G4Media.ro

Polițiștii ies în stradă: sindicaliştii din MAI vor picheta marţi sediul instituţiei…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Polițiștii ies în stradă: sindicaliştii din MAI vor picheta marţi sediul instituţiei / Se cere inclusiv acordarea de asistenţă juridică gratuită poliţiştilor ultragiaţi

Sindicaliştii din Ministerul de Interne anunţă pentru marţi un protest la sediul instituţiei din Bucureşti. Poliţiştii cer, între altele, aplicarea în integralitate a Legii-cadru a salarizării 153/2017, dar şi modernizarea Statutului poliţistului, anunță News.ro.

Potrivit sindicaliştilor, protestul va avea loc, marţi, de la ora 11.00.

Sindicaliştii vor picheta sediul Ministerului de Interne, manifestarea fiind autorizată de Primăria Bucureşti.

Revendicările sindicaliştilor sunt:

– aplicarea, în integralitate, a Legii-cadru a salarizării 153/2017,  Anexele nr. VI – Familia ocupaţională Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională, inclusiv Anexa nr. VIII – Familia Administraţie (care priveşte personalul contractual), în ceea ce priveşte calculul sporurilor şi indemnizaţiilor la valorile salariale intrate în vigoare de la 1 iunie a.c.;

– acordarea de asistenţă juridică gratuită poliţiştilor ultragiaţi, de către MAI/unităţile angajatoare, conform Legii nr. 360/2002 (Statutul poliţistului);

– asigurarea protecţiei juridice a poliţistului, prin modificarea legislaţiei, în sensul incriminării mai drastice a faptelor de ultraj (arest preventiv şi închisoare cu executare pentru făptuitori, fără alternative sancţionatorii); măsura în cauză are în vedere faptele de ultraj din ultima vreme, care s-au înmulţit, pe fondul legii permisive şi a măsurilor judiciare tot mai blânde dispuse de către unii magistraţi;

– modernizarea Statutului poliţistului (actualul datează din 2002) şi adoptarea unui Ghid al carierei în profesie, în concordanţă cu realităţile actuale;

– actualizarea normei de hrană, pentru poliţişti şi PC, în raport cu statisticile oficiale ale INS şi cu prevederile legale în domeniu;

– actualizarea sporului pentru suprasolicitare neuropsihică acordat poliţistilor judiciarişti / beneficiarilor din MAI, la nivelul maxim prevăzut de Lg. 153/2017, nu la valorile minime din prezent;

– scoaterea Legii 223/2015 privind pensiile militare de stat din măsurile aferente aplicării PNRR, dat fiind faptul că nu face parte din cele şase (6) sisteme de pensii de serviciu enumerate ca atare în acest document – capitolul privind Reforma sistemului de pensii publice, gestionat de CNPP;

– diminuarea deficitului de personal,  de cca. 20%, una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă MAI; şi la noi poate fi aplicată soluţia Guvernului pentru familia ocupaţională Sănătate (500 lei/8 ore asigurarea grupei operative de la domiciliu şi 1000 lei grupa operativă asigurată în SDSL).

– obţinerea dreptului constituţional la grevă pentru poliţişti, deoarece actualele pârghii de luptă sindicală sunt insuficiente pentru categoria noastră profesională, avantajând forul legislativ, MAI şi Guvernul, care pot decide discreţionar, în funcţie de interesele lor politicianiste, ce drepturi aplică sau nu în sectorul de activitate Ordine Publică.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. Dar testare alcool si anti drog cand intra in tura nu vor ?

  2. Pensii de la 30 ani si 40.000 lei nu doar 15.000 lei!!! Cocaina s-a scumpit!!! 🪧

  3. Garceaaaaa! La muncaaaa, nu la dormit in loganuri
    Nici profesorii nu aveau inainte salarii de 4000+net…si militienii au studii medii
    LA MUNCA BA

  4. Da sa iasa in strada si sa ceara normalitate ( competenta ) in MAI nu ies burtoși astia ?

  5. Au ieșit burțile la defilat .

  6. În sfârșit IES în stradă :)))))

  7. Dreptul de a dormi in ture, in masina de serviciu si in parcare de mall – nu e trecuta pe lista

  8. Când nu i-oi mai vedea butonând telefoanele în uniforma și mașina plătită de mine și pe salariile plătite tot de mine, când vor avea c….e să oprească pe oricine dacă a comis o contravenție și când nu vor mai călca copii pe trecerea de pietoni mai vorbim.