G4Media.ro

Polițiștii din Vaslui cercetează moartea unui viceprimar infectat cu COVID-19 care ar…

Sursa foto: Facebook/ Poliția Română

Polițiștii din Vaslui cercetează moartea unui viceprimar infectat cu COVID-19 care ar fi avut certificat de vaccinare fals

Poliţiştii din Vaslui au deschis un dosar de cercetare penală pentru infracţiunile de fals intelectual şi uz de fals, după ce viceprimarul unei comune din judeţ a murit, fiind diagnosticat cu COVID-19, iar în spaţiul public au apărut informaţii conform cărora bărbatul ar fi avut certificat fals de vaccinare anti-COVID.

„În urma apariţiei în spaţiul public, în mediul online, a unui material de presă referitor la decesul unui bărbat din judeţul Vaslui, în cursul zilei de ieri, 29 oct 2021, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui s-au sesizat din oficiu şi efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-au produs aspectele prezentate”, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.
Surse judiciare au declarat că dosarul are legătură cu fostul viceprimar al comunei Drânceni, Lucian Lăcătuşu, decedat în noaptea de joi spre vineri, în secţia ATI COVID a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui.

Politicianul a ajuns în stare foarte gravă la spital, după ce a stat acasă zile întregi de la contractarea virusului. Jurnaliştii de la Libertatea au scris că bărbatul apare în documentele autorităţilor ca fiind vaccinat, din luna mai, cu serul Johnson&Johnson, însă rudele acestuia ar fi recunoscut, în faţa medicilor, că în realitate nu primise serul. În urma dezvăluirilor, a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals intelectual şi uz de fals.

sursa: News.ro, sursa foto: Facebook/ Poliția Română

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

17 comentarii

  1. Parchetul e tinut sub talpa, politia cea mai corupta institutie.

  2. Da sigur. De cazul doctoritei care a mintit ca un tanar sibian vaccinat a marturisit pe patul de moarte ca are certificat covid fals, nu mai ziceti nimic? Ah, nu sustine propaganda vaccinista si nu e in regula.
    https://www.turnulsfatului.ro/2021/10/07/audieri-in-cazul-tanarului-care-inainte-sa-moara-ar-fi-recunoscut-ca-avea-certificat-fals-de-vaccinare-povestea-nu-ar-fi-adevarata-185561

    • #yo,mda,poate ca n-ai inteles ,ca nu hartia (certificatul de vaccinare)original sau fals,i-ti da imunitate,ci injectia cu vaccin.

  3. Erou național, a luptat pentru libertate, cum spun unii pe aici.
    Poliția poate sa cerceteze, de la cei din Vaslui nu ma aștept la nimic.

    • De parca politistii pot verifica daca a introdus toata doza sau doar doua lini.

    • bai ioane procesele mai au si martori

    • Bine, dacă gagiul nu s-a vaccinat și probabil s-a laudat cu asta, poți aduna probe de la prieteni, poți interoga alți pacienți de la același doctor sa vezi dacă ceva se dezvolta de acolo, exista tehnici și bănuiesc ca se învață la academia de poliție. Clar, trebuie adunate probe și apoi aduse in fata unui judecător care va decide dacă doctorul sau altcineva se face vinovat. Însă pana la finalizarea anchetei trebuie sa ii acordam prezumția de nevinovăție.
      Eu eram sceptic ca in Vaslui se va merge pe o astfel de pista pentru ca e foarte posibil ca intr-un județ profund corupt cu baroni locali sa se afle mult mai multe decât acest caz al unui viceprimar. De aia nu am așteptări .

    • Martorii sunt indemnati de judecatori sa jure stramb.

    • Ion: „Martorii sunt indemnati de judecatori sa jure stramb.”
      Omul știe, probabil, din propra experiență

  4. asta e sosocul smecher pe care l-a lovit covidul! 🤣🤣🤣

    • romanache care isi fura caciula , nu e vorba de cand covidul e mult mai veche!

  5. Ce să-i faci, obișnuința! Credea că e ca la Vamă, dai un ban și rezolvi urgent. Oare diploma de 12 clase o fi fost pe bune sau și aia s-a rezolvat cu un vițel și o damigeană de tărie?

  6. Iti furi caciula si dai ortu’ popii. Baiat fain.

  7. Bănuiesc că foarte mulți dintre decedații declarați vaccinați erau de fapt nevaccinați.
    Doar trăim în RO, cea mai coruptă țară diu UE…

    Așa că mai ușor cu pianul pe scări – „a murit de covid vaccinat fiind”.

  8. Cand moare un vaxer inseamna ca are certificat fals.
    Astia chiar nu pot sa accepte ca au luat teapa de la Big Pharma.
    Au facut pe cobaii pentru 3 mici si o apa minerala.

  9. Codul Deontologic al CMR

    ARTICOLUL 17. Secretul profesional
    Medicul va păstra secretul profesional și va acționa în acord cu dreptul legal al fiecărei persoane la respectul vieții sale private din punctul de vedere al informațiilor referitoare la sănătatea sa.

    ARTICOLUL 18. Întinderea obligației de păstrare a secretului profesional
    (2) Obligația medicului să păstreze secretul profesional persistă și după ce persoana respectivă a încetat să îi fie pacient sau a decedat.

  10. Sa se afle complicii,cei ce au aranjat sa poată obține acel certificat fals .
    Dacă se dovedeste ca într-adevăr a avut certificat fals vinovații sa facă pușcărie pentru falsuri si complicitate .