G4Media.ro

Polițiștii clujeni au indisponibilizat 850 kilograme de materiale pirotehnice şi 79 metri…

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Polițiștii clujeni au indisponibilizat 850 kilograme de materiale pirotehnice şi 79 metri cubi de material lemnos

Poliţiştii clujeni au indisponibilizat, în cadrul unor acţiuni de sezon derulate pe parcursul a trei zile, 850 kilograme de materiale pirotehnice şi 79 metri cubi de material lemnos, relatează Agerpres.

„În perioada 19 – 22 decembrie a.c., poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj cu sprijinul specialiştilor Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au continuat activităţile de verificare şi control la punctele de lucru ale comercianţilor autorizaţi, cât şi în zonele comerciale, în scopul prevenirii şi combaterii faptelor de natură contravenţională sau penală. În acest sens, poliţiştii au demarat verificări la persoanele fizice şi juridice, efectuând 22 de controale, iar în urma acestora au constatat trei infracţiuni la regimul materiilor explozive în conformitate prevederile legii 126/1995, fiind aplicate şi patru sancţiuni contravenţionale în valoare de 3.000 de lei. Totodată, în cadrul a două percheziţii domiciliare, poliţiştii au descoperit şi indisponibilizat cantitatea de 850 kilograme de materiale pirotehnice”, se arată într-un comunicat de presă transmis, vineri, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj.

De asemenea, poliţiştii clujeni au confiscat 79 metri cubi de material lemnos, în urma unor controale pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice.

„În perioada 12 – 22 decembrie a.c. poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, în colaborare cu reprezentanţii Gărzii Forestiere Cluj şi ai Direcţiei Silvice Cluj, au efectuate activităţi pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice. Astfel, poliţiştii au demarat verificări privind transportul, depozitarea şi comercializarea materialelor lemnoase. În acest context au fost efectuate 43 de controale, dintre care trei la depozite şi instalaţii de prelucrare a materialului lemnos, fiind aplicate un număr de 28 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 54.000 de lei şi constatate un număr de şase infracţiuni prevăzute de Codul Silvic. Totodată, în urma acestor activităţi poliţiştii au dispus confiscarea cantităţii de 78,97 metri cubi material lemnos, în valoare de peste 21.000 de lei”, mai precizează comunicatul menţionat.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...