. Militia PFA
    Salariul e ca sa se dea jos din pat.

    • Un polițist are de 12 ori salariul mai mic decât un procuror deși lucrează împreună la dosare, unul în stradă direct cu infractorii iar altul la birou! Cine zice: „au salariu!!!!!!” să meargă să se facă polițai!

    • Ionut, și cui nu-i convine, sa nu se facă polițai. Nu te face nimeni cu forța.

    • Acum ne explici de ce, totusi, se fac politisti?
      De fapt ai dat chiar explicatia.
      Clar ca nu de dragul de a face dreptate.

    • , pai fa-te procuror, Ionutze! Ce, nu te duce capu, ai de dat examene?

    • Ionutze, ce salariu vrei cand ai 12 clase si 3 semestre la scoala la Cluj? Si eventual o diploma la vreo universitate privata unde nu te duci oricum? Vrei salariu de CEO probabil? Pai daca vrei salariul ala mai adauga la studii o universitate reputabila unde iei o licenta pe buna, un Master combinat cu un MBA si vreo minim 15 ani experienta pe salarii mai mici. Bugetarii nu stiu cum sa mai mulga de pe urma privatilor. Se fac politisti ca nu trebuie carte, nu de mult un astfel de „telectual” a vrut sa-mi de amenda vreo 5-600 de lei ca masina mea are DRL si nu faza scurta aprinsa ziua pe DN. Aia care fac academia, mai au ceva in cap, nu toti nici dintre aia. Da sporuri, au spor de antena desi e dotare obligatorie. Norma de hrana si haine, chirii decontate. Mai cerau altii oe vremuri spor de zambet, sa le vezi cariile de la spart seminte. Sporuri sporuri, ca baga bugetarii la stat cu bascula. Eh sa vedeti cand s-or destepta si altii, ca mine, sa plateasca in alt stat EU contributiile alea babane. Si in afara de tva nimic in tara. Macar 50% sa faca asta si e colaps financiar (ma refer la aia cu salarii considerabile nu privati cu 4-5000 de lei pe luna)

  8. „Caschetele” vor sa fie motivate. Sa prinda infractorii, sa prinda muste, sa prinda o coada de cal….. Ce nenorociti!!!!

  9. Cei de la primarii o sa vrea bonus in functie de valoarea constructiilor pe care le autorizeaza.
    Pompierii o sa vrea bonus in functie de inaltimea flacarilor si durata incendiilor.
    Etc.

  10. Pasul urmator o sa fie ca si hotii sa ceara sa fie motivati sa nu mai fure. Uite nenea statu, daca dai si matale un ajutor mic la baiatu, ca nu am de nici unele, nu mai fur sa moara veta.
    Exact asta fac fac militistii astia, vor si ei un mic ajutor ca sa renunte la spaga ilegala pe care probabil o luau de la hoti, ca sa isi ia o spaga legala+celelalte beneficii care le au, ca ei saracii nu sunt motivati.
    Pai daca nu esti motivat, du-te tata in alta parte unde esti motivat, ce cauti aici?
    Da ce mai poti sa zici, militistii astia mici invata de la aia mai mari ca ei, ca vad ca se poate.

  11. merita o medalie de aur / 10.000 m3 🙂

  12. Incredibil, cât tupeu au câte unii bugetari! „cât imi dai ca să-mi fac treaba pentru care sunt plătit?”

  13. E jenanat sa ai pretentii sa ceri beneficii pentru ceva care iti intra in obligatie legala ; esti om care urmareste respectarea legii;
    E ca si cum daca nu sunt recompensati procentual se fac ca nu vad infractiuneile; e noaptea mintii…
    Aatunci ce vor face cei de la BCCO/DIICOT cand captureaza cateva tone de droguri ; cer si ei procent din valoarea capturata?
    Se va apuca statul sa faca apoi licitaie pe marfa capturata sa poata plati bonusurile
    E ridicol; nicaieri in lume nu se dau procente de stimulare aferente cu marfa confiscata; da se dau eventual cand si cand prime innaintari in grad la execptional; dar nicaieri nu se dau procente din marfa confiscata

    • Li se da cota parte din cantitatea de droguri capturata s-o valorificea la pretul pietei (piata libera nu monopol de stat, ce plm…?)

  14. Eu propun sa le ia din salariu la fiecare transport ilegal prins prin aplicatie… Ce nesimțiți. Incompetenți angajați peste noapte…

  15. Câte beneficii? Care salariu? Salariul este „unitar” dat de legea 153 un pic peste salariu minim pe economie. Iar beneficiile de pare că se elimină o dată cu pensiile. Eu să fiu polițai aș fura împreună cu infractorii ca să am o viață liniștită!

  16. Mihai e pesedist, normal ca fura si-i indeamna si pe altii sa fure!

  17. Care a venit cu aceasta idee e hot pana-n oase. E ca si cum ar zice ca daca prinde hotul care mi-a furat 1000 de lei 100 i se cuvine,altfel nu are tragere de inima. Militieni romani.Meritam in Shengen…o pu*a mare!

  18. @ Mihai
    „Eu să fiu polițai aș fura împreună cu infractorii ca să am o viață liniștită!”

    Atat te duce mintea. Nu doar la comentariul asta – la toate comentariile pe care le faci.
    Atata poti. Mai scrie despre USR cat de răi sunt…

  19. bugetarul i.fect mihai crede ca nu e platit corespunzator, cand el e platit mult peste ceea ce presteaza in activitatea de zi cu zi cetateanului!dupa parerea mea de cetatean, militienilor ar trebui sa le mai taie din venituri, nu sa le adauge, eventual chiar sa-i desfiinteze!

  20. Salariile cu sporuri până și pentru statul degeaba și pensiile speciale nu va ajung??? Vreți să împărțiți și prada?? Sa fie dați afară și cu siguranță se vor găsi rapid alții mai motivați să le ia locul.

  21. Puteti sa incepeti sa le faceti controale la astia care au propus. Probabil au scazut spagile de la hoti si acum vor sa recupereze sau sa aibe ce negocia.

  22. Corect!
    Daca ar fi peste tot prin trafic, cartiere si drumuri as zice ca poate merita. Dar din moment ce majoritatea stau in birouri si fac paza cetatenilor de pe scaun si umbla seara in cluburi cu interlopii, de ce motivatie mai au nevoie?

  23. Mizeriile bugetare lovesc din nou

  24. 1% ??????? da-l tot la posturile din sate! unde au incalzire sa-l doneze scolii/ primariei ..
    daca nu atunci vinde-l tot si acopera motorian/benzina ptr masinile de patrulare: mai multa patrulare mai multa paguba hotilor!!!
    baga hotii pa puscarie si arunca cheia nene militian !